Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal la Radio Gold FM, a fost abordat subiectul referitor la isteria climatică, iar jurnalista a prezentat cazul unei inițiative ce se pregătește să dea în judecată 32 de state din cauza unor probleme închipuite.
În Europa, 6 tineri din Portugalia au dat în judecată 32 de state la CEDO, țări ale UE, plus Rusia, Elveția și altele, pe motiv că nu au elaborat o strategie eficientă pentru a combate schimbările climatice. Portughezii invocă problema terenurilor arse și susțin că ne aflăm într-un pericol iminent, deși autoritățile din Grecia, țară la care s-a făcut referire, au stabilit că incendiile au fost provocate de om și nu au izbucnit din cauze naturale. Cei 6 tineri vor să oblige CEDO să implementeze forțat măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, adică tot ce ține de mâncatul de gândaci, orașele de 15 minute, renunțarea la mașini sau înlocuirea lor cu autovehicule electrice, tranziția către energia verde și altele.
CEDO le-a luat foarte în serios solicitările și ia în calcul introducerea unei prevederi care să oblige statele să implementeze măsuri pentru a diminua efectele schimbărilor climatice. Implementarea cu forța a unor astfel de măsuri ar fi foarte gravă, pentru că nu s-ar lua în calcul particularitățile fiecărui stat și ar putea genera consecințe dezastruoase în multiple domenii.
Zelensky, care este președintele unui stat aflat în plin război, care este preocupat de restricțiile impuse de statele europene cu privire la tranzitul cerealelor ucrainene și care se pregătește să dea în judecată statele care nu-i oferă ajutorul militar promis, iată că are timp și să se preocupe de problemele planetei și să se alăture inițiativei climatico-isterice. Zelensky spune că suntem pe punctul de a pierde războiul climatic și de a nu ne atinge țintele de protejare a mediului.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.