de Daria Gușă
Ca studentă la St Andrews, facultatea pe locul întâi din topul facultăților britanice, am parte de multe experiențe speciale în ceea ce privește invitații care vin să ne vorbească. Majestatea Sa Otumfuo Osei Tutu al doilea, regele regiunii Asante din Ghana, a venit weekendul acesta în Scoția special ca să vorbească studenților despre istoria Africii și perspectivele ei în prezent. Am avut și oportunitatea de a contribui la programa evenimentului cu un articol despre beneficiile medicinei tradiționale în Ghana și greșelile făcute de Vest în încercarea lui de a eradica sistemele tradiționale în favoarea obiceiurilor “moderne”. Drept exemplu, Asante folosește de mai multe secole plantele care stau la baza aspirinei sau tratamentelor pentru cancer moderne, dar din cauza lipsei lor de aditivi acestea sunt promovate ca învechite și periculoase de doctorii vestici.
Asante este o regiune de aproximativ 10 milioane de oameni, organizați în diferite triburi, cunoscută și atractivă marilor puteri mai ales datorită cantității foarte mari de aur prezentă. Un bărbat tonic de 73 de ani, ce nu arată mai bătrân de 50, regele fostei colonii britanice a călătorit cu un alai de aproximativ 50 de persoane, dintre care 30 diferiți șefi de trib subordonați monarhiei sale. În ultima lună a apărut în media datorită deciziei sale de a-i da afară din funcție pe toți șefii de trib de sub jurisdicția sa ce sunt implicați în vreun fel în vânzări ilegale de resurse naturale din țara sa. Ultima sa călătorie în Marea Britanie a fost cu ocazia încoronării regelui Charles al III-lea, cu prilejul căreia a reiterat cererea Ghanei către Muzeul Britanic de a i se restitui vasta colecții de obiecte sacre de aur, obiecte luate de britanici acum mai bine de o sută de ani. Ca răspuns, Muzeul Britanic a declarat că ar putea eventual doar împrumuta Ghanei obiectele pe termen scurt. Desigur, într-un fel îi înțelegem și pe britanici, dacă ar restitui toate exponatele luate cu forța din fostele lor colonii ar rămâne majoritatea muzeelor goale.
Ca scopuri secundare, vizita sa de weekendul acesta vizează o cooperare mai bună între Ghana și Scoția, atât în materie de golf, sportul preferat al Majestății Sale, dar și în chestiuni economice și politice. Această inițiativă vine într-un moment dificil al cooperării între Anglia și Scoția, având în vedere numărul exacerbat de inițiative pro-independență în Scoția din ultimii ani. Insinuează o egalitate între Scoția și Ghana în relațiile lor cu Londra, o paritate între sistemul de conducere pe care îl folosește Anglia în Scoția ca stat membru al regatului și pe care l-a folosit în era colonialismului în Ghana.
Majestatea sa a rezidat în moșia sa din Scoția pe perioada vizitei, petrecând pe terenurile de golf și în distilerii de whisky. De obicei îmbrăcat în costume scumpe și moderne, pentru discursul ținut în fața studenților a respectat toate normele monarhice din imperiul său: a fost îmbrăcat în kente, un fel de togă colorată specifică regiunii, a fost întotdeauna încercuit de șefii lui de trib (îmbrăcați la fel), și a avut chiar și un angajat a cărui îndatorire este să țină o frumoasă umbrelă ceremonială deasupra sa, indiferent dacă regele era afară sau înăuntru, așezat sau în picioare. Pe lângă cinci toboșari cu djembe (mici tobe ghaneze) care au cântat de fiecare dată când s-a deplasat regele, doi tineri “coriști” au acompaniat ritmurile tradiționale, subliniind fiecare propoziție spusă de rege cu un strigăt. La finalul evenimentului am avut cu toții ocazia de a-i strânge mâna regelui, acesta așteptând răbdător saluturile noastre. Ca o anecdotă simpatică, atunci când momentul de plecare a venit iar regele și șefii săi de trib s-au îndreptat spre ieșire, unuia dintre șefilor de trib i s-a deschis frumoasa kente fix când trecea în dreptul meu, și am avut un mic moment de panică: când un șef de trip apare despuiat în fața ta, ce este mai politicos, să îți întorci privirea sau să continui să te uiți la el? Din fericire, am râs amândoi, și sunt convinsă că s-au schimbat cu toții în costume imediat după eveniment, căci vremea de pe terenurile de golf din Scoția nu este la fel de blândă ca și clima călduroasă a Ghanei. În orice caz, toți invitații noștrii ghanezi s-au comportat exemplar, exact ca niște lorzi scoțieni.
Discursul regelui a durat mai mult de o oră, iar engleza acestuia a fost aproape perfectă. A început prin a ne reaminti tuturor că deși Uniunea Africană a fost admisă în G20, încă nu știm dacă intenția acestei acțiuni este chiar promovarea țărilor în curs de dezvoltare, sau doar o acțiune de fațadă ce vizează continuarea exploatării resurselor continentului în moduri din ce în ce mai complicate și ascunse. Apoi, Majestatea Sa ne-a oferit un rapid curs de istorie a Africii, moment care m-a făcut să mă întreb dacă vreunul dintre politicienii noștrii are atâtea cunoștiințe despre Europa cât să poată impresiona studenți postuniversitari.
Referitor la Congo, regiunea pe care o vede drept cea mai chinuită de istorie și colonialism, regele a amintit de faptul că înainte de a deveni proprietatea privată a regelui Leopold al II-lea (Belgia, 1835-1909), a fost invidiată de europeni. Primii europeni care au ajuns în Africa, exploratori portughezi, au remarcat că Africa era chiar mai dezvoltată decât Europa în materie de agricultură, metalurgie, textile și chiar și organizare politică și democrație. Congo și-a început relațiile cu Europa printr-un parteneriat egal cu Portugalia, ambele țări învățând una de la alta. Dar deși congolezii îi învățau obiceiuri productive pe portughezi, portughezii au adus alcoolismul, escrocheria și traficul de sclavi în Congo. Indignarea regelui congolez la adresa acestor influențe nefaste a culminat într-un război pierdut de acesta la finalul secolului XVII. Congo a devenit apoi un stat vasal pentru 2 secole, într-un final fiind împărțit între Portugalia, Franța și Leopold al II-lea.
Regele a povestit istoria multor altor împărății de pe continent, subliniind din nou faptul că acestea erau toate cel puțin la fel de dezvoltate din punct de vedere politic ca și Europa, dar au fost înfrânte de puterea militară a colonizatorilor europeni. Despre propriul lui regat, a povestit despre istoria lui ce a început acum 20 de secole, reamintind că imperiul Mali (ce a cucerit Ghana în Evul Mediu) era cel mai bogat imperiu din lume, iar împăratul acestuia, Mansa Musa, este și astăzi cel mai bogat om ce a trăit vreodată.
Această trecere în revistă a istoriei Africii nu a fost fără scop, ci a condus la o concluzie puternică și decisă a regelui: implementarea unei democrații de tip occidental în Africa nu este fezabilă, ci contraintuitivă. Atâta timp cât modelul tradițional de conducere a Africii, o Africă cu mii de triburi și de etnii, funcționează atât de bine, de ce sunt toate eforturile influenței vestice îndreptate către o completă democratizare? Lăudând modelul colonial al britanicilor, care ofereau măcar subdiviziunilor statale drepturile la proprii lor lideri tradiționali și deci mențineau pacea cel puțin la nivel local, și criticând modele belgiene și franceze, regele a reamintit că liderilor tradiționali ai Africii încă nu li s-a găsit un loc oficial și recunoscut la cârma statelor lor, deși au trecut mai bine de 50 de ani de la “independența” lor. În ciuda faptului că statele africane sunt împărțite în triburi și sub-triburi, puterile vestice încă încearcă să justifice modurile ilogice prin care au împărțit Africa în state prin susținerea implementării unei democrații vestice. “Revoluția franceză a abolit monarhia franceză, dar nu și monarhia britanică. De ce sunt alte sisteme tradiționale de guvernare din Europa văzute drept soluții viabile pentru dezvoltare, în timp ce cele din Africa sunt văzute ca inutile pe lângă creațiile vestice? […] Nu există vreun mod de a transplanta instant un sistem de guvernare de la o țară la alta, precum nu există vreo reformă economică ce va transforma imediat țările africane în țări dezvoltate și va garanta că niciun copil nu va mai rămâne înfometat, dar Africa va continua să lupte pentru un viitor mai luminos decât trecutul recent folosind aceleași moduri de guvernare ca întotdeauna.”
Pot spune că m-a mișcat puternic discursul regelui. De mult nu am mai auzit un discurs cu atât de multă pasiune și sentiment pentru proprii oameni care nu promovează în niciun fel ură, violență sau extremismul. Diplomații și liderii africani le dau lecții liderilor europeni, lecții de clasă, de oratorie, și de comportament. Mult trecute sunt vremurile în care ne-am fi putut considera superiori africanilor, căci acum ei instruiesc generații de tineri inteligenți, muncitori și determinați, ce ne-au întrecut deja din păcate la capitolul ambiție. Aceștia trebuie respectați pentru eforturile lor de a nu accepta orice restricție și regulă impusă de vest, și chiar luați ca exemplu de țara noastră, ce exact ca și societatea congoleză de acum câteva secole preia mai multe năravuri decât calități de la occidentali. Așadar, să ne luăm după africani, și să încercăm să ne gândim de două ori înainte să-i imităm pe americani, nemți, englezi, francezi, și mulți alții în toate.
O să închei cu un citat al lui Ian Smith, cel ce a fost prim-ministrul Rhodesiei pentru 15 ani, ce încapsulează ipocrizia colonialismului și a exploatării occidentale a continentului african: “Aș spune că colonialismul este un lucru minunat. A răspândit civilizația în Africa. Înainte nu aveau vreo limbă scrisă, nu aveau vreo roată, nu aveau școli, spitale, nici măcar haine.”
P.S. Organizațiile internaționale discută zilnic despre drepturile omului, iar insistența lor pe probleme de tip drepturile LGBT în Africa sau lipsa unor țări africane de a avea strategii contra încălzirii globale este aparentă. Doar câte rapoarte de la Națiunile Unite apar referitoare la legile anti-homosexualitate în Africa? Eforturile lor referitoare la strategii pentru îmbunătățirea sistemelor de sănătate și de educație (sisteme a căror dezvoltare au stagnat-o chiar colonizatorii) sunt acum minime pe lângă inițiativele de propagare a viziunii globalisto-progresiste. Cine îi poate învinui pe africani că vor să se distanțeze de astfel de curente ce nu se împacă cu tradițiile lor? Cum poate Vestul să spună că drepturile omului reprezintă prioritatea lor, când africanii nici nu au voie să își aleagă propriile moduri de guvernare?
