Autor: Andrei Gușă
„Party in Casablanca » Maroc elimină și Portugalia și devine prima națională africană din ISTORIE care ajunge în semifinalele unui Mondial, titra GSP în urma victoriei Marocului din sferturile de finală.” Ei bine, această afirmație este adevărată … și nu prea. În fapt, continentul african s-a calificat în a doua finală consecutivă de cupă mondială, prin reprezentativa Franței. Din lotul actual al Franței (26 inși), 15 jucători sunt etnici ai unei națiuni africane. 57,69% din naționala Franței este, de facto, africană. Kounde este beninez, Benzema algerian, iar Upamecano are rădăcini în Guineea Bissau. Saliba, Mbappe și Tchouameni sunt camerunezi, pe când Guendouzi are rădăcini în Maroc (prin urmare, putem afirma că Marocul este și în finală). Jucătorul lui Real Madrid, Camavinga, are rădăcini în Angola, Fofana în Coasta de Fildeș, iar Kingsley Coman în Guineea. Kolo Muani, Mandanda și Disasi sunt congolezi, iar Konate și Dembele provin din Mali. (https://www.facebook.com/photo/?fbid=567698752034492&set=pcb.567703152034052) Reprezentativa Franței este cea care a câștigat ultima ediție a Cupei Mondiale. Merită menționat faptul că Franța nu se află în această postură doar în fotbal: în majoritatea sporturilor, cele mai mari staruri ale Franței sunt în fapt etnici africani. În cazul naționalei de fotbal însă, lucrurile nu se opresc aici – din restul de 11 fotbaliști (care nu provin din Africa), doar 4 au rădăcini în Franța: Pavard, Giroud, Veretout și Rabiot. Din acești 4 francezi, doar Giroud a jucat în semifinala cu Maroc. Iar acesta a ieșit de pe teren în minutul 65. Prin urmare, Franța a jucat mai bine de 30 de minute (dacă luăm în calcul prelungirile), fără nici un francez pe teren.
Reprezentativa Franței, fără francezi
Probabil că acesta este și motivul pentru care Franța este relativ antipatizată de către poporul român (și nu numai). Faptul că națiunea franceză își arogă o performanță care nu este rodul muncii lor nu doar că este împotriva eticii, dar este și oarecum jenant. Dacă aș fi francez, această situație m-ar face să mă simt ridicol. Sigur că acest exemplu poate fi considerat lipsit de însemnătate sau de substanță. Cu toate acestea, în aer planează senzația unei karme care se întoarce împotriva popoarelor colonizatoare. Imaginea în care jucătorii englezi îngenunchează împotriva jucătorilor (nedumeriți) ai SUA este una emblematică. Asta în condițiile în care mișcarea BLM a pornit tocmai din SUA, iar partidul conservator guvernează Anglia de mai bine de un deceniu. Anglia din ziua de astăzi, alături de Franța, Germania și Olanda, par frământate de o dezbinare exacerbată la nivel social. Cel mai probabil, această dezbinare își are rădăcinile în predicțiile îngrijorătoare care atestă faptul că populațiile indigene ale acestor națiuni vor fi minoritare (cel puțin dpdv numeric) într-un viitor relativ apropiat. Iar peste aceste predicții se suprapune și sărăcirea rapidă a Europei, prin care trecem tocmai în aceste momente. Pe de altă parte, Spania și Portugalia sunt frământate de dialectica dintre ultra-catolicism și lgbtq-ism + drogangism deșănțat. Să revenim însă la fotbal. Națiunile amintite mai sus, care par că se concentrează pe non-teme (orice în afară de prosperitatea și viitorul populației), întâmplător sau nu, au dezamăgit în cadrul acestei ediții de Cupă Mondială. Au avut succes însă exemplara Croație, puternicul Maroc, talentata Franță și Argentina condusă de atotputernicul Messi – liderul absolut. Cel care are șansa duminică să confirme că este – fără echivoc – cel mai mare fotbalist din toate timpurile. Să fie tipologiile de mai sus și cele care vor aduce succes și prosperitate națiunilor în viitor? Și dacă da, se încadrează România în vreuna dintre aceste tipologii?
P.S. Ce se va întâmpla în cazul în care Franța va câștiga Cupa Mondială fără niciun jucător francez pe teren? Probabil că cea mai etică soluție ar fi ca titlul să meargă națiunii ai cărei jucători au evoluat în cadrul naționalei Franței cel mai mare număr de minute (adunat), în cadrul acestei ediții. Lumea este însă etică doar la nivel declarativ.
„Opusul sărăciei nu este bogăția; Opusul sărăciei este dreptatea” – Bryan Stevenson
