Autor: Andrei Gușă
În afara Dianei Șoșoacă – proaspăt eliminată de către PUTERE din cursa pentru prezidențiale printr-o decizie fără precedent, care aruncă Constituția României la lada de gunoi a istoriei, toți candidații se întrec fără excepție în preaslăvitul (pseudo)valorilor occidentale, respectiv făcut temenele în față puterilor care le girează. Statele Unite, NATO, UE și Israelul (din 7 octombrie 2023 se pare că statutul evreilor de forță invizibilă care dirijează lumea nu mai ține de sfera teoriilor conspirației) sunt motive centrale în discursurile tuturor candidaților. Evident că acestea ne sunt prezentate drept garanții pentru un viitor mai democratic, mai prosper și mai pacifist – un viitor al posibilităților pentru cei mulți.
De 35 de ani, Lumea Occidentală eșuează sistematic să garanteze pentru români dezideratele de mai sus fără excepție, „ajutată” evident de clasa politică care s-a perpetuat în România – coruptă, incultă, slugarnică și pusă pe căpătuială. Clasă politică care s-a metamorfozat într-un lup îmbrăcat în blană de oaie, care ne conduce din ce în ce mai discreționar – dar vom reveni la acest subiect în rândurile următoare.
Așadar, lumea occidentală – laitmotivul alegerilor prezidențiale – nu a reușit sub nicio formă să ofere românilor prosperitate (evident că nici nu și-a propus). După Bulgaria, rămânem țara cu cei mai săraci cetățeni din UE. Mai mult decât atât, puterea de cumpărare de care se bucură românii săraci – ADICĂ UNUL DIN TREI ROMÂNI, CONFORM EUROSTAT – este în cel mai bun caz o glumă proastă. O simplă discuție aplicată cu un om de la țară ne duce la concluzia că puterea de cumpărare a ajuns în cel mai jos punct din istoria recentă – mult mai jos decât în timpul comunismului. Iar în condițiile în care unul din trei români se află în risc de sărăcie, lumea occidentală, a posibilităților pentru cei mulți – „statul bunăstării”, nu-i așa – rămâne o simplă lozincă care nu mai este ancorată în realitate sub nicio formă.
Subiectul păcii, căci suntem „apărați de umbrela NATO”, nu-i așa, nici măcar nu merită abordat. A devenit evident pentru publicul larg faptul că, prin voința complexului militar și a unor lideri octogenari, decrepiți, Lumea Occidentală este cea care a devenit agresorul și care nu își dorește sub nicio formă pacea, respectiv NATO s-a metamorfozat, dintr-o organizație defensivă într-una ofensivă. Cât despre subiectul democrației, aceasta a fost erodată sistematic în trecutul recent, mai cu seama prin paradigma de dictatură a minorităților (de fapt dictatură anti-majoritate/normalitate, dar prin care este alimentat sistemul oligarhic), respectiv prin instituirea „Ministerului Adevărului” cu ocazia pandemiei Covid-19 și mai apoi a războiului din Ucraina. Democrația românească a fost însă aruncată în aer de invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Candidatura lui Sosoaca fusese deja avizata de Biroul Electoral Central, fara sa se constate nereguli. Opiniile politice si viziunea politica ale Dianei Sosoaca nu pot constitui motive pentru blocarea candidaturii. Dreptul de a ocupa o functie poate fi anulat doar prin hotarare judecatoreasca definitiva. Curtea Constitutionala a comis cel mai grav atentat la democratie din istoria post-decembristă a României.
Propagandiștii români pro-lume occidentală, prea-plecați în fața înaltei porți americane, ar încerca să protesteze în fața evidențelor de mai sus, susținând că neapartenența noastră la lumea occident ar presupune și mai puțină democrație, și mai puțină prosperitate, și mai puțină pace, respectiv și mai puțină mobilitate socială. Aceste supoziții sunt discutabile, întrucât nu sunt susținute de argumente palpabile. Pe de altă parte, indiscutabile sunt următoarele fapte: dacă liderii României ar fi tins spre neutralitate, și nu spre subjugare totală a României în slujba intereselor occidentale, România – și românii – nu și-ar fi cedat resursele pe degeaba. Resurse care aparțin de drept tuturor românilor, și celor care au fost, și celor care sunt, și celor ce se vor naște – și nu unor conducători vremelnici care le-au tranzacționat pentru bani sau pentru simpatia hegemonului, pentru ca mai apoi să fie aruncați la gunoi de către acesta. Dacă liderii noștri nu ar fi stat în poziția ghiocelul în fața occidentului, România nu și-ar fi cedat prostește piețele de desfacere, fie că vorbim despre energie, despre retailing, despre agricultură, sau despre orice alte piețe au fost acaparate de către străini, prin care aceștia se îmbogățesc pe spatele românilor, motiv pentru care am și rămas cei mai săraci din UE.
Și mai important, dacă am fi tins spre neutralitate, nu ne mai plecau 5 milioane de români în străinătate, primiți cu atâta bucurie de țările occidentale – normal că preferă români în detrimentul musulmanilor și a asiaticilor. Și nu este vorba despre a refuza dreptul de a emigra al românilor – mare parte dintre ei nu și-ar mai fi dorit să plece dacă ar fi simțit că există un proiect de țară și o speranță de mai bine. Foarte mulți români nu au hotărât să plece din lipsa banilor, ci din lipsa speranței. A venit timpul să discutăm și despre îndobitocirea populației. Românii sunt – sau au fost – oameni deștepți. Declinul cognitiv al Românilor a fost cauzat pe de-o parte de falimentul educației, dar și de spălarea pe creier generalizată de tip hollywood/pop culture. De 30 de ani românilor li se servesc dimineață la prânz și seara manele și telenovele – asta înseamnă pop culture la noi. După cum bine zicea Iohannis într-un moment de sinceritate, România subjugată forțelor occidentale aa ajuns să reprezinte un stat eșuat. Iar dușmanul intern este invizibil.
Pseudo-democrația prin care acest stat eșuat este guvernat a căzut cu liftul 10 etaje odată cu invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. O decizie pe care AUR o deplânge la nivel declarativ, dar care a fost în mod evident orchestrată de către Marcel Ciolacu tocmai în beneficiul AUR-ului, în speranța că Ciolacu ar putea să-și asigure un adversar facil în turul II prin persoana lui George Simion. Clare sunt următoarele lucruri:
- Diana Șoșoacă avea șanse reale de turul II, altfel Ciolacu nu și-ar fi asumat un risc într-atât de mare.
- Mircea Geoană are șanse reale de tur II, o variantă de coșmar pentru Marcel Ciolacu. Tocmai de aceea se vrea umflarea cu pompa a lui George Simion prin obținerea unei bucăți din electoratul Dianei Șoșoacă și eventuala accedere, improbabilă, în turul II.
- AUR nu va beneficia de votanții Dianei Șoșoacă tocmai din cauza evidenței blatului voit sau nevoit, pe care PSD-ul l-a făcut cu aceștia.
- Călin Georgescu, cel despre care Ciolacu speră că va obține o bucată din electoratul Dianei Șoșoacă, îi va ceda lui Ciolacu voturile în turul II.
- Există foarte posibil ca cel care l-a sfătuit pe Marcel Ciolacu să facă această mișcare nechibzuită să fie de fapt cel care îl îngroapă politic pe Marcel Ciolacu – deja s-a produs un puternic sentiment anti-PSD, care îi va sufla un puternic vânt în pupă candidatului care îl va întâlni pe Marcel Ciolacu în turul II, fie că acesta se va numi Mircea Geoană sau Nicolae Ciucă.
- Prin decizia hazardată a lui Marcel Ciolacu de a o interzice, Diana Șoșoacă a devenit martira libertății și a patriotismului românesc. În conștiința publică ea este cea care îi reprezintă pe cei mulți și fără putere – pe românii care au fost asupriți în ultimii 35 de ani. SOS va beneficia de un efect bumerang la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Clar este și faptul că în urma acestei decizii care a aruncat în aer democrația românească, românii nu vor mai da o ceapă degerată pe mesajele pro-occident/democrație/etc ale candidaților din această iarnă.