Björn Höcke (AfD, Der Flügel)
Alice Weidel (Președinte, AfD)
De fiecare dată când un partid naționalist aspirant înregistrează câteva câștiguri parlamentare sau dacă intră pe coridoarele puterii, adepții săi presupun că Sistemul se confruntă cu moartea iminentă, anunţând zorii unui viitor naţionalist strălucitor. În ultimii 70 de ani, o astfel de iluzie autoservită a încadrat mentalitatea nenumăraților votanți naționaliști albi din SUA și Europa, conducând, de regulă, la dezamăgirea lor constantă. De la Raliul Național al lui Marie Le Pen din Franța (Reasamblarea Națională (RN)) până la Partidul Libertății Austriece (FPON) și Flemish Vlaams Belang, urmat de guvernul italian post-pseudo-fascist instalat recent al lui Giorgia Meloni sau de cel de-al doilea mandat al președintelui SUA, Donald Trump, împreună cu câțiva adepți ai lui Bolsonaro, astfel de voci naționaliste proeminente, mai devreme sau mai târziu, ajung o caricatură. Chiar dacă reuşesc în mod miraculos să ajungă la porţile puterii, a doua zi vor începe cu evlavie să recite oratorii conform narativului oficial.
Motivul acestei schimbări este de înțeles. Avantajele parlamentare sau prezidențiale sunt puternice; sclipirea și strălucirea liberală dezarmează cu ușurință chiar și cel mai devotat naționalist alb. Mai mult, nu trebuie uitat faptul că, din 1945, Sistemul a investit tone de bani în consolidarea de firewall-uri și în construirea mai multor cordoane sanitare, în scopul de a împiedica un partid naționalist aspirant să balanseze ordinul Liberal de după Al Doilea Război Mondial.
Un exemplu în acest sens este partidul naționalist-conservator Alianța pentru Germania, AfD, care în ultimii zece ani și mai ales în ultimele luni a crescut ca un concurent major pentru o acaparare a puterii în mai multe state federale. Stânga de guvernământ, precum și toate statele membre ale UE, nu mai încearcă să își ascundă frica de faptul că popularitatea AfD se răspândește sub ochii lor. Prin urmare, acesta este motivul pentru care mass-media prietenoasă cu sistemul recurge la demonizarea AfD prin decorarea cu epitete din arsenalul lor abundent de etichete fasciste.
Germania nu este doar locomotiva financiară a UE și centrul său de putere economică; de asemenea, servește ca principal centru militar și de informații al SUA pentru întreaga inimă eurasiatică. Sistemul și proconsulii săi din Europa, inclusiv mass-media lor lingușitoare care se întinde de la Washington la Berlin și până la Tel Aviv, sunt înarmați pentru a contracara intenția AfD de a oferi o alternativă pentru Germania.
Pe frontul său intern, AfD critică migranții din afara Europei și face lobby agresiv pentru repatrierea lor în țările de origine. În poziția sa de politică externă, a arătat reticență în ceea ce privește sancțiunile oficiale ale Germaniei împotriva Rusiei și devine, de asemenea, un critic deschis al asistenței militare a Germaniei pentru Ucraina. Chiar înainte de conflictul din Ucraina și-a câștigat porecla de „partid Kremlin”. Având în vedere atacurile reciproce catastrofale dintre ruși și germani în secolul al XX-lea, mișcarea conciliantă „pro-Putin” din partea AfD nu este o surpriză.
Succesul AfD la alegerile din octombrie 2023 în statul federal Hesse și în cel mai mare și cel mai bogat stat din Bavaria este o dovadă suplimentară a popularității sale în creștere. Câștigurile sale electorale în statul Hesse reprezintă 18,4% din totalul votului, în timp ce în Bavaria AfD a marcat 14,6 %, ceea ce se traduce în 28 și, respectiv, 32 de locuri. Performanța incredibilă a AfD vine ca un șoc pentru „coaliția semafor” [În politica Germaniei, o Coaliție semafor (în germană Ampelkoalition) este un guvern de coaliție format din Partidul Social Democrat din Germania (SPD), Partidul Liber Democrat (FDP) și Verzii] , precum și pentru supraveghetorul din Washington.
Nu există nicio îndoială că problema migrației sălbatice din afara Europei este cauza principală a creșterii spectaculoase a AfD, deși nu se poate presupune că este singurul factor. Cea mai mare parte a circumscripţiei AfD s-a săturat de incompetenţa tehnică a coaliţiei de guvernământ Ampel, care nu a reuşit să oprească creşterea costurilor cu energia sau reducerea fondurilor de pensii ale populaţiei în curs de îmbătrânire. Acesta este motivul pentru care toată lumea vrea schimbare. Descoperirea electorală recentă în statele germane occidentale demonstrează doar că succesul său nu se mai limitează la fortărețele sale tradiționale din fosta Germanie Comunistă de Est, condusă de sovietici, cum ar fi statul Turingia. Aproape de a fi interzis sau scos în afara legii în ajunul alegerilor programate pentru anul viitor în UE — care nu pot fi amânate — AfD își va dubla probabil cele 78 de locuri pe care le are acum în Bundestag până în 2024–25.
La o privire mai atentă, membrii AfD nu seamănă deloc cu specimenele radicale de dreapta care pledează pentru revoluție sau amenință ordinea constituțională germană, așa cum este adesea sugerat de mass-media. Agenda sa generală este, în esență, doar o copie actualizată a ceea ce încă puternicul partid Creștin Democrat German (CSU, CDU) a reprezentat odată. Și în timp ce AfD umple golul fosilizatului „partid conservator” CDU și CSU, acesta din urmă devine abia distins de coaliția de stânga Ampel de guvernământ. Acest lucru nu este nimic nou în șarada de un secol cunoscută sub numele fantezist de „democrație parlamentară liberală”. Asta amintește de proeminentul savant antiliberal Robert Michels și de descrierea sa clasică a corupției inerente a sistemului parlamentar democratic multipartit.
De asemenea, dacă dorește să supraviețuiască în statul de supraveghere de înaltă tehnologie numit Germania, AfD trebuie să urmeze canoanele sistemului. În Germania, în peisajul politic, aceasta înseamnă că trebuie să respecte cu strictețe narațiunea oficială de auto-cenzurare și, în plus, să efectueze pelerinaje rituale în Israel. O figură importantă în AfD, vechiul președintele de onoare al AfD, Alexander Gauland, a reiterat la scurt timp după atacul Hamas din 7 octombrie, urmat de bombardarea israeliană a Fâșiei Gaza: „Când suntem solidari cu Israelul, ne apărăm și modul nostru de viață.”
Recenta sa revenire pe orbita evreiască abia-abia îl va exonera în ochii evreilor, având în vedere cuvintele sale anterioare cu privire la trecutul Național-Socialist. Cu câțiva ani în urmă, el a spus că „naziștii erau doar niște nulități în istoria de altfel reușită a Germaniei.”
Îmbrăcămintea Nouă a Împărătesei
Similar cu ceea ce semnifică Medjugorje, Fatima sau Lourdes pentru credincioșii catolici, Yad Vashem funcționează acum ca un loc obligatoriu de pelerinaj pentru clasa politică occidentală și în special pentru cei care speră la președinția Germaniei. Indiferent de mărimea și numărul de eforturi filo-semite germane, Consiliul Central al Evreilor din Germania rămâne reticent în a îmbrățișa progresele înregistrate de AfD. De fapt, în urma raidului Hamas din 7 octombrie 2023 asupra unui kibbutz israelian în apropierea Fâșiei Gaza, guvernul israelian și purtătorul său de cuvânt din Germania au declarat AfD ca fiind un „partid care oferă o casă politică extremiștilor de dreapta și sentimentelor anti-evreiești și care a încercat să trivializeze trecutul nazist al Germaniei și Holocaustul”.
În consecință, pentru a rămâne în viață, AfD trebuie să furnizeze în mod constant dovezi că respectă regulile sistemului. Una dintre cele mai puternice figuri din AfD, președinta Alice Weidel, a adoptat bine acest mimetism în limbajul corpului; ea se îmbracă în straiele noi ale împărătesei într-un efort de a evita potențialele critici. O femeie înaltă, atrăgătoare și cu o voce blândă cu fenotip nordic, Weidel este un model conservator modern perfect, se potrivește perfect cu imaginea unei femei tradiționale ariene care poate fi văzută în picturile lui Sepp Hilz sau în sculpturile lui Arno Breker. Cu rimelul ei administrat cu grijă și ținuta ei pastelată întunecată, ea se proiectează ca model pentru femeile germane din clasa de mijloc albă. Schimbarea ei de joc este difuzată nu doar pe o frecvență conservatoare, ci pe toate lungimile de undă politice și pentru toate stilurile de viață. Ca o lesbiană auto-declarată care trăiește cu o actriță din Sri Lanka, ea a reușit să se apere solid de potențialele amenințări, ale vocilor puternice LGBTQ+ și ale diverselor semnalizatoare de virtute multiculturale-multicolore. În ciuda stilului său de viață sexual neortodox, ea știe cum să-și pună fizionomia conservatoare în valoare, cu personalitatea ei exterioară care prezintă semne de devoțiune tradițională Frömmigkeit, adică germană maternă. Modul în care se potrivește cu circumscripția ei feminină rămâne de văzut în lunile următoare.
Figura cea mai interesantă și intrigantă în AfD este Björn Höcke și facțiunea sa Fluegel, adică Aripa, care se bucură de o mare popularitate, în special în rândul naționaliștilor germani educați și în special în rândul tinerilor susținători ai NPD, partid acum terminat. Inutil să spun, agențiile de spionaj germane, eufemistic numite ca “agenții pentru protecția constituției,” urmăresc fiecare mișcare pe care o face Höcke.
Înțelegerea AfD înseamnă în primul rând înțelegerea culturii germane înalte și a istoriei sale complicate și sinuoase. După ce a pierdut 20% din populația sa înainte de Al Doilea Război Mondial (mai mult de 10 milioane de civili și soldați) până în 1950, ca urmare a masacrelor în serie ale aliaților occidentali și de Est, bombardamentele, expulzările și captivitatea, și după ce au fost supuse peste 75 de ani la spălarea continuă a creierului de către educatori americani, în mare parte evrei născuți, nu se poate aștepta la miracole pe scena politică germană. Istoria, cu toate acestea, este întotdeauna deschisă și cu noi cutremure grave care se întâmplă acum în Europa și Orientul Mijlociu s-ar putea vedea unele schimbări, nu doar în Germania, ci și în întregul Occident. Cu excepția cazului în care cineva acceptă, dar crede și în ultimele cuvinte misterioase ale filozofului german Martin Heidegger, “Only a God Can Save Us.”
sursă: unz.com
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
Alternativa pentru Germania.