Autor: Adrian Lambru
În urma unui reportaj foarte mediatizat realizat de Recorder, Arhiepiscopia Bucureştilor doreşte să aducă unele lămuriri: „Menţionăm faptul că finanţarea bisericilor oricărui cult religios de către statul român este absolut legală”.
Printr-un comunicat de presă, preluat de Agerpress, Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat demisii în rândul persoanelor implicate: „Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi dl Lazăr Neacşu – membru în Adunarea Eparhială şi în Adunarea Naţională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administraţia bisericească”.
De asemenea, pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video Recorder, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureştilor de către reprezentanţii Administraţiei Patriarhale.
Cercetări s-ar fi făcut și în ceea ce privește procesul de licitație presupus viciat: „S.C. Solid System Solution S.R.L., reprezentată de dl Marius Iorga, a fost descalificată, cu interdicţia de a mai participa la licitaţii organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariţia acestui material)”.
Biserica și banii
Arhiepiscopia Bucureștilor răspunde următoarelor acuzații aduse de: “Nimeni nu ştie cum administrează Biserica asemenea sume de bani”.
„Această afirmație este una deliberat falsă şi otrăvită, în condiţiile în care alocările de bani publici sunt verificate anual de instituţiile de stat abilitate şi respectă un cadru legal clar (OG. nr. 82/2001 şi HG nr. 1470/2002), autorul ignorând în mod deliberat rezultatele administrării bisericeşti exemplare sub coordonarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel” – specifică comunicatul de presă.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Bucureștilor susțin faptul că niciun act de corupţie nu trebuie tolerat într-o instituţie, mai ales în Biserică. Arhiepiscopia Bucureştilor, prin măsurile implementate de ani de zile, ar preveni şi ar lua măsuri de sancţionare faţă de clericii care au lucrat incorect.
O posibilă inducere în eroare
„Teoretic, este desigur posibilă o tentativă de inducere în eroare din partea unor oameni rău intentionaţi, fie ei şi angajaţi ai Bisericii” – se menționează în comunicat. „Odată dovedită reaua lor voinţă sau implicarea în ceva reprobabil, aceştia sunt şi vor fi oricând sancţionaţi şi îndepărtaţi, întrucât compromit Biserica”.
În urma acuzațiilor că Patriarhul Daniel ar fi încurajat pe cineva să se înscrie în vreun partid politic, Arhiepiscopia Bucureștilor răspunde: “Patriarhia este neutră din punct de vedere politic”.
„Istoricul raportării Recorder la Biserică indică limpede un masiv anticlericalism, o fobie la adresa Bisericii Ortodoxe Române” – se specifică în cominicat.
Întreg comunicatul poate fi citit aici.