Autor: Călin Marchievici
”Trezoreria SUA s-a înțeles cu celelalte state G7 pentru ca taxele minime asupra cărora se ajunsese la un acord să nu se aplice companiilor americane. Guvernele G7 au cedat la presiunea intensă a președintelui Donald Trump și a lobbyului multinaționalelor la Washington, Londra și Bruxelles, la fel cum India și apoi Canada au cedat în ce privește taxarea companiilor digitale.
Cu ani în urma, comunitatea internațională a recunoscut că prea multe companii globale nu plătesc taxe pe măsura veniturilor, iar unele nu plătesc taxe în țările in care are loc activitatea lor economică. Acordul complex la care s-a ajuns în 2021 în cadrul OECD și G20 pentru taxarea companiilor are doi piloni. A fost adoptat doar Pilonul Doi – o taxă globală minimă pentru corporații.
A existat un consens global că este nevoie de o taxă minima pentru companii, însă versiunea pe care SUA au adoptat-o în primul mandat al lui Donald Trump a fost diferită și mai slabă decât cea a restului țărilor din lume, permițând multinaționalelor să compenseze taxele pe care nu le plătesc în paradisuri fiscale cu cee ce plătesc „extra” în SUA și în alte state”, scrie Joseph Stiglitz, pentru Project Syndicate.
”Pilonul al doilea a fost prima încercare de a impune peste tot o taxă de 15% pe profiturile multinaționalelor, un pas important pentru a pune capăt competiției dintre țări pentru cine stabilește cele mai mici taxe.
Au existat câteva excepții care sau redus pragul taxelor sub 15%. Iar 15% era deja mai puțin decât taxele impuse de multe state în curs de dezvoltare. Ar fi trebuit ca taxa globală să fie mai mare și excepțiile să fie mai puține. Chiar și așa, Pilonul Doi a oprit cursa pentru atingerea celor mai mici impozite pentru corporații în vederea atragerii de investiții; adevărații câștigători nu erau țările care atrăgeau aceste investiții, ci corporațiile bogate care ajungeau să nu plătească nicio taxă în unele țări.
Însă, din nou, guvernele G7 au decis să pună interesele multinaționalelor înaintea intereselor țărilor în curs de dezvoltare, ale întreprinderilor mici și mijlocii (care nu pot profita de portițele lăsate doar pentru marile multinaționale) și ale propriilor cetățeni, care, prin urmare, vor plăti taxe mai mari. Excluzând multinaționalele americane din Pilonul Doi, acordul din cadrul G7 ca permite ca acestea să beneficieze pe mai de parte de taxe zero sau aproape zero pe profiturile pe care le declară în paradisuri fiscale precum Puerto Rico sau Insulele Cayman. Asta le va face mai competitive decât multinaționalele care nu sunt americane. Deoarece corporațiile multinaționale moderne vor să-și mute sediile acolo unde există cele mai mici taxe, în vreme ce adevărata activitate economică se desfășoară în alta parte, a acorda tratament preferențial companiilor americane va impulsiona alte companii să-și mute sediile în SUA. Acesta este un alt exemplu trist despre cursa statelor pentru a ajunge la cele mai mici taxe pentru corporații.
Nu este adevărat că taxa globală minimă pentru corporații a fost stabilita de mai mult de 140 de țări care au lucrat împreună. Multe țări în curs de dezvoltare s-au plâns că acordul acesta nu a fost corect din punctul lor de vedere și că țările puternice nu le-au ascultat obiecțiile. Acum, această fațadă s-a prăbușit. Țările care nu fac parte din G-7, inclusiv zeci de piețe emergente și țări în curs de dezvoltare, sunt presate acum să aprobe o decizie care le-a fost impusa nu de G7, ci de o singură țară din G7.
Pilonul Doi ar trebui întărit, nu distrus. Acum, el se aplica doar multinaționalelor foarte mari (cu un venit de circa 750 de milioane de dolari), iar taxa minimă de 15% este foarte mică. Comisia pentru Reforma Taxării Corporatiste Internaționale a solicitat mereu o taxă minimă de cel puțin 25%.
Potrivit unor estimări., taxa minimă a Pilonului Doi ar fi trebuit să strângă între 155 și 192 de miliarde de dolari anual. Este o sumă importantă, însă o taxă minimă de 25% ar fi generat peste 500 de miliarde de dolari anual. Într-o lume plină de crize generate de inegalitate, de schimbări climatice și de servicii publice subfinanțate, a lăsa asemenea resurse să ti se scurgă printre degete este amoral și iresponsabil din punct de vedere fiscal.
Pilonul Doi a reprezentat un punct de plecare – un consens global care ar fi redus cursa nebună pentru cele mai mici taxe și ar fi restabilit întrucâtva încrederea în corectitudinea taxării. Decizia G7 de a excepta multinaționalele din SUA slăbește acest consens global și transmite semnale greșite în restul lumii
Cu doar două săptămâni în urmă, la ONU se ajungea la un consens despre necesitatea de a întări cooperarea internațională pentru impozitare și pentru implementarea unor sisteme de impozitare progresivă. O mare majoritate a membrilor ONU au votat pentru susținerea negocierilor actuale pentru o convenție ONU pentru cooperare în ce privește taxarea. Însă guvernul SUA s-a retras din aceste negocieri, spunând că obiectivele propusei convenții ONU ”nu sunt în acord cu prioritățile SUA țintesc mult prea departe și într-un mod neplăcut”.
Săptămâna trecută, A Patra Conferință Internațională pentru Finanțare pentru Dezvoltare a dus la adoptarea așa-zisului ”Compromiso de Sevilla”, iar singura țară importantă absentă a fost Statele Unite. Permițând SUA să nu respecte amintitul Pilon Doi nu doar că subminează multilateralismul, dar sfidează angajamente care au fost luate și adâncește inegalitatea taxării la nivel global.
Membrii Cadrului Incluziv OECD/G20 ar trebui să respingă acordul la care a ajuns G7. Statelor Unite nu trbuie să li se permită să dicteze politica globală. Este o țară puternică, însă reprezintă doar 20% din PIB-ul mondial.
Țările care s-au întâlnit la Sevilla pot fie să accepte ca SUA să submineze toate eforturile pentru ca marile multinaționale să-și plătească taxele, fie să creeze un nou sistem internațional de taxare la ONU, un sistem care să funcționeze pentru toată lumea. Pentru binele economiei mondiale și al oamenilor de pretutindeni, ar fi bine să aleagă varianta a doua.”
sursă: cotidianul.ro
