-3.7 C
București
luni, februarie 17, 2025
-3.7 C
București
luni, februarie 17, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeCazul Firea-Pandele, ''Bonnie și Clyde din Voluntari''. Concluzii despre politică, presă, ortodoxie.
Data publicării: iulie 16, 2023 10:00

Cazul Firea-Pandele, ”Bonnie și Clyde din Voluntari”. Concluzii despre politică, presă, ortodoxie.

Data publicării: iulie 16, 2023 10:00

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Gabriela Firea s-a lăsat dusă greu din politica românească, abordând o strategie de apărare total greșită, generând însă un cutremur multiplu, cu consecințe directe pentru politică, presă și ortodoxie.

În politică, cuplul Firea-Pandele este doar cel mai notoriu exemplu pentru sistemul de ”cumetrie” care s-a instalat în partidele politice, să fiți convinși că e plin de unchi, nepoți, fini, prieteni, etc., majoritatea incompetenți, în rețelele ce deservesc primarii și parlamentarii fiecărui partid. Cazul Gabrielei Firea este însă unghiular, deoarece a fost dovedită ca fiind incompetentă și mincinoasă din postura de cel mai popular politician în sondaje, lider în cel mai mare partid, iar asta zice multe despre criteriile de promovare politică, dar și despre percepția defectată a românilor. În cazul lui Florentin Pandele treaba e și mai gravă, puțina presă corectă a descoperit odată cu scandalul o rețea de tip mafiot, în sensul propriu al cuvântului, cu care conduce localitatea, rețea ce a fost formatată în timp, cu protecția unor lideri importanți din politica și serviciile secrete românești, am toate indiciile că avem sute de comune și orașe ce funcționează în mod similar, cu locuitorii aflați sub teroare și cu banii lor din taxe cheltuiți în beneficiul membrilor mafiilor locale. La câți am văzut că sunt doar în Voluntari, e limpede că clasa de mijloc românească e formată azi în principal chiar din acești beneficiari/neamuri/prieteni ai primarilor și parlamentarilor, ce umplu șoselele cu mașini luxoase sau cluburile de fițe în weekenduri, la care se adaugă armata funcționarilor din aparatul central, plătiți regește pentru ca să facă … nimic. Cazul ”Bonnie și Clyde din Voluntari” devine semnificativ și justifică chiar folosirea sintagmei ”România-stat eșuat”, pe care a scăpat-o Iohannis într-un moment de enervare.

Presa are de ce se rușina în urma scandalului Firea-Pandele, am remarcat cum televiziuni, radiouri, site-uri de știri, respectiv jurnaliști importanți, nu doar că s-au abținut să marcheze ororile și minciunile evidente, dar și-au construit narațiuni false prin care să le ia apărarea celor doi. Bineînțeles că au acționat așa ca rezultat al finanțărilor primite din partea cuplului, impunându-li-se astfel un comportament nemernic, uitându-și misiunea de informare și apărare a interesului public, purtându-se ca niște acoliți ai unui cuplu de politicieni ce-a fost etichetat deja pe rețelele de socializare ca fiind similar celui de ”tristă amintire”. Nu dau nume aici, ar fi ceva excesiv, chiar grețos, dar respectivii vor fi marcați corespunzător de-acum înainte și-n mentalul audienței, mai ales însă în interiorul breslei.

Pentru că deveniseră ”cei dintâi credincioși ai țării”, lăudați și premiați de către înalții ierarhi, de la Patriarhul Daniel în jos, cuplul Firea-Pandele aruncă o anatemă dură și asupra BOR. Unde e analiza înțeleaptă, respectiv măsura, atunci când un înalt ierarh acceptă să glorifice asemenea specimene? Scuza că n-ar fi bănuit fariseismul nu ține, iar clamarea naivității oamenilor Bisericii nu e valabilă nici ea, mai ales pentru cei care știm potențialul intelectual al ierarhilor vizați (intervenția IPS Teodosie în plin scandal, în favoarea cuplului Firea-Pandele, deși dovezile corupției și minciunii erau deja publice, e halucinantă, dar pilduitoare!).

La finalul de etapă(!) al acestui scandal avem așadar beneficiul unor concluzii ce vor fi folositoare unora, prea puțini însă, respectiv ni s-a oferit spre cunoștință tabloul real al minciunii, cinismului, fariseismului, ce guvernează împreună deciziile la vârful politicii, presei, ortodoxiei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Eu, Bolojan, cu cine votez? Dar eu, Ciolacu?

Autor: Sorin Roșca Stănescu Într-o țară cum e România, în acest moment, aflată în agonie democratică, s-a instalat în baza mecanismului cauză-efect și agonia diplomatică....

Alina Kabaeva, presupusa amantă a lui Putin, numită antrenor principal al...

Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a fost numită antrenor principal al echipei naționale de gimnastică ritmică a Rusiei. Kabaeva a primit postul...

Ucrainenii sunt șocați de pretențiile SUA legate de cedarea resurselor minerale....

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins solicitarea administrației Trump ca Kievul să cedeze 50% din resursele sale minerale – o cerere extraordinară care ar...

Care sunt cei mai bogați români dintre investitorii în imobiliare? Țiriac...

Autor: Eduard Diaconu Aceștia sunt cei mai bogați români din industria imobiliară. Pe locul 5 se află Iulian Dascălu, cu o avere de 500 de milioane...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img