Autor: Lorenzo Maria Pacini
Pentru a răspunde la această întrebare, având în vedere subiectul întâlnirii cu ușile închise, sunt suficiente câteva cuvinte: următorul teatru de război.
În urmă cu câteva zile, la Trieste, a avut loc o întâlnire secretă, la care au participat autorități de diferite tipuri: membri ai NATO, membri ai Atlantic Council, membri ai think tank-ului maghiar Dunărea, legați de Viktor Orbán, membri ai anturajului lui Donald Trump, membri ai Forțelor Armate Italiene și ai poliției, reprezentanţi ai administraţiei oraşului şi reprezentanţii Masoneriei locale. Nu veți găsi aceste informații în altă parte. Tema întâlnirii a fost militarizarea portului Trieste. Care este motivul?
Rolul strategic al lui Trieste în doctrina Trimarium
Anul 1942: o carte destinată să devină o piatră de temelie a științei strategice maritime americane a fost publicată în Statele Unite ale Americii. A fost intitulată Strategia Americană în Politica Mondială și a fost scrisă de geograful academician Nicholas John Spykman, unul dintre părinții geopoliticii maritime și învățăcelul lui Sir Halford Mackinder. Se pare că această carte nu a fost foarte atrăgătoare pentru publicul larg, dar a devenit o adevărată biblie a strategiei ‘traseului maritim’ pentru toți talasocrații puternici, introducând conceptul Rimland pe care îl folosim în geopolitică astăzi.
Există un mic capitol în text dedicat unui anumit subiect: doctrina Trimarium, astăzi mai bine cunoscută prin numele său modernizat de Inițiativa Trei Mări (3SI sau TSI). Este o strategie care va deveni regula de aur pentru menținerea puterii americane pe continentul european. 3SI, cunoscută şi sub numele de doctrina Mării Baltice, Adriatice şi Mării Negre, este considerată astăzi o iniţiativă strategică la care participă 13 state membre, anume: Austria, Bulgaria, Croaţia, republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, plus 2 state de facto adăugate, care sunt Moldova și Ucraina, și a fost lansată oficial ca proiect în 2015 de către Președintele polonez Andrzej Duda și Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovi Zagreb, sub coordonarea atentă a Departamentului de Stat al SUA.
Coincidență? Cu siguranță nu.
Când americanii au venit în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, neavând intenția de a-și lua pur și simplu o vacanță de vară, ci mai degrabă de a rămâne și de a-și consolida o putere durabilă, ei au trebuit să elaboreze o modalitate de a ține continentul sub control, nu numai militar – lucru pe care au reușit să-l facă datorită numărului mare de baze militare americane răspândite în toate țările europene – dar și financiar, comercial, precum și politic. La acea vreme, Europa se afla într-o fază de diviziune între Est și Vest, între influența Atlanticului și cea Sovietică. Europa Centrală sau, mai precis, Mitteleurope, a fost punctul de sprijin geografic pe care să se stabilească exercitarea acestei puteri. A trebuit găsită o modalitate de a controla continentul într-o manieră stabilă și durabilă, o nevoie care a devenit presantă la sfârșitul Primului Război Mondial și odată cu dezintegrarea Imperiului Habsburgic, un adevărat tampon geopolitic care a amortizat nu puținele fricțiuni și acuzații între Ruși, Otomani și Germani. Geografia politică care a luat formă cu cele 14 puncte ale programului lui Woodrow Wilson nu a fost suficientă pentru a garanta guvernarea. Chiar şi Winston Churchill era conştient de nevoia unui bloc solid care să fie impenetrabil de către puterile din est.
Prin urmare, ideea a fost lansată, cu acordul lui Churchill și al succesorului Franklin Delano Roosevelt, pentru a găsi o soluție geo-economică: Cu ajutorul a trei Cluburi Federale, Clubul de la Londra, Clubul de la Paris și Clubul de la Roma, Carta Intermarium a fost publicată în 1945, un document bazat pe teoretizările americanului Spykman, care a propus unirea tuturor popoarelor din Marea Adriatică inferioară (În special Marea Egee) în Marea Nord Europeană, cu convingerea că stabilitatea în regiune era de o importanță capitală pentru o pace durabilă în întreaga Europă.
Mai exact, era necesar să se țină sub control o serie de porturi de o importanță enormă, cum ar fi Hamburg în Germania și Constanța în România, și în special portul Trieste. De atunci, doctrina Trimarium a fost urmărită cu consecvență și determinare, prin diverse acorduri internaționale multilaterale care implică rute comerciale, instituții bancare, fonduri de investiții și sectorul strategic. Toate acestea au fost facilitate de prăbușirea URSS, care a reprezentat o slăbire semnificativă a entităților politice ale țărilor implicate în inima Europei de Est.
Dacă analizăm mai bine, Trimariul creează, din punct de vedere geografic, un fel de triunghi în Est, care se apropie de granița cu Federația Rusă. Exact ceea ce face NATO de 75 de ani, şi anume extinderea spre est pentru a provoca şi ataca Rusia. Practica a fost în concordanță cu doctrina. De fapt, ea reprezintă un instrument de control pentru întreaga macroregiune balcanică, care face obiectul speculaţiilor, misiunilor militare şi problemelor politice şi sociale constante, ţinute în mod deliberat sub control şi instabilitate.
Noul nume al Inițiativei Trei Mări nu schimbă geometria strategică a vechiului Trimarium: porturile implicate au fost mărite şi prezenţa militară americană a fost implementată în domeniile de interes, printre care cel mai important şi continuu sub atenţia SUA este încă Trieste. Cum de?
Portul Liber Trieste și Teritoriul Liber Trieste
Nu mulți oameni sunt familiarizați cu statutul juridic al Trieste, care este într-adevăr singular și merită un studiu aprofundat (pe care nu îl vom realiza în acest articol, poate ulterior). După cel de-al Doilea Război Mondial, zona Trieste a fost desemnată ca fiind un spațiu liber, care trebuia să garanteze un echilibru de putere între Puterile aflate în conflict, ca spațiu demilitarizat și neutru, înzestrat cu un guvern autonom și coexistența între diferitele grupuri etnice existente. În 1947, a fost semnat Tratatul de la Paris, în care s-a stabilit pacea și s-au alocat diviziuni de influență între țările câștigătoare și cele învinse. Odată cu cea de-a 16-a rezoluție, a fost înființat Teritoriul Liber Trieste (Teritorio Libero di Trieste – TLT). În 1954, Memorandumul de la Londra a încredințat administrația civilă provizorie din Zona A Italiei și cea din Zona B Iugoslaviei. Cu toate acestea, în 1975, prin Tratatul de la Osimo, Italia și Iugoslavia au stabilit o graniță între teritoriile pe care nu le dețineau, încălcând autonomia TLT și Tratatul de la Paris. Odată cu prăbușirea Iugoslaviei și divizarea ulterioară a teritoriului în mai multe state, TLT s-a găsit împărțită între trei țări – Italia, Slovenia și Croația – care au ocupat-o ilegal, încălcând tratatele anterioare și declanșând disputele, luptele politice și juridice, scandalurile și proteste care continuă până în prezent.
Cea mai interesantă este abordarea italiană. Trieste este plasat sub ocupație administrativă și militară, deoarece există pe teritoriul său forțe armate și de poliție ale Republicii Italiene… și ale americanilor, deoarece Italia este o colonie a SUA sub ocupație militară, după cum reiese din prezența a mai mult de 120 de baze americane pe tot teritoriul. Exact în Trieste, americanii au plasat şcoala de informaţii a ONU şi un control special al poliţiei, inclusiv Eurogendfor, care ține nu numai orașul, ci și rutele comerciale, sub control militar continuu.
Portul Trieste, care se presupune a fi un port liber internațional, este portul prin excelență care permite accesul Mitteleuropei la Marea Mediterană, care se deschide spre Est și Africa, cu o ușurință mult mai mare față de alte porturi europene. Locația sa este strategică din toate punctele de vedere. De aceea americanii au vrut să preia controlul asupra ei pentru a implementa doctrina Trimarium. A guverna Trieste și portul său înseamnă a guverna Europa de Sud și de Est. De la Trieste la Marea Baltică, se creează o linie dreaptă care definește o „cortină de fier” imaginară, dar și un coridor nord-sud în ceea ce privește conductele de gaz și petrol, rutele comerciale terestre și administrarea militară unică a teritoriilor.
Toate acestea încalcă suveranitatea TLT şi acordurile internaţionale prin care a fost înfiinţată, comițându-se un dublu act de violare a tratatelor.
Între timp, China şi Rusia au intervenit şi în Trieste, prima cu investiţii importante, încetinite puternic odată cu retrogradarea Italiei din proiectul „Drumul Mătăsii” în primăvara anului 2024, iar a doua deja prezentă din perioada sovietică și acum, după ani de investiții, blocată din cauza sancțiunilor europene din 2022.
„Via del Cotone” trece prin Trieste
Să ne întoarcem la întâlnirea secretă de acum câteva zile. Subiectul a fost militarizarea portului, care este deja sub control militar de facto, dar care ar fi complet asediat când Italia va începe Via del Cotone – The Cotton Way (Calea Bumbacului). Aceasta este o rută comercială alternativă la Drumul Mătăsii, realizată printr-un parteneriat între: SUA, India, Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Israel, Iordania și Uniunea Europeană, constând din două legături – o cale ferată și un port, cu fonduri de la Infrastructura și Investițiile Globale create de G7 în 2002 și Strategia Global Gateway a UE. Scopul este de a concura cu China și, în general, cu partenerii Eurasiatici și BRICS+, din care țările europene sunt excluse în virtutea subjugării Anglo-Americane.
În acest coridor economic dintre India, Orientul Mijlociu și Europa, Italia va participa în virtutea memorandumului semnat în septembrie 2023 tocmai prin portul Trieste.
Este păcat că situația geopolitică din Europa – să nu mai vorbim de situația economică, care este total dezastruoasă pentru toate statele de pe continent – nu este tocmai favorabilă: conflictul ruso-ucrainean durează mai mult decât a prevăzut NATO și acest lucru provoacă o mare instabilitate chiar în triunghiul Trimarium – unde Ucraina a fost adăugată în 2023, sub pretextul consolidării independenței sale militare; situația din Orientul Mijlociu este un dezastru epocal; economia de război nu a favorizat redresarea țărilor europene, dimpotrivă, le-a aruncat una după alta într-o criză lungă generată de inflație; sprijinul internațional a eșuat odată cu apariția unei lumi multipolare conduse de Est, prăbuşindu-se zi după zi, acord după acord, hegemonia americană în întreaga lume.
Ce e de făcut atunci cu Trimarium şi Trieste?
Militarizarea unui port internațional liber pare a fi o provocare bine gândită. Încălcându-se dreptul internaţional şi folosindu-se excesiv forța, blocul atlantic doreşte să se ridice împotriva Rusiei şi Chinei, încercând să le limiteze acestora interesele în teritoriile ocupate. Cel mai probabil, ceea ce încearcă să facă este să consolideze „cortina de fier” de la Marea Mediterană la Marea Nordului, astfel încât să poată gestiona (sau aproape gestiona) eventualul decalaj geografic al conflictului ruso-ucrainean.
Să încercăm să ne imaginăm următorul scenariu: Ucraina cade, NATO şi proxy-ul său cunoscut sub numele de Uniunea Europeană, forţat să lupte un război suicidar proxy, nu se lasă şi acceptă să extindă conflictul în inima Europei. Unde s-ar duce să lupte? Luând în calcul o abordare convențională a conflictului ca fiind valabilă, teritoriile cele mai optime ar fi Polonia și Germania, prin Ungaria. A ajunge atât de departe, la Germania, ar însemna prăbuşirea Deutsche Bank, într-o criză teribilă, care este principala sursă de flux monetar pentru Banca Centrală Europeană, și acest lucru este inacceptabil, deoarece ar imploda sistemul politic al UE și euro ca monedă, cu consecințe dezastruoase pentru dolarul deja prăbușit. Prin urmare, trebuie să respingem inamicul și să-l păstrăm dincolo de o anumită graniță. De la Trieste la Nord, prin urmare, prin închiderea Mitteleuropa cu ajutorul Moldovei și României, este posibil să se stabilească un teatru de luptă circumscris și ușor de gestionat, unul care a fost deja controlat cu prezența militară a NATO de zeci de ani, ce a crescut constant în ultimii ani, cu exerciții și școli de război în Polonia, Ungaria, Bulgaria şi România care pregătesc soldaţi pentru ciocnirea cu Rusia. Țineți cont de faptul că Croația a reintrodus serviciul obligatoriu de recrutare și că Italia va face acest lucru în curând, așa cum s-a discutat deja în Parlament de luni de zile.
Ce naiba se întâmplă în Trieste? Pentru a răspunde la această întrebare, având în vedere subiectul întâlnirii cu ușile închise, sunt suficiente câteva cuvinte: următorul teatru de război.
Şi cu siguranţă că nimeni nu va cere permisiune pentru a-l începe.
sursă: strategic-culture.su
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
