22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024
22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMConferința Make Europe Great Again - concluziile jurnalistei Iosefina Pascal după discursurile...

Conferința Make Europe Great Again – concluziile jurnalistei Iosefina Pascal după discursurile suveraniste din cadrul evenimentului.

-

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea sa de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat pe larg câteva detalii și concluzii în urma participării sale la evenimentul „Make Europe Great Again”, organizat de Institutul Conservator „Mihai Eminescu”.

Weekendul trecut, pe 27 și 28 aprilie, s-a organizat la Palatul Parlamentului o conferință a conservatorilor și suveraniștilor europeni, evenimentul desfășurându-se sub numele de „Make Europe Great Again” și fiind organizat de Institutul Conservator „Mihai Eminescu”, și nu de Alianța pentru Unirea Românilor, așa cum s-a prezentat în mod eronat în presă. Au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai media din România, printre care Realitatea PLUS, care a și transmis live, periodic, secvențe din cadrul conferinței, precum și HotNews și Antena3. Surprinzător a fost că au participat foarte mulți reprezentanți ai media din alte state, precum SUA, Germania, Olanda, Italia, care au părut mult mai interesați de mediatizarea și promovarea acestui eveniment decât presa românească.

Conferința ar fi trebuit să fie una transpartinică, fiind încurajați și chiar invitați să participe la ea și membrii ai altor partide decât cele din blocul suveranist. „Asta mi se pare o lipsă de maturitate politică din partea politicienilor din România, să nu se prezinte la un eveniment care adună oameni, partide, analiști politici, adică nu au fost numai politicieni din diversele partide suveraniste din Uniunea Europeană și din afara ei, au fost reprezentanți mass media, oameni care au scos la iveală lucruri foarte grave atât din timpul pandemiei, cât și lucruri grave cu privire la drepturile și libertățile fundamentale încălcate în mod repetat în Uniunea Europeană și nu numai”, a precizat Iosefina Pascal, subliniind că oamenii politici din România, precum și jurnaliștii, ar trebui să învețe să nu-și închidă singuri uși sau punți de comunicare și să-și păstreze întotdeauna mintea deschisă spre a asculta măcar și păreri diferite de ale lor. „Am participat la un eveniment la care au participat, în principiu, oameni de stânga, în Venezuela, acum doi ani, și am fost singurul jurnalist, respectiv singurul invitat care a și vorbit public la acea conferință din Venezuela, care era de dreapta, care era conservator, și atunci a fost prima lecție pe care am învățat-o, anume să nu gândesc în funcție de etichete. La finalul acelei conferințe, pe lângă faptul că lumea m-a aplaudat pentru discursul pe care l-am avut, despre modul în care sunt discriminați conservatorii, suveraniștii în Europa pentru părerile lor contra stângii sau stângii globaliste mai degrabă, am dedus că avem și destule puncte comune. Ulterior am concluzionat că, mai ales ca jurnalist, trebuie să îți păstrezi mintea deschisă și să analizezi fiecare eveniment în parte, indiferent dacă ești de acord cu părerile politice exprimate acolo”, a fost exemplul pilduitor oferit de jurnalistă pentru a scoate în evidență importanța menținerii unui anumit grad de curiozitate și de deschidere în politică și în jurnalism.

Așadar, jurnalista a constatat cu tristețe că nu a mai participat la eveniment niciun alt politician, în afară de cei de la AUR, și niciun alt jurnalist, aceștia pierzând astfel o conferință foarte importantă, care a adus împreună cele mai tinere forțe politice, cele mai controversate voci din politica europeană, care se află pe un trend ascendent. Iosefina Pascal a luat contact cu un grup de politicieni din Cehia, care fac parte dintr-un partid nou apărut, ca răspuns la modul în care au fost aplicate în mod discreționar restricțiile din timpul pandemiei în Cehia. Din discuțiile cu liderul partidului suveranist PRO din Cehia, domnul Jindřich Rajchl, Iosefina a observat că în Cehia se repetă același trend cu care ne confruntăm și noi în România, anume cel al privatizării unor companii, al eliminării termocentralelor pe cărbune sau gaz, al închiderii fabricilor. „Pare că există un centru de control care gândește același gen de politică pentru toate țările membre ale Uniunii Europene”, a remarcat jurnalista.

După cum a relatat și Mihail Neamțu în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de astăzi, cea mai mare temă de dezbatere din cadrul conferinței a fost cea legată de migrație și de modul în care valorile culturale europene sunt condamnate și etichetate ca fiind de extremă dreaptă sau putiniste, adică sunt prezentate ca fiind negative. Parlamentari tineri din Italia și Franța au prezentat statistici îngrozitoare cu privire la crimele, violurile, jafurile comise de cetățeni străini, adică de migranți care au fost aduși cu forța și care nu au reușit să se integreze în societățile în care au intrat. În România, problema este inversă, întrucât ne confruntăm cu un exod al populației tinere și al forței de muncă și avem peste 6 milioane de români în diaspora. Șocant a fost că mai interesați de situația din România au fost invitații din celelalte țări: Franța, Germania, Italia, Belgia, America, deși temele abordate au fost diverse și extrem de importante. S-a vorbit cu mult curaj despre migrație, despre eșecul globalizării, despre redefinirea tratatelor europene pentru a se putea construi o Uniune Europeană a națiunilor.

Jurnalista Iosefina Pascal a discutat și cu oameni care au prezentat lumii informații care au deranjat și care au făcut mari valuri la momentul dezvăluirii. Una dintre aceste persoane este doctorul Robert Malone, recunoscut pentru lupta pe care a dus-o în pandemie și pentru contribuția sa cu privire la aflarea mecanismului de acțiune al vaccinului pe bază de ARN mesager. Jurnalista Iosefina Pascal i-a prezentat medicului contractul necenzurat al Pfizer, încheiat cu Comisia Europeană, care a fost ținut secret și cenzurat pentru publicul larg și chiar pentru europarlamentari. Robert Malone a rămas șocat de această dezvăluire, întrucât aceasta nu a fost suficient de mediatizată la timpul ei și nici ulterior.

Contractul a fost cenzurat și ținut secret în 2021, când l-am și prezentat, pentru că în acest contract avem anumite clauze care ar putea conduce la denunțarea unilaterală a acestui contract, respectiv care ar putea să ofere posibilitatea statelor UE să nu mai plătească despăgubirile astea uriașe pe care le cere Pfizer. Lucrul acesta i l-am spus și lui Rafila, Ministrul Sănătății, în direct la România TV, i-am spus că-i pot pune la dispoziție contractul (pentru că a spus că nu l-a văzut vreodată, ceea ce este foarte grav). Evident că nu a fost interesat să vadă contractul și a spus că strategia națională de apărare a României în procesul cu Pfizer este treaba sa și modul în care va face această strategie se va discuta în privat”, a explicat Iosefina. Invitații la acest eveniment au fost deosebit de interesați să vadă acest contract, iar acesta a ajuns la reprezentanți ai partidelor din mai multe state europene, inclusiv la doctorul Robert Malone, care a fost șocat să afle că Iosefina Pascal a reușit să obțină acest contract și să-l prezinte în media din România, deși a fost puternic cenzurat în acel moment.

Iosefina a mai discutat cu participanții și despre implementarea PNRR-ului în diferite state ale UE, aflând astfel că se procedează în aceeași manieră peste tot: public nu se cunoaște conținutul PNRR, dar apar peste noapte informații cu privire la reformele ce trebuie aplicate.

Iosefina a vorbit și cu jurnalistul american Ben Bergquam, care a făcut de-a lungul timpului mai multe reportaje de la granița Statelor Unite cu Mexicul și cu privire la migrația forțată din SUA, respectiv modul în care ONG-urile promovează migrația forțată. În cazul migrației economice, vorbim despre oameni care se duc într-o țară străină pentru a lucra sau a studia, adaptându-se societății care îi primește și supunându-se legilor în vigoare. În cazul migrației forțate, ce a fost scăpată de sub control pe fondul conflictelor declanșate la nivel mondial, adaptarea și integrarea devin mai dificile, unele grupuri de migranți formând adevărate celule extremiste ce distrug din interior statele-gazdă. Iosefina Pascal i-a vorbit lui Ben Bergquam, jurnalistul de la The Real Voice of America, despre modul în care niște personaje controversate din România l-au sprijinit pe Hunter Biden financiar și l-au ajutat să spele bani pentru tatăl său, Joe Biden. Jurnalistul american a fost realmente șocat să afle că Puiu Popoviciu, și nu numai el, au fost protejați la cel mai înalt nivel în România de către șefii SRI, Coldea, Dumbravă și gașca lor, aceiași oameni despre care americanii au aflat, inclusiv consilierii lui Donald Trump, că pot exercita o asemenea influență în sistemul judiciar.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Gușă: Rețeaua Coldea din București, în mare pericol din cauza prăbușirii...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă În urmă cu o lună și jumătate, cetățenii Bucureștiului ce mai au capetele...

Omul Negru al Zilei, Dan Vîlceanu. Un papițoi ce se dădea...

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Activitatea parlamentară a României a fost în sfârșit mediatizată în...

Zero dezbateri despre viitorul UE

Autor: Marius Ghilezan În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de...

Președintele patriot

Autor: Sorin Roșca Stănescu Pare o contradicție în termeni. Dacă ne gândim la primul și la ultimii doi  președinți pe care România i-a avut. Dar...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img