Autor: Ilian Vassilev
Politicienii se gândesc la tot felul de alternative la gazul rusesc pentru Europa Centrală, apelând în principal la surse de gaz natural lichefiat (GNL) primit prin terminalele grecești. Dar piețele ar putea decide alt curs, cu dumping de preț din partea Gazpromului Rusiei ce amenință să deturneze VGC și să epuizeze GNL. Bruxelles are mijloacele de a face ceva în legătură cu asta. Trebuie să acționeze – și rapid.
Oricine a urmărit istoria şi progresul ideii Turkish Gas Hub (TGH) va fi observat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, intenţionează să folosească fluxurile de gaze ale conductelor ruseşti din Turcia pentru a crea propriul său etalon pe piața gazelor naturale, spre deosebire de bursele din Europa de Vest și, în special, de criteriul de referință olandez TTF.
Şi oricine urmăreşte dinamica preţurilor de schimb ale gazelor în Turcia, Bulgaria şi Olanda va fi observat că, în ultimele luni, a existat un decalaj constant între preţurile de pe schimburile regionale din Turcia şi Bulgaria, pe de o parte, şi schimburile din Europa de Vest, pe de altă parte. Gazul spot pe bursa din Turcia este de obicei cu aproximativ 4-5 EUR/MWh mai ieftin decât cel vândut pe TTF, dar răspândirea între prețurile de schimb din Țările de Jos și Bulgaria este mai largă (la momentul scrierii, de exemplu, este puțin peste 6-7 EUR/MWh).
Este adevărat că volumul de gaze rusești care sunt tranzacționate în acest moment nu este impresionant. Dar el crește. Şi aceasta este tendinţa care ar putea avea un efect distructiv atât asupra pieţelor regionale, cât și asupra piețelor UE de gaze naturale, dacă lui Putin i se împlinește planul şi reuşeşte să lovească piața gazelor din Europa de Sud-est (SEE) prin Turcia.
E clar. Dar trebuie să ne întrebăm şi de ce gazele naturale sunt mai ieftine pe bursa bulgară decât în Turcia. Întrebarea nu este una atât de dificilă, dar răspunsul este cu siguranță interesant. Aş sugera să asistăm la o operaţiune de judecată a Kremlinului, menită să testeze cât de departe este posibil să se meargă fără a provoca un răspuns din partea UE. Iar schimbul Balkan Gas Hub (BGH) din Bulgaria este locul logic pentru a efectua acest test. Acesta oferă acces la o piață integrată a UE fără restricții la export și tranzit. Ceea ce, bineînţeles, nu este cazul bursei turceşti de gaze, unde autorităţile de la Ankara controlează strict accesul la capacitatea de export, limitând astfel concurenţa.
Factorii sezonieri pot avea, de asemenea, un rol în explicarea motivului pentru care prețurile sunt mai mici pe piața bulgară decât pe bursa din Turcia. În prezent, cererea în Bulgaria este destul de redusă, deoarece consumul local de gaze tinde să fie relativ scăzut în timpul verii, în timp ce instalația subterană de depozitare a gazelor din Bulgaria (UGS) de la Chiren este deja destul de bine aprovizionată (ca și alte facilități regionale UGS).
Dar pare plauzibil că explicația că “se testează limitele răbdării UE pentru gazul rusesc” este principalul motiv pentru diferența de preț spot TTF-BGH. Şi trebuie spus că aceste limite nu au fost încă atinse. Bruxelles-ul nu a luat până acum aproape nicio măsură, cel puțin nu în public.
Desigur, tot gazul ieftin este o veste bună pentru consumatorii și industria bulgară și regională. Priviți mai atent și vestea bună se dovedește a fi destul de limitată și superficială.
LNG: marea epuizare a resurselor
Tocmai pentru că Kremlinul dictează politica de prețuri a Gazprom, și pentru că Gazprom își aruncă gazul pentru a-și menține ultima cale de acces la piața europeană a gazelor – și anume accesul prin Bulgaria – comerțul cu gaze naturale lichefiate (GNL) din Ungaria și importurile sale de GNL prin Turcia și Grecia au fost efectiv blocate în ultimele luni. Într-o mișcare disperată de acum o săptămână, comerciantul de gaze de stat Bulgargaz – nu cu mult timp în urmă a semnat un contract pe termen lung cu Botas, compania națională de petrol și gaze din Turcia, pentru utilizarea terminalelor companiei Botas și a rețelei de transmisie – a anunțat că a încheiat contractul deoarece nu a reușit să asigure livrări competitive de GNL. Același lucru este valabil și pentru toți ceilalți furnizori de GNL din regiune, în special pentru cei cu contracte pe termen mai lung, deoarece aceste contracte devin o povară în contextul reducerii semnificative a prețurilor spot de către Gazprom.
Cumpărătorii care doresc să se diversifice și să se debranșeze de la gazoductul rusesc sunt acum pedepsiți sistematic, deoarece Gazprom ucide efectiv concurența. Și asta ne aduce la marea interacțiune dintre planul “Russian-gas-via-Turkey-to-Europe” propus de Putin și planul de joc “Vertical Gas Corridor” (VGC).
Gazprom și VGC: deturnați și frustrați
Acum, cititorii vor reaminti din publicațiile A&A anterioare că VGC este o inițiativă geopolitică ambițioasă a UE, scopul fiind acela de a realiza diversificarea departe de fluxurile de gaze naturale rusești prin evidențierea fluxurilor spre nord din surse non-ruse, în mare parte prin terminale de regazificare (regas) a GNL în Grecia și apoi mai departe în Bulgaria, România, Slovacia, Ungaria, Moldova, Ucraina și nu numai. Acest lucru ar implica extinderea sistemelor de transport al gazelor pentru a permite fluxuri mai mari de gaze. Iar ideea de bază ar fi să se permită gazul non-rus în Europa Centrală, înlocuind gazul rusesc care a fost până acum tranzitat prin Ucraina.
Acesta, desigur, este un scop nobil. Dar, din păcate, Moscova lucrează la modalități de a profita de VGC în propriul avantaj. Pe scurt, strategia Kremlinului şi a reprezentanţilor săi locali constă în două etape.
• 1: utilizarea schemei VGC a UE pentru a asigura o extindere a rețelelor de transport de gaze din Coridorul Sudic de Gaze către Ucraina, Slovacia, România, Ungaria şi Austria – susţinute politic şi financiar de SUA şi UE.
• 2: schimbarea pieței și eliminarea alternativelor LNG. Mai exact, acest lucru se va realiza prin disponibilitatea unor cantități uriașe de gaz rusesc ieftin în Turcia – “ieftin”, deoarece este vândut la prețuri de dumping.
În acest fel, în mod ironic, capacitatea de transport pusă la dispoziție pentru diversificare departe de gazul rusesc va fi utilizată pentru gazul rusesc – deși va fi vorba de gaz rusesc deghizat ca un “Turkish mix”.
Şi, de fapt, tocmai asta se întâmplă în acest moment, judecând după volumele de gaze naturale care intră în Bulgaria din Grecia şi Turcia.
Potrivit operatorului bulgar de transport și de sistem (TSO) Bulgartransgaz, în prezent, totalurile lunare includ intrarea a 1,7-1,8 miliarde de metri cubi (bcm) din Turcia, dar numai 88 de milioane de metri cubi din Grecia. În ceea ce privește gazul azer, practic, tot acesta vine prin conducte – Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP) și ruta TAP-IGB (care implică Conducta Trans-Adriatică și Interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria sau IGB). În schimb, GNL este în prezent foarte puţin implicat în balanţa gazelor din Bulgaria.
Probabilitatea acestei schimbări a realității pieței este aproape de zero, cel puțin până când va exista o schimbare a regulilor pieței care garantează capacitatea lui Putin de a oferi prețuri ‘politice’ pentru gazul rusesc de conducte prietenilor săi din UE.
Pentru că, oricum ai descrie situația actuală de reglementare, este una care încurajează cumpărătorii și OTS-urile să fie seduși de prețurile de dumping oferite de un Kremlin disperat să elimine gazul care, prin agresivitatea și ilegalitatea sa, a devenit altfel imposibil de vândut.
Infrastructură ciudată
Dar e mai rău decât atât. În ultimele luni, gazul natural rusesc nu doar că a distrus în mod eficient cota de GNL de pe piața regională a gazelor, dar a afectat grav și șansele ca alternativele la gazul rusesc să poată prelua infrastructura de transport și să găsească utilizatorii finali.
De exemplu, acest lucru se aplică capacității de curgere inversă a Conductei Trans-Balcanice (TBP). Acum, scopul original al TBP a fost să transporte gaze rusești din Ucraina, prin România și Bulgaria, în Turcia. Dar utilizarea sa în flux invers este o parte importantă a ideii VGC.
Cu toate acestea, această utilizare depinde mai degrabă de disponibilitatea gazului non-rus din terminalele GNL din sud și de cererea pentru acesta la un preț care ar justifica rezervările de capacitate. Dacă, la fel ca în prezent, un astfel de gaz este absent sau subcotat de “Turkish mix” (gaz rusesc), apoi, singurul lucru pe care VGC îl va realiza este să permită Gazprom să transporte gaze spre nord și nord-vest, unde obișnuia să le trimită spre sud. Prin urmare, VGC ar putea servi în mod eficient ca instrument și acoperire pentru dominația Gazprom în Europa de Est, inclusiv în Moldova.
Din nou, perspectivele ca testele de piață în curs de desfășurare vor justifica extinderea semnificativă a TAP-ului de gaz non-rus par sumbre. Același lucru poate fi valabil chiar și în cazul testelor de piață privind extinderea IGB, care, în mod crucial, oferă acces la VGC pentru gazul care a intrat în Europa de Sud ca GNL prin Grecia. Și această îndoială se poate aplica în special în faza critică, în care tocmai intrăm, în care potențialii comercianți își rezervă capacitatea de transmitere prin propuneri obligatorii.
Alexandroupolis FRSU: Conectați-vă…
Există întârzieri semnificative în punerea în funcțiune a terminalului plutitor de LNG regas (FRSU) la Alexandroupolis, în nord-estul Greciei. Cum pot fi explicate acestea?
Ei bine, presupunerea ortodoxă este că GasTrade, compania care implementează proiectul, are probleme cu conducta care va conecta platforma plutitoare la infrastructura onshore.
Dar acest lucru nu este deloc convingător: Saipem este o companie cu reputaţia şi expertiza de a construi şi comanda sute de kilometri de conducte de gaze submarine în mediul extrem de agresiv al Mării Negre. O firmă de acest calibru este puțin probabil să aibă probleme cu implementarea și punerea în funcțiune a unei conducte de legătură atât de scurte.
Nu: este mult mai probabil ca lipsa de interes a traderilor în aprovizionarea cu GNL este motivul real pentru această problemă. Dacă comercianții sunt dispuși să rezerve capacitate, atunci chiar și cei mai formidabili operatori de terminale vor vedea proiectul ca fiind viabil.
O variabilă în plus: problema tranzitului ucrainean
Din motive de exhaustivitate, s-ar putea adăuga aici că nu e în întregime clar cât de important ar fi un VGC pentru Rusia. Ar putea fi esențial sau ar putea fi destul de puțin folositor. Totul depinde de ceea ce se întâmplă în viitor cu privire la tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina. Dacă se oprește, împingerea gazului “Turkish-Russian” până la VGC devine urgentă, deoarece nu va fi disponibilă nicio altă rută. Dacă continuă, există mai puțină urgență, deoarece va exista mai puțin gaz excedentar – și un deficit mai puțin dramatic de venituri. Acestea fiind spuse, VGC ar fi în continuare un “atu” pentru Putin și șefii Gazprom.
Cititorul ar putea scuza o mică digresiune aici, deoarece problema tranzitului Ucrainei este destul de actuală în prezent, în două sensuri.
În primul rând, actualul contract de tranzit – care, în mod șocant, a rămas operațional pe parcursul ostilităților actuale la scară largă – urmează să expire la sfârșitul acestui an și există dubii că acesta va fi reînnoint. Au existat de ceva timp rapoarte persistente privind discuțiile privind posibila reînnoire, dar prezumția, până destul de recent, a fost că Ucraina ar refuza să reînnoiască contractul.
În al doilea rând, cu toate acestea, cele mai recente semne întăresc dovezile că această prezumpție poate fi oarecum înșelătoare.
Mai exact, informaţia scursă în mass-media de către Ungaria – care tocmai a preluat preşedinţia Consiliului UE – şi de la surse media occidentale a adăugat suspans unei situaţii deja tensionate.
Ucraina raportează că discută – cu binecuvântarea și îndrumarea CE – diverse opțiuni pentru continuarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Cea mai recentă idee nouă este că tranzitul ar putea continua, dar că gazul în cauză ar putea înceta să fie de la ruși, fiind înlocuit cu gaze de la azeri. Mai exact, gazul azer adus prin Rusia!
Acum, ca să spunem cu blândeţe, această variantă este puțin probabilă, din cel puţin două motive:
• în primul rând, Rusia a tranzitat prin Ucraina peste 14 miliarde de metri cubi pe an, și este greu de imaginat că Azerbaidjanul ar putea găsi oriunde suficient gaz pentru a înlocui acest lucru.
• În al doilea rând, este și mai absurd să ne imaginăm că Moscova – care este cunoscută pentru o multitudine de incidente de sabotaj în tranzitul kazah, azer, din Turkmenistan și Uzbekistan – ar permite tranzitul oricărui gaz non-rus către Ucraina dacă Gazprom însuși nu are acces.
Deci, luate la valoarea nominală și în detaliu, ideea pur și simplu nu are sens. Dar există motive pentru a crede că se întâmplă ceva important.
Pentru început, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat recent public că astfel de discuții sunt în curs de desfășurare. Și nu trebuie să fii Sherlock Holmes pentru a lega aceste remarci de vizitele recente, mai întâi la Kiev și acum la Moscova, de Viktor Orban – prim-ministru al Ungariei și acum deținătorul oarecum incongruent al Președinției rotative a Consiliului UE. Nici nu este nevoie de multă imaginație pentru a ghici că o diplomație tranzacțională este “în conductă”.
Căci ar putea fi avantaje pentr toate părțile:
• pentru Rusia, cu siguranță. În practică, singurul gaz disponibil pentru a fi tranzitat este cel rusesc: ar trebui doar să fie deghizat ca gaz azer.
• ceea ce înseamnă că domnul Zelensky s-ar putea salva spunându-le compatrioților săi că, desigur, nu tranzitează gazul rusesc.
• Între timp, Ucraina ar beneficia în general:
dacă gazul rusesc este tranzitat, acest lucru ar putea scuti cel puțin o parte din infrastructura de transport a Ucrainei de la atacurile cu rachete rusești.
Ucraina, de asemenea, ar continua să primească rute necesare de tranzit (pe care atât CE cât și SUA ar fi bucuroși să le încurajeze).
• În cele din urmă, ar fi cu siguranță un avantaj și pentru Orban, care nu ar face doar o favoare prietenului său, dl Putin, ci și-ar putea arăta și puterea, făcând ceva util pentru UE.
Pentru a rămâne pe subiectul știrilor recente, s-ar putea observa că ultimele călătorii ale domnului Orban nu sunt singurele indicii – și poate nici cele mai interesante. La 1 iulie, au avut loc licitații de rezervare a capacității la diferite puncte de interconectare a gazelor (PI), iar detaliile despre acestea publicate de specialistul în informații energetice ICIS sunt folositoare.
Pentru început, a existat un interes deosebit în ceea ce privește rezervarea capacității la ieșirile IP din Ungaria către vecinii săi, ceea ce confirmă rolul Înaltului Lord Distribuitor al Gazului Rusesc pe care Orban pare să-l fi aprobat.
Dar lucrurile chiar mai importante s-au petrecut la Strandzha și Strandzha-2, principalele IP-uri bulgare la granița cu Turcia, prin care gazul ruso-turc intră în Europa. Capacitatea oferită la Strandzha a fost rezervată complet timp de doi ani de acum încolo, în timp ce pentru Strandzha-2, s-a făcut o rezervare de trei ani. Când vă amintiți că acest lucru este în plus față de rezervele de capacitate pe termen lung existente din partea Gazprom, Botas, Bulgargaz și MET, lucrurile devin destul de lipsite de ambiguitate: Gazprom se pregătește pentru un comerț foarte intens și de volum mare în următorii câțiva ani – și, să nu ne amăgim singuri: asta înseamnă că Gazprom se îndreaptă spre controlul complet al pieţelor de gaze din Europa Centrală şi de Sud-est.
În concluzie, proiectul VGC ar putea fi blocat – printr-un amestec de sabotare și deturnare – prin efectul distructiv al gazului rusesc care face obiectul unui dumping pe piața regională.
Și asta l-ar lăsa pe Vladimir Putin să dea bine. Dacă nu se face ceva în acest sens.
Deci, pentru a-l cita pe Lenin (un alt Vladimir foarte enervant): Ce trebuie făcut?
În general, răspunsul este simplu. Comisia Europeană (CE) trebuie să se trezească şi să-şi facă treaba. Trebuie să facă acest lucru cu agresivitate și determinare, folosindu-se pe deplin de inteligența și forța pe care le are la dispoziție, precum şi de cadrul sofisticat şi, în general, destul de luminat al regulilor şi reglementărilor care există deja. Acesta trebuie să investigheze vânzarea de gaze naturale de la Kremlin la preţuri de dumping, precum şi practicile ilicite prin care gazul rusesc se furişează în UE. De asemenea, CE trebuie să înlăture avantajele din afara pieței ale gazului rusesc care vine prin Turcia, utilizând o combinaţie de instrumente de politică privind sancţiunile şi decizii privind concurenţa.
Se poate face ceva și trebuie făcut ceva. Este o chestiune de voință politică. Și este, de asemenea, un test crucial dacă UE este capabilă să trăiască în practică pentru idealurile sale înalte în această lume veche dură în care ne aflăm.
sursă: altanalyses.org
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
