Autor: Cornel Nistorescu
Chiar a venit vremea să leșinăm de atîta căldură pe vremea asta de cumplit amatorism politic.
CSAT-ul speriat de falimentul statului nostru prost condus și administrat s-a hotărît să întărîte și să asmută copoii săi pe urmele evazioniștilor fiscali. Din TVA nu s-au mai întors 37,3 miliarde lei. Un purcoi de bani! Adică se cam fură. Cei care fură din TVA, zice CSAT, trebuie prinși cu orice preț, chiar dacă frauda lor este aproximativ egală cu cea produsă de cei care toacă banii de la buget cu acte în regulă. Într-un singur an, Marcel Ciolacu a cheltuit din fondul de rezervă al primului-ministru 67 de miliarde de lei. Întîi, a modificat Legea cu un OUG 73, în așa fel încît să se acopere legal. Ea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și Covrigarul de Buzău a deturnat cu acoperire legală și a tocat fără să ne spună 13 miliarde de euro. A mărit pensii, burse, salarii, bugete, a cheltuit ca un zălud scăpat în vistieria unui stat inamic. Parcă ar fi vrut să falimenteze Rusia! Milioane pentru oricine și orice, pentru refugiați, armament, vilă Iohannis, vacanțe (din salariul propriu!) la Monte Carlo, tot ce vrei și ce nu poți să-ți imaginezi. Și-a asumat răspunderea pentru o lege de reducere a cheltuielilor bugetare și a folosit-o pentru a le umfla în cel mai iresponsabil mod cu putință. El a fost capul de listă într-un dezmăț financiar cum România n-a mai avut niciodată. Și a fost precedat de aerianul general în rezervă Nicolae Ciucă și de doi pafariști „descurcăreți”, pe numele lor, Ludovic Orban și Florin Vasilică Cîțu. Dosarele penale din vremea pandemiei pentru dezastrul financiar la care au contribuit cei doi sunt încă ținute la sertar pînă cînd se prescriu, așa cum s-au prescris mai toate dosarele de corupție, evaziune fiscală și fals în declarații, de la Vasile Blaga la Traian Băsescu. Și care, în alte cazuri similare, instrumentate prost, au fost îngropate tovărășește și judecătorește cu „fapta nu există”.
Mai cercetează cineva cheltuielile din pandemie, girate de Ludovic Orban, de Vasilică Cîțu sau de Vlad Voiculescu? Sau trebuie salvați cu orice preț pentru că au pus umărul la alegerea președintelui Nicușor Dan?
Pe de o parte, guvernanții României (însoțiți de elitele politice și financiare) golesc bugetul și o duc „bine, mersi”, iar pe de alta se întețește vînătoarea evazioniștilor și se strînge șurubul pentru cetățeanul de rînd.
Cercetează cineva cum s-a ajuns la marea improvizație bugetară a guvernului Ciolacu? Într-un documentar excepțional realizat de Radio Europa Liberă, semnat de Cezar Amariei, se precizează că „Executivul a dat Ordonanţa de Urgenţă nr.73/2023, dar nu pentru a lămuri lacunele reclamate, ci pentru a lărgi aria destinatarilor. Se permit astfel cheltuielile de personal, cele cu asistența socială ori contribuțiile naționale aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile”.
Pe repede înainte, și CCR a respins contestațiile iar „după doar două zile, președintele Klaus Iohannis decidea că propunerea legislativă este bună și semna decretul de promulgare prin care OUG 73/2023 devenea Legea 76/2024, în vigoare în prezent”.
Cu aceste acte legislative aranjate cum trebuie s-a născut baza legală a comportamentului aiuritor al guvernului Marcel Ciolacu. S-au dres legi, s-au redirecționat fonduri, s-au acoperit cheltuieli, s-au făcut harcea-parcea într-o guvernare de amatori puși pe cumpărarea unui nou mandat. Cu bani deturnați din buget s-au rezolvat proiecte locale și sociale, au fost angajate tot soiul de cheltuieli care împovărează statul român pe termen lung.
Nu poți să nu fii de acord cu formularea CSAT că „evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră, care afectează bugetul de stat, slăbește capacitatea instituțiilor de a furniza servicii publice de calitate și creează inechitate între contribuabili”.
Dar nici nu avem dreptul să lăsăm ascunsă sub preș abordarea iresponsabilă a bugetului de cei patru premieri catastrofali: Ludovic Orban, Florin Vasilică Cîțu, Nicolae Ciucă și Marcel.
Exact asta ascunde concluzia primei reuniuni sub bagheta președintelui pafarist:
„CSAT a stabilit că este necesară o abordare coordonată și fermă din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru a identifica și elimina rețelele de evaziune și fraudă fiscală. În acest sens, membrii Consiliului au convenit că sunt imperative câteva direcții imediate: intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal și utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român”.
Dar nu suflă o vorbă despre instituții fantomă, despre structuri publice elefantine, despre afacerile SRI, despre căpușarea statului cu neamuri și ibovnice, despre vînzarea posturilor de bugetar, despre atribuirile de contracte pe sprînceană.
Ce să înțelegem din „marea reformare” a statului? CSAT cu Nicușor Dan în frunte ar fi mulțumit și fericit dacă TVA-ul ar fi colectat în întregime și toate păcatele și învîrtelile care gripează România de azi ar rămîne pe post de miere a exercițiului de putere.
Convingerea mea este că oamenii aceștia nu vor să schimbe mare lucru. Vor să dreagă o situație periculoasă, care ar putea să le răstoarne căruța hodorogită și nicidecum nouă, cum o laudă Dînșii!
sursă: cotidianul.ro
A zecea muncă
– aducerea boilor lui Gerion.
Cirezile de boi ale lui Gerion se aflau pe insula Erythia, departe, către apusul lumii. Ca să ajungă acolo, eroul a străbătut deșertul Libiei, apoi Oceanul, iar ca să pună mâna pe boii lui Gerion l-a ucis mai întâi pe Ortrus, câinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurition, uriaşul care-i păştea şi, în sfârşit, pe însuşi Gerion, monstrul cu trei trupuri, căruia îi aparţineau. După multe peripeţii, Heracle ajunge cu bine la Euristeu, nu fără să fi avut însă de furcă pe drumul de întoarcere cu numeroşi duşmani care îl atacaseră, vrând să-i fure boii.
SEMNIFICAȚIE
În timpul perioadei dure a matriarhatului, mai multe comunităţi au hotărât să părăsească ţinutul vechii Dacii, ieşind astfel de sub hegemonia preoteselor. Unele dintre comunităţi s-au stabilit în nordul continentului (în zona unde este azi Danemarca), altele se stabiliseră în Peninsula Iberică (în zona Cataloniei), iar alte câteva în zona Olandei. Lui Heracle i s-a dat sarcina să aducă acasă comunitatea din zona Peninsulei Iberice, considerată ca fiind cea mai refractară. Deşi povestea spune de 3.000 de „boi”, în realitate a fost vorba de o comunitate de aproape 100.000 de oameni (plecaseră într-adevăr în jur de 3.000 de oameni, dar între timp comunitatea a crescut la aproape 100.000). În vechime, adeseori oamenii erau asociaţi cu boii („… să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris… – Pavel, 1 Corinteni 9).
Văzând că nu este un suflet obişnuit, ci unul cu totul special, lui Heracle i s-a dat una dintre cele mai grele munci pe care le poate face un om. L-au însărcinat aşadar cu aducerea acasă a celor care se stabiliseră în Peninsula Iberică.
Aşadar, Heracle(Zamolxe) trebuia să strunească din loc o întreagă comunitate şi să pornească apoi spre locurile de baştină. Spre deosebire de Moise, care a avut nevoie de două generaţii (40 de ani) pentru a realiza această uriaşă muncă, Heracle nu a avut la dispoziţie decât puţin peste un an. Este, probabil, cea mai grea sarcină care poate fi dată unui om: să găsească toate resursele, interne şi externe, astfel încât să închege un nou vis colectiv, un nou drum, o nouă viaţă. Este nevoie de mobilizarea tuturor forţelor, pe toate planurile. Pentru a fi conducătorul unei asemenea mişcări, nu este îndeajuns să fii superior întregii comunităţi, ci trebuie să le cunoşti foarte bine nevoile, aspiraţiile, credinţele, tradiţiile, valorile, bucuriile şi supărările. Sufletul colectiv este foarte greu de mobilizat spre o altă direcţie, deoarece trebuie să stăpâneşti foarte bine atât temerile comunităţii, cât şi bucuriile şi aspiraţiile de mai bine. Toate acestea (fenomenele de atracţie şi respingere) trebuiesc foarte bine îmbinate cu trecutul şi viitorul, într-un prezent mobilizator.
Observăm că sunt trei entităţi distincte de sufletul colectiv (cirezii): păzitorul Ortrus–câinele cu două capete, Eurition–păstorul turmei, Gerion–stăpânul turmei, monstrul cu trei trupuri.
Păzitorul Ortrus, fiul lui Echidna şi a lui Tifon, câinele cu două capete, simbolizează temerile care sunt în sânul unei comunităţi. Unele temeri au rol mobilizator, corector, însă pot fi şi un puternic factor de regres, o frână în dezvoltarea durabilă a unei comunităţi. Cele două capete ale lui Orthrus sugerează că teama era prezentă atât în plan fizic (teama de autorităţi, de duşmani, de forţele naturale etc.), cât şi în plan interior (nesiguranţa, incertitudinea asupra zilei de mâine etc). Fără îndoială că drumul spre Erythia (al comunităţii) a fost greu şi împresurat cu tot felul de experienţe neplăcute, care şi-au pus amprenta asupra structurii sufletului colectiv. Graţie pregătirii deosebite, obţinută în urma numeroaselor experienţe iniţiatice prin care a trecut, Heracle(Zamolxe) a reuşit relativ uşor să scoată aceste temeri din sufletele şi minţile oamenilor, şi să le insufle speranţa de mai bine pe toate planurile. Orthrus nu a fost foarte greu de îmblânzit…
Eurition (păstorul), reprezintă entitatea formată din suma tuturor legilor, conceptelor, tradiţiilor, credinţelor. Toate acestea constituie identitatea culturală, şi ea este cea care dinamizează (paşte) o comunitate. Nu poţi învinge identitatea culturală a unei comunităţi decât dacă ajungi la „inima” ei. Teama, de orice natură, este relativ uşor de învins (prin cunoaştere, experienţă, conştientizare), dar identitatea culturală (animatorul colectiv) nu poate fi mobilizat decât lucrând la aspectele pozitive. În faţa pericolelor şi a provocărilor de tot felul, o comunitate se poate apăra prin mobilizare, luptă, strategie, dar pentru a i se schimba „animatorul” colectiv, este nevoie să se pătrundă în mecanismul intim (motorul) al colectivităţii. Pentru a schimba „păstorul”, Heracle(Zamolxe) a trebuit să fie el însuşi un păstor, desigur mult mai bun.
Gerion (stăpânul), monstrul cu trei trupuri, este fiul lui Crisaor (fratele lui Pegas şi nepotul lui Medusa) şi al lui Calirho (nimfă), avea şase picioare, şase braţe şi trei capete. Pentru a stăpâni o oarecare comunitate, este necesar să îi stăpâneşti sufletul, adică motivaţiile, visurile de viitor, aspiraţiile profunde. Gerion este înfăţişat ca având o armură de aur (asemenea visurilor spre un viitor de… aur), iar cele trei trupuri sunt speranţele şi aspiraţiile pentru toate cele trei componente ale fiinţei umane: trup, minte şi suflet. Heracle(Zamolxe) nu numai că stăpânea toate acestea, dar graţie capacităţii de viziune, ştia foarte bine şi cum să convingă oamenii să adopte şi să creadă în noile visuri şi aspiraţii.
După toate acestea, a reuşit să convingă o comunitate de aproape 100.000 de oameni să i se alăture în drumul spre casă. Asemenea lui Moise (pe drumul de întoarcere) a trebuit să înfrunte multe alte pericole, trădări, duşmani (văzuţi sau nevăzuţi), însă a reuşit să le depăşească pe toate.
Preotesele sperau că odată mobilizată comunitatea, din toate punctele de vedere, Heracle(Zamolxe) va fi adulat asemenea unui zeu şi că acest lucru îl va orbi de-a binelea, dorindu-şi să aibă propriul popor. Dar nu, Heracle(Zamolxe) nu dorea un nou popor. Heracle venise pentru altceva. Focul nimicitor din sufletul său nu putea fi stins astfel.
Preotesele şi-au dat seama că au de-a face cu un zeu coborât între oameni.
http://www.remer-ra.com/p/misterele-scolii-zamolxiene.html
Succes, la…CITIT, măcar 🙁