Un raport de audit ce a fost realizat în 2019 de “Clubul de la Berna” a constatat deficiențele majore ale serviciului național austriac de informații și combatere a terorismului (BVT). Sistemele sale informatice nu erau avizate pentru a deține informații secrete. Ca urmare a presiunii externe și a numeroaselor date ce au apărut în presă, BVT a fost desființat la finalul anului 2021, fiind înlocuit cu GDföS, Directoratul de Stat pentru Securitate și Intelligence. De asemenea, BVT nu reușise să prevină atacul de la Viena din 2 noiembrie 2020, atunci când 5 oameni au fost uciși, iar alți 23 răniți de un simpatizant al grupării teroriste Statul Islamic.
În contextul în care Austria se opune intrării României în Spațiul Schengen în baza unor motivații false, Viena invocând date mincinoase prin care vrea să arate că România ar amplifica criza migranților ilegali dacă i s-ar accepta aderarea, e de bun augur să trecem în revistă o serie de date care atestă cine sunt cei care au creat breșe majore de securitate la nivelul Europei. Pe lângă faptul că actualul cancelar austriac, Karl Nehammer, care se opune vehement intrării României în Schengen, susținea cu ardoare, din postura de ministru de Externe, politica migraționistă a Angelei Merkel ce a dus la un val imens de refugiați în Europa, respectiv la creșterea ratei criminalității și a atacurilor teroriste, mai trebuie menționat și scos în evidență că Viena a reprezentat un actor ce a pus în pericol în mod semnificativ securitatea continentului european inclusiv prin putredul său serviciu de informații, nu doar prin sprijinirea politicii iresponsabile a granițelor deschise.
Redăm câteva informații-cheie, dintr-un raport din 2019 al Clubului de la Berna (forum de schimb de informații între serviciile secrete din cele 27 de state ale Uniunii Europene), care devoalează problemele care au dus la desființarea BVT:
– Experții au formulat critici în special pe componenta de securitate cibernetică: hackerii ar putea pătrunde prin internet în sistemul informatic al BVT. Acest lucru ar pune în pericol chiar și cele mai sensibile date din sistemul ultrasecret “Poseidon”, rețea de calculatoare pe care se află informațiile tuturor serviciilor secrete europene.
– Cu accesul la IT-ul BVT și la “Poseidon”, există riscul ca identitatea informatorilor să fie devoalată, ceea ce îi pune în pericol.
– BVT era considerat a fi o breșă de securitate în ceea ce privește cooperarea europeană în domeniul informațiilor.
– Toate informațiile despre bazele de date și rețelele “Clubului de la Berna” sunt secrete. Raportul de audit menționat a dezvăluit numele sistemelor informaționale ale serviciilor secrete. Toate purtau nume din mitologia greacă. Rețeaua de calculatoare a grupului de informații se numește “Poseidon”. Punctele naționale de contact ale serviciilor secrete participante sunt conectate la “Poseidon”. Ofițerii pot trimite mesaje, pot efectua apeluri telefonice sau pot organiza conferințe video. Rețeaua conține și o bază de date CTG numită “Phoenix”. Dacă aceasta este “platforma operațională” rămâne neclar. În cele din urmă, cloudul de informații include și alte servicii de Internet care sunt disponibile sub numele “Neptune”. Rețeaua internă a BVT din Austria era, rândul ei, legată de rețeaua “Poseidon”, pe care o folosea pentru a face schimb de informații sensibile cu alte servicii din “Clubul de la Berna”. Raportul “Clubului de la Berna” a criticat în mod expres faptul că BVT nu deține o licență pentru informații secrete. Persoanele autorizate au voie să aducă telefoane mobile în clădire și astfel pot fotografia informațiile clasificate. În plus, rețeaua BVT era conectată la internet. Angajații o puteau accesa din exterior fără autentificare cu doi factori. Potrivit raportului, sistemele informaționale ale “Clubului de la Berna” puteau fi astfel compromise.
– Pentru a se asigura că poate continua să participe la schimbul de informații cu “Clubul de la Berna”, serviciul secret austriac trebuia să întrerupă toate conexiunile la internet din rețeaua sa internă. Până atunci, s-a recomandat ca documentele sensibile de la alte servicii să circule doar tipărite în cadrul acestei structuri.
– Potrivit raportului secret, BVT avea sisteme inadecvate pentru detectarea intruziunilor în rețeaua sa de calculatoare. Prin urmare, serviciului i s-a recomandat să-și îmbunătățească apărarea cibernetică.
– O altă critică era că BVT folosea patru programe antivirus, dar unul dintre ele era un program de la compania rusă Kaspersky.
– “Clubul de la Berna” a recomandat totodată serviciului secret austriac să îmbunătățească verificările de securitate pentru personalul propriu și extern. Conform raportului, angajații BVT trebuiau să fie obligați să dezvăluie călătoriile planificate în “țări specifice”. Acestea ar putea fi apoi interzise în anumite circumstanțe. Țările în cauză nu sunt precizate, dar într-un alt punct al raportului Rusia este menționată ca “actor ostil’.
– Securitatea clădirii din sediul BVT de pe strada Rennweg era inadecvată. În zonele sensibile chiar și ferestrele erau deschise.
– De asemenea, angajații BVT nu erau ținuți sub observație cu suficientă atenție: nimeni nu trebuie să ofere informații despre unde se deplasează, care este situația lor financiară, respectiv să ofere pe rețelele social media unele detalii.
Documentul clasificat drept “secret” a fost divulgat în 2019 cotidianului “Österreich”. În urma unei intervenții a Guvernului de la Viena, redacția a șters unele părți esențiale, iar parchetul a demarat cercetări pentru fapta de “trădare a secretelor de stat”. Netzpolitik.org a putut inspecta raportul, a cărui autenticitate a fost confirmată de Wolfgang Peshorn, ministru de Interne la acea vreme. Raportul conținea 156 de “observații”, “recomandări”, “sfaturi” și “așteptări”. Potrivit raportului, Regatul Unit prezida “Clubul de la Berna” în perioada respectivă. Auditul din 13 februarie 2019 a fost efectuat sub auspiciile Serviciului Național Britanic de Informații MI5.
Potrivit dezvăluirilor din presă, guvernele Marii Britanii și Țărilor de Jos luaseră în considerare întreruperea cooperării cu Austria în cadrul “Clubului de la Berna” din cauza problemelor de securitate. Guvernul de la Viena voia ca acest raport să rămână secret.
“În cazul în care colegii noștri de la serviciile secrete din toată Europa nu mai au încredere în noi, atunci avem o problemă serioasă la BVT în Viena. Inclusiv toți austriecii (mai ales în ceea ce privește prevenirea atacurilor teroriste – n.red.)”, spunea la acea vreme un agent BVT. (sursa: AICI și AICI)
sursă: podul.ro