Evadare.ro publică un articol în care descrie în detaliu gândirea politică și strategiile afaceristului Peter Thiel, cel mai influent miliardar din cercul președintelui american Donald Trump. Redăm fragmente relevante din articol:
Cărțile politicienilor sau aranjorilor de tip Klaus Schwab nu sunt inocente expresii intelectuale. Deseori, sunt fie manifeste ale unui program, fie forme de auto-promovare, în sprijinul unor acțiuni cât se poate de concrete. De aceea, suferă nedreptatea că nu sunt citite cu neutralitate sau pentru a descoperi dorințele unor visători, ci pentru a ghici câte ceva din spatele unor uși închise. E valabil și pentru oamenii de afaceri situați foarte aproape de culisele puterii.
Eseul pe care îl voi comenta în cele ce urmează trebuie decriptat știind ce a devenit la scurt timp autorul. Așa cum am văzut în prezentarea din articolul precedent, e vorba de un absolvent de filosofie, fost bancher internațional, care a fondat PayPal cu Elon Musk, și primul investitor privat în Facebook. Dar și mai important e că CIA îi încredințează misiunea de a fi co-fondator al misterioasei corporații Palantir Technologies. Care dezvoltă metode sofisticate de analizare a informațiilor secrete și publice, folosite atât pentru a detecta civili considerați un potențial pericol, dar și pentru alegerea țintelor în războaiele ultimilor ani, din Israel și Ucraina.
E o scriere gândită pentru un public avizat, nu de popularizare sau în scopuri publicitare, cum e cazul tipăriturilor produse de vedete. Dimpotrivă, e un stil academic foarte dens, cu note de subsol precise, care impresionează prin erudiție. La modul ideal, ar necesita familiarizarea cu alte opere, deloc facile. Dar înclin să cred că acelea sunt doar o broderie suplimentară, de care nu depinde neapărat esența care ne interesează acum. Anume: cum gândește unul din cei mai influenți miliardari din cercul care pare să dea tonul noii politici a Statelor Unite.
Mai necesară e o punere în context. Articolul „Momentul Straussian” apare în 2004, ca o reacție întârziată dar atent cântărită la atacurile asupra turnurilor gemene de la 11 septembrie 2001. În 2003, Peter Thiel deja pusese bazele firmei Palantir, care avea să primească de la bun început o finanțare de două milioane de dolari din partea unei firme a CIA. Ne aflam în plin război din Irak și avusese deja loc cel din Afganistan, plus alte lovituri aeriene prin Yemen, Pakistan și alte locuri. Se deschisese închisoarea de la Guantanamo, situată în afara teritoriului american, unde puteau fi torturați suspecții de terorism.
ciocnirea civilizațiilor
Citindu-l printre rânduri, avem confirmarea că Peter Thiel e ideologic un neocon, în mult mai mare măsură decât un libertarian, cum se prezintă în unele interviuri. (Genul de liberalism pe care îl are în vedere nu favorizează competiția. A devenit celebră recomandarea pe care a făcut-o într-un interviu, că un afacerist ar trebui să caute o nișă în care să aibă monopol și să o exploateze pe aceea. Deci îi împărtășește convingerea lui John D Rockefeller: „concurența e un păcat”.)
Eseul pornește de la premisa că atacurile de la 11 septembrie au reprezentat o „ciocnire a civilizațiilor”, confirmând teza lui Samuel P Huntington, din cartea omonimă, apărută la începutul anilor 90. (Se înțelege de la sine că îmbrățișează versiunea oficială asupra evenimentului, fără vreun ecou din „teoriile conspirației”, populare mai târziu.)
Șocul acelui moment ar impune nu doar ripostă, dar o regândire fundamentală a misiunii Occidentului. Pentru asta, autorul face o trecere prin mai mulți gânditori ca John Locke, Rene Girard, Carl Schmitt, Leo Strauss, cu diferitele lor perspective despre căutarea sensului într-o societate a modernității. Sunt idei foarte interesante, pe care Thiel le preia destul de eclectic, dar le vom lăsa pentru final, întrucât riscă să ne deraieze în multe tangente complicate. Vom sări direct la câteva pasaje mai modeste, care totuși par a fi miezul mesajului pe care vrea să îl transmită.
„Când bin Laden declară război „necredincioșilor, sioniștilor și cruciaților”, Schmitt nu ar fi recomandat jumătăți de măsură. Ne-ar fi instigat la o nouă cruciadă, ca modalitate de a regăsi un țel și un sens vieților noastre (..).”
(…) Dimpotrivă, în tabăra Vestului (dacă poate fi numită o tabără), e o mare confuzie în privința motivelor luptei și de ce ar trebui măcar să fie un război civilizațional. O declarație deschisă de război adresată Islamului ar fi de negândit. Preferăm să ne gândim la aceste măsuri ca acțiuni polițienești împotriva câtorva criminali sociopați insoliți, care se întâmplă să arunce clădiri în aer.”
Dacă am fi parcurs paginile ce precedă acest pasaj, am fi avut și mai mult confirmarea că Peter Thiel dădea incidentelor de la 11 septembrie 2001 o semnificație istorică de proporții uriașe. Dar cred că se deduce și fără ele că le consideră un moment pivot, de la care ar urma să fie regândită atât organizarea societății occidentale în interior, cât și o misiune războinică pentru Statele Unite, care își luau astfel un imaginar mandat să poarte un război la scara planetei, cu inamicul vag precizat al „terorismului”, în numele unui întreg bloc civilizațional. Mai precis, al întregii creștinătăți, dar pe care să o reprezinte, ironic, una din națiunile cele mai secularizate.
Peter Thiel nu își ascundea ambiția de a folosi 9/11 ca pe un punct de ruptură cu însăși ideologia fundamentală a modernității Vestului.
„Nu mai e cale de întoarcere la lumea arhaică, și nici măcar la concepția robustă asupra politicului din viziunea lui Carl Schmitt. Nu poate exista o reală acomodare cu Iluminismul, căci atâtea din platitudinile lui facile au devenit falsuri evidente în vremea noastră. Dar nu se poate lua decizia de a evita orice decizie și să ne retragem în studiul biblic, în așteptarea celei de-a Doua Veniri. Căci atunci am înceta să mai fim bărbați sau femei de stat.”
După ce definise terorismul ca o forță capabilă de „o nelimitată violență apocaliptică”, autorul duce la paroxism hiperbola războiului civilizațional. Ultima frază a eseului e una terifiantă, dacă avem în vedere câtă putere au cei influențați de astfel de ideologi, ce arme și ce tehnologii au la discreție.
„În alegerea proporției potrivite de violență și pace, omul de stat creștin ar fi înțelept să fie de partea păcii. (…) S-ar putea ca deciziile cumulate făcute cu toate acele ocazii să determine destinul lumii postmoderne. Căci acea lume ar putea fi diferită de lumea modernă în mult mai bine sau în mult mai rău – violența fără limite a mimetismului (psihologiei de masă, n.t.) sau pacea împărăției lui Dumnezeu.”
Aici Thiel combină două idei destul de complexe. Prima e teoria lui Rene Girard despre violența mimetică a gloatelor, ca sursă a sacrului (despre care revin la final). A doua e teoria Katehonului, a lui Carl Schmidt. Politologul interbelic pornea de la un misterios pasaj al Apostolului Pavel din Epistola a doua către Tesaloniceni. Acolo apare o profeție eshatologică (despre vremurile de pe urmă și a doua venire a lui Hristos), care ar urma să fie precedată de apostazia multor creștini, suferințe pentru toți muritorii și instaurarea unei înșelătoare împărății lumești a lui Antihrist. Dar există „Ceva” care întârzie declanșarea acestei ultime etape din istoria căderii omului.
acceleraționiștii
În câteva interviuri ulterioare, Thiel a făcut trimiteri la tema Katehonului în termeni cât se poate de lumești, vorbind despre ironia pregătirilor apocaliptice. Astfel, dorința de a lupta împotriva răului ar conduce la unirea forțelor pozitive, care ar crea involuntar o platformă ce poate fi capturată în scop malefic. Iar diferența dintre Katehon și Antihrist va fi greu de făcut, întrucât acesta din urmă ar amăgi pe mulți printr-o aparență pozitivă.
Deși se referă la subiecte ignorate și de cei mai mulți creștini, totuși impresia pe care o lasă Thiel e mai mult a unui pragmatic, care cochetează cu aceste subiecte doar la suprafața filosofică a lucrurilor, fără o trăire duhovnicească. Pe lângă pragmatismul unui om de afaceri sau al unui ideolog, care vede în creștinism doar un ingredient din țesătura societății, are o raportare fundamental materialistă la subiect.
De exemplu, și-a propus să trăiască 120 de ani cu ajutorul unor tratamente cu hormoni de creștere și s-a arătat interesat de experimentele cu transfuzii de sânge de la tineri, făcute pe șoareci. (Fără să fie clar dacă urmează deja asemenea tratamente, care par la granița dintre medicină și ritual.) Iar în perspectiva unui război nuclear sau colaps cibernetic și-a pregătit un fel de adăpost antiatomic în Noua Zeelandă.
Citiți articolul integral pe Evadare.ro!
sursă: evadare.ro
