Cum l-a abandonat Unchiul Sam pe Zelenski, ca să vină pacea în Ucraina

Autor: Ciprian Purice

În ciuda susținerilor publice ale tuturor aliaților săi, Președintele Zelenski continuă să-i contrazică și să spună lumii întregi că racheta căzută în Polonia este rusească. Nici măcar informația scăpată pe surse de oficiali NATO că traseul acesteia ar fi fost monitorizat de unul din avioanele Alianței, nu l-a temperat pe „vorbărețul” de la Kiev. Ce înseamnă acest lucru? Că poate Zelenski chiar are dreptate și racheta chiar e rusească. Dar acest detaliu nu (mai) are niciun fel de relevanță. De opt luni de zile, nu contează nici adevărul și nici cine are dreptate. Contează doar propaganda mainstream. Iar canalele mainstream ne spun că nici vorbă de atac rusesc, ci de o rachetă ucraineană.
 
Într-un mod absolut ironic, domnul Zelenski a devenit victima aceleiași strategii care l-a ridicat la rangul de vedetă mondială. La CNN de România se titra mare pe burtieră: „Devine ridicol. Minte pe față”, iar referirea atribuită unui „diplomat NATO”, nu era despre Putin. Nici la alte posturi tv de la noi și de aiurea, Zelenski nu mai era eroul de ieri (și nu e o meraforă!), ci un agitator fără busolă care a scăpat lucrurile de sub control, fiind în stare să provoace un nou război mondial. Cinică schimbarea? Nici vorbă. „It’s politics!”, iar răspunde partenerii săi strategici. Să vedem cum s-a ajuns aici.
 
Valul republican
Alegerile intermediare din Statele Unite au dat peste cap absolut toate prognozele sociologice, iar o victorie la scor a republicanilor nu a mai avut loc, deși cu un mandat extrem de slab, Joe Biden era comparat adesea, de presa americană, cu fostul președinte James Buchanan, ale cărui decizii au aruncat SUA în războiul civil. Mai mult, după implicarea tot mai evidentă în conflictul din Ucraina, întreg echilibrul de putere la nivel mondial începea să se precipite, iar Administrația Biden înregistra eșec după eșec. Vechiul aliat, Arabia Saudită, îl refuză în față, la propriu, pe Biden, pentru ca imediat să ceară aderarea la BRICS. Emiratele cheltuie sute de milioane de dolari să capete influență în procesul decizional american, de parcă ar  fi adversari, nu parteneri; China devine principalul competitor economico-investițional al SUA, la nivel mondial, totul în ce BRICS devine principalul adversar al Occidentului. Peste toate acestea implicarea în Ucraina și zecile de miliarde cheltuite în conflict, nu livrează Administrației Biden niciun succes răsunător, ba dimpotrivă se intră într-un război de uzură cu o iarnă ce anunță dezastre umanitare.
 
În acest context, e limpede că America avea nevoie de o schimbare. Dar ea nu putea veni cu  valul republican sau orice alt val. Al schimbării! Pentru că, dacă analizăm SUA din perspectiva unui imperiu, din perspectiva hegemonului mondial, atunci acesta nu-și poate invalida cu atâta vehemență deciziile, strategiile sau leadership-ul, indiferent cât ar fi neperformant sau ridicol. N-ar mai fi perceput ca un mare imperiu, dacă s-ar suci și s-ar răzgândi de la un an la altul. Schimbarea de paradigmă post-alegeri are deja accente evidente, însă nu se putea da spectacolul acesteia, printr-o sancționare în public a stăpânirii actuale. Mai mult, ca să nu se vadă cât de mare va fi schimbarea s-au depus eforturi ca rezultatul alegerilor să fie cât mai banal și fără implicații majore. În aparență. În realitate, s-a pus batista pe țambal tocmai pentru a nu fi speriat vânatul.
 
Minunile de după alegerile americane
Eppur si muove! Și totuși America se mișcă. Nici nu s-a răcit bine cerneala de pe buletinele de vot, că deja avem o serie întreagă de schimbări, pe care le-am fi considerat, foarte puțin probabile, în urmă cu numai două-trei săptămâni. Are loc o bilaterală istorică SUA-China, în Bali, la G20, după ani de zile de șicane, declarații contondente și relații tot mai reci. Mai mult, întors acasă, Biden o sacrifică ritualic pe Nancy Pelosi, „instigatoarea din Taiwan”, care demisionează din poziția de „speaker” al Camerei Reprezentanților. Același Biden, parcă resuscitat din lâncezeală, îl trimite pe șeful CIA, William Burns (fost ambasador la Moscova, diplomat de carieră și un foarte bun cunoscător al Estului Europei) să negocieze cu omologul său, Serghei Narîșkin. Se reia comunicarea cu Rusia, deja Washingtonul discută pe „patru canale” cu Moscova, am citat Digi24. Însă cea mai mare schimbare de acum va veni: Ucraina.
 
„Generalul iarnă” aduce pacea
Lansat de curând, un sondaj LARICS evidenția ca românii consideră în proporție de 16,2%, SUA și UE drept responsabili pentru situația din Ucraina. E limpede că și alte popoare din lumea civilizată au „mirosit” implicarea ne-legitimă a SUA în Ucraina și de aici escaladarea militară a conflictului. A trecut primăvara, a trecut vara, a trecut toamna și vine iarna. 10 milioane de ucraineni nu au curent electric, chiar în acest moment. Nu știm câți nu au căldură. Nu știm câți nu vor avea apă potabilă. Și rușii nu opresc bombardamentele asupra infrastructurii critice. Nu mai suntem în Al Doilea Război Mondial, când jumătate din Europa nu era încă racordată la curent electric, iar trei sferturi la o rețea de apă.
 
Astăzi, oamenii nu mai știu, nu mai pot, nu mai vor să trăiască fără curent, apă și căldură. Zece, cincisprezece, douăzeci de milioane de refugiați ucraineni, fugind de foame și de frig, dând năvală la porțile Europei, la primul ger din ianuarie, au pus pe gânduri până și cele mai înfierbântate minți de la Washington. SUA nu putea fi responsabilă, chiar într-o proporție redusă, pentru un asemenea dezastru umanitar, care va dăinui de-a lungul istoriei. Efectiv este un risc, pe care Imperiul American nu și-l poate asuma. În aceste condiții, americanii schimbă foaia și se declanșează o operațiune contracronometru de închidere a războiului.
 
Pleacă Zelenski, vine Kliciko
Episodul rachetei din Polonia repezintă turnesolul care demonstrează schimbarea de strategie americană. Nu doar că Occidentul nu mai susține deloc Kiev-ul, contrazicând în cascadă tot ce susține Administrația Zelenski, dar propaganda mainstream începe să-l ridiculizeze pe președintele ucrainean. Adică fix preludiul schimbării oricărui „mare lider”. Opinia publică trebuie resetată și prespălată, iar „Zelenski-eroul” să devină „Zelenski-paranoicul”, nebunul în stare să declanșeze Al Treilea Război Mondial. Este, deci, inevitabilă o schimbare la vârful Ucrainei, una care să fie mai favorabilă unor discuții despre pace sau cel puțin o încetare a focului pe durata iernii, care nu va fi deloc ușoară, aici primul pe listă fiind primarul Kievului, Vitali Kliciko. Urmând ca, în primăvară, să vedem dacă sunt șanse ca acest conflict să se încheie definitiv sau oligarhii industriei de armament reușesc să-și impună interesele asupra establishment-ului american.
 
În concluzie, nici nu contează dacă racheta din Polonia e rusească sau ucraineană. Nu contează dacă Zelenski s-a speriat că americanii și cu rușii scriu pacea peste capul lui (vezi întâlnirea șefilor de servicii secrete de la Ankara) și, în consecință, a încercat o provocare care să escaladeze războiul, fiind știut că dacă vine pacea contra teritorii, toată puterea de la Kiev va fi măturată. Și nici nu contează dacă racheta din Polonia este vreo super-operațiune ultra-secretă și sub steag fals a rușilor, pusă la cale cu serviciile americane, pentru că finalitatea oricărei dintre variantele de mai sus este aceeași: „racheta din Polonia” devine punctul de inflexiune în acest conflict, care aduce schimbarea atitudinii occidentului față de Ucraina, fie că vorbim de un pretext inventat cu ajutorul rușilor, fie că vorbim de un derapaj criminal de la Kiev. Iar acest punct de cotitură deja se manifestă contra lui Zelenski și în favoarea păcii.