Autor: Cozmin Gușă
E limpede că Eduard Novak, campion paralimpic și Ministrul Sportului, a călcat pe bec, de-aici și campania ad-hoc de ieri împotriva sa, pornită de la niște postări ale mamei sale unde aceasta se poziționează anti-Iohannis și pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria. Dacă articolele incriminatoare s-ar fi referit la managementul sportului, m-aș fi alăturat și eu în încercarea de a mai face ceva pentru un domeniu strategic național, dărâmat azi din nepăsarea și incompetența guvernărilor, dar și ale jurnaliștilor cu profil sportiv. Altfel însă, folosesc prilejul ca să argumentez că, din unghiul dânsei, doamna Novak are dreptate.
Nu-i momentul aici și acum să discutăm de integritate, stat unitar, naționalism constructiv, oricum am făcut-o degeaba în ultimele decade, am avut conducători proști/trădători care au ignorat orice pe linia asta. Așadar, pragmatic discutând despre poziția minoritarilor unguri, critica la Iohannis s-a generalizat în societatea românească, deci aici nici n-am ce argumenta, președintele nostru mai este susținut azi de cca 10% dintre cetățeni. Referitor la dezideratul de a trăi în interiorul Ungariei, de ce i-am acuza oare pe concetățenii noștri maghiari, când comparația cu viața din România și perspectivele acesteia este net în defavoarea noastră? Ungurii sunt azi bine reprezentați internațional, au obținut cam ce și-au dorit din partea UE, se pregătesc de rol upgradat în NATO pe mâna Turciei, investițiile germane la ei sporesc și se consolidează. Au luat banii rușilor pentru ca să se asigure energetic și au hub-ul de gaze pregătit ca să joace un rol regional. S-au așezat optim pe linia investițiilor chineze și desenează proiecte de infrastructură în zonă care le vor aduce mulți bani, deci bunăstare cetățenilor maghiari. Au disciplinat corporațiile multinaționale, care fac profit monitorizate fiind de statul maghiar care le taxează în consecință. Luptă pentru identitatea lor națională, statul penalizează excesele organizațiilor minoritarilor ce le pot afecta morala publică civico-creștină, au dezvoltat un spirit de solidaritate națională ce-i face respectați și-n ringul politic internațional. Investesc în zonele din afara Ungariei unde au minorități importante, oferă credite subvenționate de stat reprezentanților acestora, deci contribuie și la bunăstarea diasporei lor. Pot adăuga multe realizări ungurești, chiar și pe acelea de formatare a unui capital național, inițiat probabil pe acte de corupție și favoritism, dar discuția critică despre asta pălește, când vedem că din SUA în Germania, Franța, Rusia sau China s-a procedat la fel. Monitorizați mental ce-a făcut România doar la capitolele enumerate succint mai sus, și-atunci veți vedea nu doar ca fiind legitimă dorința unor concetățeni unguri, dar și periculoasa, dar posibila infestare cu asemenea deziderate inclusiv a unor ardeleni/români ce nu vor mai dori să-și trăiască viețile în condițiile nedrepte și mizere oferite azi de către statul român.
Desigur că nu-i plăcută concluzia, dar să nu-i acuzăm pe unii că-și doresc condiții de viață net mai bune și plăcute, în acest caz în care noi românii acționăm ca o masă amorfă/bleagă, asistând cu veselie ieftină și inconștiență la dărâmarea statului nostru, la amanetarea viitorului copiilor noștri. Deci, decât revolte patriotarde și penibile, mai bine un uitat în oglindă, care vă va reduce la tăcere pe cei care-ați uitat demult ce-ar însemna datoria de ROMÂN!
jos palaRIA LA ARTICOL MA REFER