Autor: Cozmin Gușă
Am mai scris despre acest subiect sâmbătă, sugerând apartenența Vioricăi Dăncilă la “CODUL VECHI”, și prin urmare existența unor forțe subterane ce-au răsplătit-o prin sinecura de la BNR. Aprofundez azi puțin, deoarece am văzut prea multe comentarii intoxicatoare ce indică ba PSD-ul ca având forța s-o plaseze pe Dăncilă (ceea ce e hilar), ba decizia voluntară a BNR și a lui Mugur Isărescu de a se face de rahat (ceea ce e absurd).
În 2019 Iohannis a avut probleme reale în a fi reales, existând două scenarii prin care putea fi trimis acasă:Primul viza susținerea PSD pentru Călin Popescu Tăriceanu, scenariu susținut de Dragnea (parțial și de Coldea), cu o finală CPT cu Iohannis și șanse majoritare de înfrângere pentru actualul președinte. Acest curs a fost invalidat în doi pași consecutivi, neintrarea în Parlamentul European a lui ALDE, urmată fix a doua zi (și fix acum 2 ani!) de condamnarea și încarcerarea lui Dragnea, care putea fi și el, cu susținerea PSD-ALDE, un contracandidat serios al lui Iohannis. Ca urmare s-a decis imediat candidatura Vioricăi Dăncilă și despărțirea PSD de Tăriceanu.Al doilea scenariu, consecutiv primului, viza accederea lui Dan Barna în turul 2, pentru o finală cu Iohannis (scenariul lui Coldea&Company), unde useristul ar fi folosit în mod natural și fără obligații voturile PSD anti-Iohannis, și-ar fi putut câștiga destul de ușor. Acest scenariu a fost invalidat abia la urne, când toți cei ce pricepeau pericolul de tip #MarionetaLuiColdea la Cotroceni, ne-am mobilizat pentru intrarea lui Dăncilă în turul 2, unde era clar că va câștiga Iohannis.
Din analiza succintă a celor două scenarii transpare clar utilitatea pionului Dăncilă pentru realegerea lui Iohannis, joc pe care cei ce au manevrat-o pe Veorica l-au făcut în mod conștient și … negociat (!). Desigur că cineva ca Dăncilă nu mai avea valoare de întrebuințare după realegerea lui Iohannis, și-a fost trimisă acasă fără preaviz. Doar că, fiind femeie, obișnuită cu jocurile de putere și având o părere falsă despre capacitățile ei, a început să … dea din piciorușe, scriind în mod demonstrativ și o carte de dezvăluiri, pe principiul “Bate șaua să priceapă … Mutul!”. Iar Iohannis a priceput, cerându-le celor care-l susțin să-i găsească o soluție Veoricăi, identificată de către aceștia în #SinecuraBNR. Punct!