Autor: Guy Mettan
La începutul lunii aprilie, am făcut un reportaj la Mariupol, Donețk și Lugansk mulțumită unui prieten tadjic care construiește locuri de joacă pentru copii în Donbass, în cooperare cu Ministerul rus al Apărării. Pe durata unei săptămâni scurte am putut călători, cu un gol în stomac din cauza emoției, în cele două republici. Am făcut cunoștință cu oamenii de acolo, am discutat cu refugiații, am văzut amploarea distrugerii și puterea de reconstrucție și am dormit în vacarmul tunurilor rusești și al rachetelor ucrainene HIMARS.
Cu această ocazie, l-am putut întâlni pe șeful Republicii Donețk, Denis Vladimirovich Pushilin. În funcție din 2018, i-a succedat carismaticului Alexandre Zakarchenko, ucis într-un atac. Schimbând constant locația din motive de securitate, a aranjat să ne întâlnim într-o mică localitate de la țară în direcția Berdiansk, la 200 de kilometri de Donețk.
GM: Să începem cu siguranța. Care sunt condițiile actuale de securitate în Republică? Cum suportă oamenii starea de asediu care durează din 2014? Cum a evoluat situația în ultimele luni și care sunt principalele provocări pentru viitor?
DP: Nivelul de securitate în Republică este relativ. Pe de o parte, dacă vorbim despre Donețk, după eliberarea Avdiivka, situația de acolo pare mai ușoară, întrucât inamicul nu mai poate ținti orașul cu artileria sa. Folosirea ei nu necesita aprobarea superiorilor ierarhici, iar obuzele erau ieftine, ceea ce facilita utilizarea ei.
Cu toate acestea, inamicul are posibilitatea de a ajunge la noi cu arme cu rază lungă de acțiune furnizate de țările occidentale. Sunt mai scumpe, dar și mai periculoase, deoarece lovesc diferite tipuri de ținte cu mare precizie. Ținând cont de faptul că inamicul nu-și impune acum restricții în ceea ce privește moralitatea sau utilitatea militară, constatăm că el folosește adesea aceste arme scumpe doar pentru a trage în piețe și așezări publice ale orașului, adică în obiective civile, infrastructuri sociale sau infrastructuri critice, care, desigur, afectează populația. În prezent, 4 districte din Donețk (Kievsky, Kuibyshevsky, Petrovsky, Kirovsky), precum și orașele Gorlovka și Yasinovataya și o serie de așezări mici situate în apropierea liniei de luptă sunt în apropierea frontului.
În consecință, soldații noștri nu au de ales decât să îndepărteze sistematic inamicul de orașele și casele noastre. Nu există altă cale de a pune capăt crimelor de război ale regimului ucrainean.
GM: Populația civilă suferă de pe urma bombardamentelor de zece ani deja. Care este starea de spirit a oamenilor? Cum trăiesc ei toate acestea, cum rezistă?
DP: Știi, de îndată ce bombardamentele se răresc, oamenii încearcă să se întoarcă acasă. Acum vedem că numărul locuitorilor este în creștere. Populația crește și destul de sistematic. Acum sunt din ce în ce mai multe ambuteiaje în Donețk și Makiivka. Este un semn că oamenii se întorc la o viață mai liniștită. Ei vor ca copiii lor să învețe la școală, fizic și nu de la distanță, așa cum a fost, din păcate, cazul nostru.
Oamenii vor să muncească. Trebuie, deci, să acordăm din ce în ce mai multă atenție dezvoltării economice, relansării afacerilor noastre, atragerii investitorilor. Asta este ceea ce încercăm să facem acum. Dar repet, totul depinde de problemele de securitate.
Ce gândesc oamenii? Ar trebui întrebați. Dar ultimele evenimente sunt edificatoare în acest sens. Mă gândesc în special la scrutinul președintelui Federației Ruse. Este prima alegere a președintelui țării noastre la care am participat ca cetățeni ai Federației Ruse. Toate acestea nu puteau decât să ne încânte și să ne impresioneze. Asta explică rata de participare foarte mare. Am votat pentru viitorul nostru, pentru viitorul țării noastre și viitorul regiunii noastre în această țară. În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate pe drumul nostru lung de întoarcere acasă, în Rusia, rămânem optimiști.
GM: Să ne referim la economie și reconstrucție în mod specific. Care a fost situația la începutul mandatului dumneavoastră în 2018? Și ce îmbunătățiri ați reușit să aduceți de când sunteți în fruntea Republicii? Cum funcționează reconstrucția? Cine plătește, cine participă, cine ajută? Înțeleg că primiți asistență din partea Ministerului Apărării și a orașelor din Rusia.
DP: Din momentul în care am devenit parte integrantă a Federației Ruse și entitate cu drepturi depline a Federației, am simțit ajutorul întregii Rusii, în sensul deplin al cuvântului. Pentru că, în afară de faptul că sunt soldați care vin din toate colțurile Rusiei, cetățeni care apără interesele Donbass-ului și ale întregii țări cu armele în mână, vedem specialiști în construcții, din sectorul energetic, din serviciile publice care sunt direct implicați în restabilirea vieții civile normale, în reconstrucția clădirilor și a infrastructurii civile pe întreg teritoriul nostru.
În prezent, avem 27 de „sponsori”, adică regiuni din Rusia care supraveghează reconstrucția regiunilor Republicii noastre. Au fost deja refăcute școli, spitale, grădinițe, biblioteci, muzee. Aceste sponsorizări ne ajută să ne pregătim sistemele de încălzire pentru sezonul de iarnă, să reparăm infrastructura, conductele de apă, rețelele de alimentare cu energie electrică. Este vorba și despre refacerea drumurilor. Astăzi, aproape toate orașele și regiunile noastre se transformă. Acolo unde situația este sigură, acolo unde suntem cel mai departe de linia frontului, munca continuă într-un ritm foarte intens.
În ceea ce privește alimentarea cu apă, problema rămâne dificilă pentru că Ucraina ne-a impus o restricție de apă. Pe măsură ce ne-am folosit rezervele, am putut vedea că Rusia a făcut eforturi mari pentru a construi o conductă de apă cu alimentare din râul Don, în timp record. Și această conductă, deși încă funcționează cu un debit limitat, ne-a permis să asigurăm un nivel minim de alimentare cu apă, fără a dăuna supraviețuirii populației și afacerilor noastre.
Vedem că orașele noastre se transformă. În plus, sunt orașe care se dezvoltă și în zone care nu suferiseră neapărat de pe urma războiului, ci suferiseră din cauza inacțiunii autorităților ucrainene, observată încă de la prăbușirea Uniunii Sovietice.
GM: La Mariupol, într-adevăr, am putut observa o reconstrucție rapidă și foarte impresionantă. Dar cum veți restabili economia după ce fabricile au fost distruse de bombele ucrainene? Am auzit de un proiect pentru o platformă tehnologică pe locul fabricii Azovstal din Mariupol. Ai de gând să reconstruiești această fabrică sau este distrusă definitiv?
DP: Azovstal și parcul tehnologic sunt proiecte de viitor. Azovstal este o întreprindere foarte mare, care acoperă mai mult de 11 kilometri pătrați. Acolo sunt multe zone de deminat, deoarece pe suprafața fabricii au avut loc operațiuni militare foarte intense. Deci este mult de lucru și pași pregătitori de făcut. Prin urmare, aceasta este o perspectivă îndepărtată, încă.
În ceea ce privește relansarea afacerilor în toată Republica, asta continuă sistematic. Am dezvoltat mecanisme pentru a atrage investitori și pentru a le închiria companii cu drept de răscumpărare ulterioară în cazul administrării de succes. Scopul nostru este să ne asigurăm că toate companiile care au contribuit și contribuie în continuare la potențialul industrial al Donbass-ului încep să funcționeze din nou.
Acest lucru este important pentru oameni, deoarece densitatea populației din regiunea noastră a fost una dintre cele mai mari din fosta Ucraina. Având în vedere această densitate a populației, trebuie să ne angajăm nu doar în refacerea locuințelor, ci și în relansarea afacerilor, pentru că este vorba de locuri de muncă și de posibilitatea oamenilor de a-și găsi de lucru pentru a-și susține nevoile și pe cele ale familiilor lor. Dezvoltarea economiei în ansamblu este esențială și lucrăm la asta în cadrul bugetului nostru.
GM: O întrebare mai personală. Cum faci față acestor dificultăți împreună cu familia ta, având în vedere poziția ta foarte expusă?
DP: Sunt o parte integrantă a Donbass. Deci toți trăim aici în același mod, cu aproximativ aceleași riscuri. Ne iubim regiunea, iubim Donbass-ul, ne iubim orașele și, bineînțeles, facem totul pentru ca, după victorie, să reînviem rapid Donbass-ul și să-l transformăm din nou în inima Rusiei. Toate celelalte amenințări, riscuri, obstacole sunt nesemnificative în comparație cu obiectivele noastre destul de ambițioase. De aceea am muncit, muncim și vom continua să lucrăm în această direcție.
GM: Da, dar duci o viață foarte periculoasă. Ești o țintă. Predecesorul tău Alexander Zakharchenko a fost asasinat. Cum reziști zilnic unor asemenea tensiuni? Faci sport? Vizionezi filme? Presiunea asupra ta este constantă, dar pari a fi într-o formă excelentă…
DP: Sportul, desigur, este o parte integrantă a vieții oricărui lider care demonstrează cu adevărat calități de conducător. Când vine vorba de un asasinat, pot fi multe încercări. Inamicul, desigur, se concentrează pe distrugerea oponenților politici. Din punctul de vedere al securității mele, situația nu se schimbă prea mult. Dar aceasta nu este misiunea mea, este treaba agenților mei de securitate. Eu îmi fac treaba mea, ei o fac pe a lor. Aceasta este viața noastră.
GM: Deci, dormi bine?
DP: Dorm bine și profit de orice ocazie pentru a dormi, mai ales când sunt în deplasări. Totul este bine în privința asta.
GM: Când erai tânăr, nu-ți puteai imagina că ar putea izbucni un război. Ai crescut pe timp de pace. Ulterior, ai trăit războiul. Ești gata să te întorci la o viață liniștită?
DP: Da, desigur. Așteptăm, toți locuitorii din Donbass așteaptă ca pacea să revină. Avem nevoie de pace, dar nu de o pace în orice condiții. Avem nevoie de o pace victorioasă. Trăim în aceste condiții grele de zece ani. Republica noastră sărbătorește anul acesta a 10-a aniversare. O întreagă generație a crescut deja. Avem copii care vor împlini zece ani anul acesta, ca și Republica noastră. Aceștia sunt copii care nu au văzut altă lume decât cea a războiului, a distrugerii, a pericolului pentru viața lor. Sarcina noastră este să îi facem să vadă cât mai repede cu alți ochi ceea ce îi înconjoară. Suntem gata să ne întoarcem la o viață liniștită? Suntem mai mult decât pregătiți pentru asta. Dar asta, din păcate, nu depinde doar de noi.
GM: Deci ești pregătit pentru pace dacă va veni?
DP: Cu siguranță.
GM: Am vrut să discut cu dumneavoastră despre cazul prăbușirii avionului MH17 în iulie 2014, pe care un tribunal olandez l-a judecat în 2022. Recent, un alt avion, un IL-76 cu prizonieri de război ucraineni la bord a fost doborât de ucraineni. Ce părere aveți despre asta?
DP: Ei bine, este o altă crimă monstruoasă. În stilul lor caracteristic, nici nu le pasă despre cine este vorba, sau din ce țară proveneau aceste victime… deși erau proprii compatrioți! Despre asta ar trebui să vorbim. Acest ultim eveniment a avut un impact foarte semnificativ asupra stării de spirit a prizonierilor de război. După ce au văzut o asemenea atitudine din partea Ucrainei față de tovarășii lor, toți se întreabă ce îi așteaptă dacă se vor întoarce în țara lor.
În opinia mea, este evident că regimul ucrainean a depășit toate limitele. Ți-am spus deja asta. Nu mai există moralitate, conștiință și nici măcar noțiune de necesitate militară în fața crimelor pe care le comite în prezent acest regim. Cred că va veni momentul în care cei responsabili vor trebui să răspundă pentru acțiunile pe care continuă să le comită și astăzi în restul Ucrainei și, bineînțeles, în prima linie a frontului.
GM: Am aflat în această dimineață că pe aeroportul Mariupol există un centru de tortură al Batalionului Azov, numit „Biblioteca”. Evenimente oribile au avut loc acolo în timpul în care acest batalion controla orașul. Este prima dată când aud această poveste. Veți fi gata să-i iertați pe ucrainenii care au comis asemenea atrocități?
DP: De fapt, sunt multe crime care nu au fost încă investigate temeinic, mai ales în contextul centrelor de tortură și al închisorilor ascunse, așa cum au existat la Mariupol. Așa-numita „Bibliotecă Mariupol” este un exemplu. Dar există multe altele și în alte părți, pe teritoriul orașelor Kramatorsk și Harkov. Acest lucru a fost făcut public chiar și de apărătorii internaționali ai drepturilor omului. Statul este cel care ar trebui pedepsit pentru acest tip de crime, pe lângă indivizii care au comis aceste atrocități cu propriile mâini. Există un timp pentru toate. Crimele de război sunt imprescriptibile. Prin urmare, dacă cineva crede că le-am uitat și nu le-am memorat, se înșală.
*Vezi interviul complet pe site-ul „Bon pour la tête”
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
