Ceva foarte important se derulează în America zilele acestea, fără ca presa să consemneze evenimentul. Am vorbit deja despre fenomen, în treacăt, dar mă grăbesc să fiu mai explicit, pentru că va ajunge inevitabil distorsionat în presa oficială și chiar în conservele zise de alternativă. Pe scurt, Trump și gruparea tehno-oligarhilor din jurul lui au tras votanții pe sfoară chiar înainte de instalarea pentru un nou mandat. Fără ocol, acum le râd în față celor care i-au votat să oprească migrația și le spun că îi vor înlocui cu milioane de indieni la preț de dumping. Iar naivii incurabili de pe malurile Dâmboviței așteaptă data de 20 ianuarie, ca să-i salveze țeparul Trump…
Iată despre ce e vorba. În jurul lui Trump există mai multe grupuri de interese, care au contribuit la campania electorala costisitoare, de peste 1 miliard de dolari și vor avea un cuvânt greu de spus. Aproape un sfert din acea sumă a fost dată de Elon Musk, care vine cu o întreagă gașcă de investitori din IT. Ea îi include pe Peter Thiel, Vivek Ramaswamy, Bob Horowitz și alte figuri discrete. Sunt personaje foarte legate de contracte cu Pentagonul și serviciile secrete, inclusiv pentru softuri de spionaj ca Palantir al lui Thiel, sunt foarte implicați în proiectele de inteligență artificială, rețele de sateliți militari, producție de drone, cipuri implantate în creier ca Neuralink al lui Musk, platforme de plăți digitale care să elimine banii fizici, control al identității digitale pentru cei care comentează pe internet și multe „daruri” ale științei.
O altă trăsătură a lor e că toți provin dintr-o zonă a stângii progresiste, cu mașinuțele lor electrice care salvează planeta de la încălzirea globală, și abia de câțiva ani au trecut în barca republicană. Indianul Vivek a fost lansat ca bursier al lui George Soros și în afaceri a dat niște țepe legate de medicamente, care n-au ajuns la niciun rezultat, cu fonduri de la ceilalți din gașcă. Aici apare un alt aspect notabil: clubul tehno-sponsorilor e un fel de intersecție cu alte cercuri majore de lobby. De exemplu, Vivek face legătura cu interesele Big Pharma, prin afacerile lui în zona bio-tehnologiei. Și toți împreună sunt mari suporteri ai Israelului, care are cea mai mare influență asupra administrației Trump.
Elon Musk și Vivek Ramaswamy au început, în preajma Crăciunului, să se dea de gol că sunt mari susținători ai programului de vize H1B, destinat importului de „specialiști” din alte părți. 75% din cei stabiliți în Statele Unite prin acest program vin din India. 12%, din China, și toate celelalte țări ale planetei împreună ocupă restul. Deci e limpede o metodă de colonizare foarte precisă. Invazia haotică, a granițelor lăsate de izbeliște pe vremea lui Joe Biden, e înlocuită de un import legal de populație. În plus, cei aduși cu titlul de personal înalt calificat au deseori doar diplome dubioase obținute în India chiar cu scopul de a putea ajunge în America.
În 2016, Donald Trump spunea în campania electorală contra lui Hillary Clinton că acest program de vize e o păcăleală. Și că scopul lui nu e să aducă oameni mai inteligenți sau mai bine pregătiți, ci un personal mai ieftin pentru corporații. Acesta era adevărul. În medie, un angajator american face o economie de 25.000 de dolari pe an cu fiecare salariat din IT adus prin acest program.
Transformarea prin care a trecut Twitter, de când a fost cumpărat de Elon Musk e revelatoare. Înainte avea preponderent angajați albi, covârșitor femei, care cenzurau drastic în ton cu linia Partidului Democrat, tot ce li se părea „rasist”, defavorabil Israelului și celor din lista LGBT. Acum au preponderent bărbați indieni și chinezi, care cenzurează mai puțin, dar nu intervin de asemenea pentru a umfla punctele de vedere ale lui Musk, pro Israel și mai nou pro India.
Dacă în 2016, Hillary Clinton îi numea pe votanții lui Trump „un coș cu deplorabili”, la final de 2024, Elon Musk a început să îi facă în toate felurile pe cei care se opun extinderii programului de vize pentru indieni: de la retardați, la idioți…
Cum am mai spus, Donald Trump a fost de la bun început o creație artificială a sistemului, de tipul „opoziției controlate”. El a fost scos în scenă când a început să se prăbușească încrederea în falsa alegere „stânga – dreapta”, reprezentată de partidele Democrat și Republican. Mai precis, în 1999, când istoricul Pat Buchanan candida la președinție, propunând o variantă mai profundă de conservatorism, decât cea compromisă de republicani. Atunci, mondenul Donald Trump a fost scos din cutie și a început să îl acuze pe Buchanan de antisemitism. Trump și-a anunțat atunci pentru prima dată intenția de a intra în politică, dintr-un loc simbolic, în fața Muzeului Holocaustului din New York, administrat de centrul Simon Wiesenthal.
Deci candidatura lui Trump era destinată să oprească nașterea unui curent naționalist american, prin deturnarea spre ceva mai superficial, dar mult mai mediatizat de televiziuni: o formă de spectacol politic, vândută ca anti-sistem.
În 2016, Trump a candidat de-a binelea și a câștigat tocmai pe o platformă etno-naționalistă, sub sloganul „America mai întâi”. Atunci promitea că va construi un zid la granița cu Mexicul și va readuce acasă industriile mutate de capitaliștii Americii în țări cu salarii mai mici. Evident, nimic din toate astea nu s-au întâmplat. În țară au continuat să se stabilească rezidenți într-un ritm de un milion pe an, în primul său mandat. Iar fiscal, singurele măsuri notabile au fost scutirile pentru cei cu venituri foarte mari.
Cât n-a mai fost președinte, Partidul Republican a fost împărțit în două curente. Unul, al politrucilor de sistem, foarte ușor confundabili cu cei din partidul democrat, care între timp au votat cot la cot ajutoarele de război pentru Ucraina. Iar cealaltă grupare e cea a fanilor loiali lui Trump, cunoscută ca MAGA, și percepută de presa democraților ca o aripă „extremistă”, „ultra-naționalistă”. De fapt, era vorba de patrioți americani moderați, care își puneau speranțele în Trump, dar și de unii căzuți într-un fel de sectă adoratoare, cu teoriile Q-anon despre un plan secret de salvare.
Așadar, zilele acestea, s-a declanșat un nou război civil pe internet, între tehnocrații lui Trump și bazinul lui electoral, al fanilor MAGA. Iar Donald Trump a dat semnale că e favorabil lărgirii programului de vize H1B, deci a ales tabăra sponsorilor.
„Am mulți angajați veniți cu vizele H1B pe proprietățile mele. Cred în acest program, l-am folosit de multe ori. E un program grozav.” a spus Trump
Lucru și mai alarmant e că Elon Musk a trecut la o cenzură drastică a celor care l-au contrazis. O mulțime de conturi au fost șterse de pe rețeaua X, sub pretextul că au acționat coordonat contra lui Musk. Adică exact același gen de motivație folosită la noi pentru anularea alegerilor, că ar fi influența trollilor ruși sau roboți.
Ce îi scandalizează și mai tare pe americani e că Elon Musk și Vivek Ramaswamy sunt imigranți, veniți la ei în țară, care acum își dezvăluie intențiile de a derula o politică de epurare etnică, pentru a-și aduce fie conaționali, fie salariați mai ieftini. Vice-președintele JD Vance, propulsat de același grup de interese, e căsătorit cu o indiancă și i-a pus numele Vivek unui copil. Elon Musk provine din Africa de Sud, unde minoritatea albă a ajuns într-o situație dramatică în ultimele decenii de guvernare a Congresului Național African. Iar acum încearcă să distrugă și America sub sloganuri libertariene despre libera competiție și meritocrație.
Globalizarea e prezentată ca un fenomen inevitabil și benefic din punct de vedere economic. Dar deși toate țările participă la ea, într-un fel sau altul, doar țările fondate de europeni și-au schimbat dramatic componențe etnică, până în punctul în care băștinașii au ajuns minoritari în marile orașe și urmează a fi astfel la nivel național. În acest timp, țările Asiei și Africii au rămas cu aceleași proporții și trăsături ca mai înainte. La nivelul planetei, albii sunt ei înșiși o minoritate, dar singurii acuzați de rasism dacă au conștiință de sine, chiar atunci când se confruntă cu politici cu intenții rasiste contra lor. Pur și simplu, țările euro-atlantice nu pot absorbi cele 8 miliarde de pământeni, care ar fi interesați să trăiască în locuri mai prospere, mai sigure și mai curate, doar pentru că afaceriștilor le e mai avantajos pe termen scurt acest experiment.
Comentez numai chestia cu grupul de interese.
In SUA este absolut nomal ca politica natiunii sa fie dictata de grupurile de interese, cele care dau banul.
La noi e considerat un pacat. Politicienii nostri sunt niste idealisti, care pun interesul natiunii mai presus de orice. Iar cei care ii finanteaza, la fel, sunt filantrpi.
Care e realitatea?
Elon Musk, cel mai bogat(azi) om al planetei, baga un sfert de miliard in Trump pentru ca e blond si promite pace trainica( asta e de la comunisti)?
Mai bine il pune pe strada sa aiba homeless ce hali, ca rezultatul e acelasi.
Nu, prieteni, e doar viata reala de care ne ferim.
Votul inseamna ca tu il alegi pe cel care iti da ceva, nu iti promite viata vesnica.
Iar cei care fac ca tine, constituie grupul de interese.