Autor: Jessie Baneș
Astăzi la rubrica “Dosar de Candidat” discutăm despre Sebastian Ioan Burduja, fiul tatălui său și finul nașului său, tânărul PNL-ist care vrea oriunde și peste tot cu orice preț. Cel care pe 10 august a fost în fruntea tefeliștilor cu orice preț, deși el se dă drept liberal și nationalist și care candidează din partea PNL ca deputat.
Sebastian Ioan Burduja se laudă în CV-ul său că este absolvent al universităților Stanford și Harvard. Deși acesta a spus că oricine ar fi capabil să urmeze aceste universități, lucururile nu stau chiar așa. Domnule Burduja, nu oricine își permite să dea o jumătate de milion de euro doar pe studii, ca tatăl tău, Marinel Burduja, care a fost angajat la Bancorex.Totuși acest prolific elev, alege să revină în țară și să facă doctoratul la ASE, o facultate care nu a fost ocolită de scandaluri serioase de plagiat. O decizie cu adevărat bizară.
În afară că este fiul tatăului său, deși Sebastian Burduja a avut obrăznicia să spună la o emisiune tv că defapt tatăl lui este tatăl lui Burduja și că nu el este fiul tatălui său, are și un naș bogătaș, Adriean Videanu. Cel al cărui colier de jumătate de milion de euro i-a fost confiscat recent in Germania. Un om foarte bogat, om de afaceri, deși putem bănui că dacă nu era atâta timp la vârful politicii nu ar fi avut oportunitatea să se îmbogățească în asemenea hal.
Nașul Videanu, după cum aflăm din presă, deși mai putină lume știe, are mari interese și în domeniul energetic. Oricum el și-a protejat finul. După cum bine știm, Burduja a fost Ministrul Digitalizării, domeniu în care realizările lui sunt incerte, ca să nu zic inexistente, dar presa a fost foarte pozitivă la adresa lui, prezentându-l mereu ca pe un ministru campion deși nu știm care sunt performanțele lui exacte. Putem să bănuim că artizanul acestei operațiuni de presă a fost chiar Adriean Videanu, care a făcut lobby, deși e ilegal în România, ca să îl propulseze pe Sebastian Burduja ca Ministru al Energiei. Minister unde nașul știe bine de ce l-a trimis, pentru că nu l-a trimis degeaba.
Si uite așa Burduja este total protejat de presă și în postura de Ministru al Energiei. Defapt, Gold Fm este printre puținele agenții de presă care au prezentat datele reale din acest domeniu, cu subiect și predicat. România, pe tot parcursul mandatului lui Sebastian Burduja și inclusiv în momentul de față, obține energia la cele mai mari prețuri în valoare nominală, nu la paritatea puterii de cumpărare din Uniunea Europeană. Deși România are evident posibilitatea să fie autonomă energetic. Există proiecte clare prezentate în spațiul public de către economiști de renume, de exemplu profesorul Petrișor Peiu, care par foarte ușor de realizat, însă nu există nici un semn care să indice că Burduja dorește asta, deși românii au ajuns la fundul sacului. Un lucru și mai interesant în mandatul lui Burduja, este că în mod bizar aproape toți traderii de energie din România au plecat de pe piață, s-au mutat în Bulgaria, și hop așa a ramas doar OMV cu cvasi-monopol pe piața românească, lucru ce le-a permis să vândă la ce preț vor.
Ce știm este că Burduja a moștenit de la Virgil Popescu un plafon, pe care inclusiv Comisia Europeană l-a criticat ca fiind defectuos, plafon pe care ministrul l-a păstrat. Mai știm și că tot în mandatul lui Burduja s-a ratificat contractul de achiziție de mini-reactoare nucleare experimentale și extrem de scumpe de la compania americană NuScale, care pare că are dorința să facă experimentul mini-reactoarelor la noi, pe bani foarte mulți.
Burduja a încercat și la primăria Capitalei în vară, unde a avut un scor nesfatisfăcător pentru un PNL-ist, să nu zic rusinos.
Acesta este Sebastian Burduja, cel care acum încearcă să intre în Parlament tot pe listele PNL, iar cei dintre dvs care veți vota acest partid îl veți introduce în parlament. Să vedem unde va mai dori în viitorul apropiat Burduja să acceadă, sau unde va dori tatăl lui sau nașul să îl împingă pentru că ceva ne spune că nu se va opri aici.