În publicația online Evadare.ro apare un articol care devoalează întreaga rețea a miliardarului Peter Thiel, cel care îl coordonează din umbră pe vicepreședintele american J.D. Vance.
Redăm secvențe din articol:
În prima parte, ne-am referit la legăturile ombilicale ale celor mai mari corporații din IT cu serviciile de informații și cercetarea militară. Am introdus și câțiva din mogulii tehnologiei, grupați în noua administrație Trump. Continuăm cu alte personaje proeminente sau discrete din același cerc.
La începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump, scriam că „Elon Musk e noul Soros”, dar cred că m-am pripit. Patronul Tesla e departe de anvergura mitică a unui astfel de rol, care va fi atribuit mai probabil unui personaj colectiv. (Pe care îl creionăm în această serie de articole.) Dar dacă e cineva, care se apropie cel mai mult de un asemenea supranume, ar fi germanul Peter Thiel. Știam de el ca om de afaceri, din cercul lui Musk de la PayPal, despre legătura strânsă cu CIA a firmei sale, Palantir. Dar în interviuri nu mi se păruse memorabil.
Abia după ce am văzut și cum scrie și am parcurs ramificațiile afacerilor sale, a trebuit să îl reevaluez. Ar fi nedrept să îl compari cu infantilul Musk. Thiel e un erudit, cu ambiția de a fi ideologul unei epoci, poziționat la intersecția dintre complexul militar industrial, lumea bancară și cercetarea de avangardă. E suficient de puternic să își impună omul ca vicepreședinte al Statelor Unite și va avea un cuvânt greu de spus în privința lumii de mâine, în vreme de război sau de pace.
Cei care așteaptă răsturnarea ideologiei woke ar putea avea surpriza ca în fruntea revoluției să găsească un homosexual căsătorit cu alt bărbat. Sau că societatea controlului în stil chinez s-ar putea materializa cu sprijinul cuiva care se prezintă ca libertarian și foarte preocupat de ascensiunea Chinei.
stăpânii dosarelor
Contrastul între o fațadă liberală, anti-comunistă, și metodele totalitare nu e ceva nou. În anii 80, pe vremea lui Ronald Reagan, serviciile de informații au întocmit un fel de listă neagră, o bază de date a cetățenilor americani, ce ar putea reprezenta un „pericol pentru siguranța națională”. Denumită Main Core, lista secretă includea disidenți, simpatizanți ai regimului sovietic, protestatari împotriva intervențiilor militare externe, persoane cu vederi extremiste. Acestea trebuiau supravegheate și chiar reținute dacă era declarată starea de urgență.
Baza respectivă a fost mult extinsă după 11 septembrie 2001, pe vremea lui Bush junior (al cărui tată fusese director al CIA și președinte) când e declanșat „Războiului contra terorismului”. Programul pentru care e cel mai cunoscut Peter Thiel e practic o variantă dezvoltată a respectivei baze de date. Unul din softurile produse de Palantir „scotocește” prin nenumărate arhive ale unor servicii secrete, medicale, de evidența populației, imagini de pe camere de supraveghere sau din satelit, în istoricul navigării pe internet cules de diverse companii și din interceptări telefonice, pentru a crea un profil al unei persoane anume.
Propriu-zis, e ceva similar cu dosarele făcute de Securitate, dar mult mai avansat tehnologic, cu mai multă informație și are capacitatea de a crea legături inteligente între multiple dosare și rețele. Scopul e un control total al informației disponibile. Nu doar că poate sintetiza toate acele date, culese pe orice cale posibilă, dar își propune să poată face predicții privind comportamentul viitor al celui astfel analizat.
buzunarul cu politicieni
Thiel a sponsorizat mai mulți candidați republicani ca Ron Paul, Mitt Romney și Donald Trump.
Actualul vicepreședinte al SUA, JD Vance, i-a fost mai întâi angajat, într-un fond de investiții, înainte de lansarea în afaceri și politică. Se poate spune că Thiel l-a făcut om (în sensul că l-a îmbogățit), l-a făcut om de afaceri și om politic. Vance a strâns aproape o sută de milioane de dolari de la trei investitori în IT puternic conectați cu industria militară: Peter Thiel, Eric Schmidt (de la Google) și Marc Andreessen (investitor în Paypal și industria de armament, asupra căruia vom reveni). Cu aceste fonduri, JD Vance a ajuns să investească în platforma video Rumble. Un detaliu bizar e că la acea dată, Bowman încă nu-și luase numele de scenă „Vance”, deci cu atât mai mult se poate spune că a fost reinventat de mentorul său.
Când Vance și-a lansat candidatura pentru Senat, Peter Thiel a dispensat imediat 15 milioane de dolari pentru campania electorală. Atunci era cea mai mare sumă cheltuită pentru propulsarea unui senator. Chiar prezența ca vicepreședinte a părut ca impusă lui Trump de influentul cerc al tehno-oligarhilor.
Alt magnat care a susținut ascensiunea lui Vance a fost Robert Mercer, investitor în Breitbart și în Cambridge Analytica. (Firma a fost desființată după scandalul colectării datelor utilizatorilor de Facebook pentru a influența intenția de vot cu propagandă diferită de la o persoană la alta.)
JD Vance era prieten în facultate cu Vivek Ramaswamy, fost candidat prezidențial, din cercul lui Musk, ridicat pe aceeași filieră. Vivek a dat un tun pe bursă cu o firmă farmaceutică de biotehnologie, folosind un studiu supervizat de mama lui, ca să umfle acțiunile înainte de a le vinde. Întâmplător, soția lui JD și Vivek provin din India. Alt om al lui Thiel în actualul guvern Trump e David Sacks, din cercul PayPal, consilier pe „probleme de cripto-monede și inteligență artificială”.
Dar să pornim cu începutul, cum a ajuns acest tânăr afacerist să aibă un om al lui „copilot” la Casa Albă?
mentorii neocon
Peter Thiel e născut la Frankfurt și, înainte de a ajunge în America, a trăit o perioadă în Africa de Sud, țara natală a lui Musk. În episodul precedent, am văzut cum Pentagonul alesese Stanford pentru externalizarea cercetării militare. Acolo, Thiel a studiat dreptul. Lansează și o revistă studențească liberal – conservatoare, care primește sprijin financiar de la Irving Kristol, supranumit „nașul” neo-conservatorismului.
Kristol, care trecuse printr-un institut stipendiat de CIA, avusese o tinerețe cu idei internațional-comuniste inspirate de Leon Troțki. Lucru destul de comun între tinerii evrei la acea vreme. Dar, urmând ruptura dintre Troțki și Stalin, devenise ostil Uniunii Sovietice. Iar apoi condusese cercul așa numiților neoconi, care au deturnat conservatorismul clasic într-o zonă semnificativ diferită de valorile tradiționale.
Neoconii apreciază capitalismul, pentru că aduce putere economică Americii, prosperitate și libertate cetățenilor. Dar văd în această forță un instrument pentru dominație militară pe glob. În cuvintele lui Irving Kristol:
„La ce bun să ai cea mai grozavă și mai puternică națiune din lume, dacă nu are și un rol imperial?”
(E o nuanță care scapă simpatizanților MAGA. Acel „grozav” din acronimul respectiv are altă finalitate pentru neoconii cu care și-a înțesat Trump guvernul, decât ce își imaginează idealiștii că înseamnă „măreția” unei națiuni…)
Tot la Stanford, Peter Thiel, care încă se prezintă ca libertarian, influențat de Ayn Rand, leagă o prietenie durabilă cu Alex Karp, viitorul asociat în cea mai importantă firmă a lui, care se identifică drept stângist, cu idei progresiste. Iată așadar, cele trei idei noi ale globalismului: neo-liberalismul, neo-conservatorismul și neo-marxismul puse ca prin magie la un loc. Toate trei aveau să fie folosite, alternativ sau în perechi, ca politici oficiale ale diverselor guvernări americane de peste o jumătate de secol.
Citiți articolul integral pe Evadare.ro!
sursă: evadare.ro
