În toată lumea, cetăţenii şi companiile private plătesc pentru funcţionarea clasei politice, pentru campanii electorale şi accesul la putere. Aceste alocări se află sub domnia legii, care uneori este respectată, alteori nu…
În decembrie 2020, Registrul fiscal al partidelor politice conținea 189 de formațiuni, față de 2008, când erau 34 de partide. În Franța există 13 partide naționale și câteva regionale, în Germania sunt 48 de formațiuni, cu majoritatea foarte mici, în Polonia sunt circa 20 parlamentare și circa 50 foarte mici, iar în Slovacia sunt înregistrate 11 partide principale și alte 60 fără reprezentare parlamentară.
Premierul Cîțu a anunțat recent că intenționează să micșoreze „porția” de subvenții a partidelor. Legea bugetului de stat ar trebui să prevadă cifre reduse cu 30% pentru partidele politice, afirrmăprimul ministru, iar ideea a fost agreată de toţi liderii coaliţiei, dar opoziţia acuză că măsura este populistă.
O privire de ansamblu asupra legislaţiei europene în materie de finanţare a partidelor politice relevă variaţiuni pe aceleaşi… surse. Prima este finanţarea publică, bazată pe două criterii: în funcţie de numărul de voturi primite şi în funcţie de procentajul obţinut din totalul voturilor valabil exprimate (Malta este singura ţară europeană unde nu se acceptă alocarea de bani publici pentru susţinerea politicii). Alături de finanţarea din bugetele statelor, partidele din ţările UE sunt susţinute de finanţarea privată, mai exact din cotizaţiile membrilor şi din donaţii. Aici există câteva diferenţe – în unele state sunt acceptate donaţiile din străinătate (Austria, Germania sau Franţa), altele le interzic (România, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Slovenia şi Suedia). Unele legi plafonează donaţiile private (Belgia, Cipru, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, România sau Slovenia), iar altele nu. Tot din categoria finanţărilor private fac parte şi donaţiile anonime, care sunt permise în unele state şi complet interzise în altele (Bulgaria, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia şi Spania).
În Germania, finanţarea publică se aplică oricărui partid care obţine cel puţin 0,5% în alegerile parlamentare federale sau în cele europarlamentare, sau cel puţin 1% în alegerile parlamentare ale unui Land. Cât priveşte finanţarea privată, aceasta este foarte permisivă. Nu există limită privind nivelul sumelor donate către partide sau candidaţi şi, de asemenea, nu există restricţii privind nivelul sumelor cheltuite de partide şi de candidaţi în campaniile electorale. Şi totuşi, chiar şi în condiţii de susţinere semnificativă de la buget, donaţia anonimă de şase milioane de dolari către Uniunea Creştin Democrată, în anii `90, ducea la un scandal ce i-a costat influenţa politică pe doi dintre cei mai importanţi lideri germani: cancelarul Helmut Kohl şi Wolfgang Schauble.
Finlanda are o „portiţă” în legea finanţării partidelor: obligă la declararea donaţiilor, dar nu prevede sancţiuni dacă acest lucru nu se întâmplă (!). Aşa se face că în anul 2008, preşedintele Partidului de Centru, aflat atunci la guvernare, afirma direct, la tv., că „a încălcat cu bună ştiinţă legea, pentru că nu poate spune, în sensul că nu ştie, cine i-a finanţat campania în 2007”. Au urmat mărturisiri similare din partea altor politicieni…
Şi Norvegia prezintă slăbiciuni legislative în materie de finanţare a politicii, generate tocmai de reglementările minimale. O atestă dezvăluirea din 2010 potrivit căreia două companii energetice au donat bani pentru proiecte de energie regenerabilă, dar sumele au intrat în conturile Partidului de Centru, care i-a folosit pentru campania electorală din 2009, arată o lucrare realizată la Universitatea Harvard – „Combaterea corupţiei în finanţarea partidelor politice: lecţii ale practicilor globale”.
În Franţa, fiecare partid care a obţinut în alegerile parlamentare cel puţin 1% din voturi în cel puţin jumătate din colegiile electorale primeşte finanţare publică, proporţional cu numărul de voturi primite. Interesant de menţionat este faptul că dacă nu este respectată paritatea bărbaţi-femei, partidele sunt penalizate: când diferenţa pe criteriu de sex între candidaţii unui partid este mai mare de 2%, finanţarea publică acordată partidului respectiv se reduce cu trei sferturi din respectiva diferenţă. Pentru formaţiunile politice nu există restricţii privind nivelul sumelor cheltuite în campaniile electorale, dar există pentru candidaţi. Astfel ajungem la unul dintre dosarele fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, care a fost condamnat pentru că în campania sa din 2012 ar fi cheltuit cu peste 50% mai mult decât permite legea franceză.