Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost reținut la Istanbul, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.
I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autoritățile turce, au localizat miercuri, 5 februarie, în urma schimbului de date și informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a transmis Poliția Română.
Acesta are emis, de către Tribunalul București, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani.
„În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare, pentru punerea în executare a mandatului”, transmit reprezentanții Poliției Române.
Localizat de reporterii Gândul
Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fost președinte al Eximbank, care fusese dat în urmărire internațională, a fost localizat de reporterii Gândul cu o precizie milimetrică în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reușit să-l repereze. În urma unei investigații desfășurate așa cum scrie în manualul de jurnalism, am obținut imagini în exclusivitate cu fugarul Costea, dar și informații bombă.
Adresa la care ar locui Ionuț Costea, în Istanbul, este Strada Sezai Selek SK, nr.6. Cartierul Șișli, a scris, luni, Gândul.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a reacționat, luni, după ce Gândul a publicat o anchetă cu detalii și imagini legate de locul în care se ascunde fugarul Ionuț Costea.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la prezența în Turcia a unui urmărit internațional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, comunică permanent cu partenerii externi, folosind canalele de cooperare polițienească, în vederea depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. În acest caz, informațiile deținute de polițiștii români au fost transmise partenerilor din Turcia, până în prezent, rezultatul verificărilor fiind negativ. În cauză, activitatea de verificare este continuată, cu sprijinul partenerilor externi, în vederea localizării persoanei respective și punerii în aplicare a mandatului”, au transmis reprezentanții IGPR.
Știre în curs de actualizare.
sursă: gandul.ro