8.4 C
București
duminică, decembrie 15, 2024
8.4 C
București
duminică, decembrie 15, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGEOPOLITICA LA ZI (13). Explicația senzațională a căderii regimului Assad, cine pierde...
Data publicării: decembrie 15, 2024 17:07

GEOPOLITICA LA ZI (13). Explicația senzațională a căderii regimului Assad, cine pierde și cine câștigă!

Data publicării: decembrie 15, 2024 17:07

DISTRIBUIE:

(transcriere din emisiunea „Geopolitica la Zi” a Dariei Gușă la Gold FM)

Ce s-a întâmplat de fapt în Siria? Trebuie să ne amintim că sirienii sunt practic în război civil din 2011, de când au început protestele Primăverii Arabe. Bashar al-Assad, fiul lui Hafez al-Assad, deși a impus măsuri autoritare în țara lui, a fost agreat până la războiul din Irak de lumea occidentală pentru modul lui de a conduce, mult mai secular, nu la fel de religios ca al celorlalți lideri arabi. El provine din secta alawită șiită a islamului și, deci, este aliat natural cu Iranul și cu Hezbollah. Siria este un punct foarte important în Axa de Rezistență a Iranului, așa-numitul lanț de forțe armate sau teritorii care luptă alături de Iran împotriva asimilării Palestinei în statul israelian. Deci, regimul din Siria este aliat cu Iranul, cu Rusia, cu Hezbollah, cu Forțele Populare de Mobilizare din Irak, cu Houthis din Yemen și, desigur, cu palestinienii.

Acum aproximativ două săptămâni extremiștii sunniți, cu susținerea Turciei și a SUA, au început un atac și mai puternic, bazându-se pe faptul că Hezbollah nu poate trimite oameni să-l apere pe Assad, Hezbollah fiind principala forță armată care putea să-l apere din moment ce armata siriană este foarte slăbită. Spre surprinderea tuturor, extremiștii au izbutit să-l izgonească pe Assad din Siria, instalând în locul lui membrii organizației Hayat Tahrir al-Sham, o organizație teroristă sunnită islamistă, succesoare Al-Qaeda și ISIS. Șeful acesteia, Ahmad al-Sharaa, este fostul mâna dreaptă a lui Al-Baghdadi, liderul ISIS.

Zvonurile conform cărora Assad ar fi fost abandonat de aliații lui ruși sunt false. Atât Rusia, cât și Iranul au fost dispuse să trimită ajutor lui Assad, doar că acesta a fost păcălit de statele arabe, care i-au promis că nu se va ajunge la eliminarea lui, iar el a refuzat ajutorul oferit de Rusia și Iran.

Ce înseamnă asta pentru lume în general? În primul rând, să ne uităm la Siria. Dacă până acum am crezut că Siria a fost măcinată de război, de acum înainte va fi de zece ori mai rău. Al-Sharaa a dat ordine în trecut de omorâre a tuturor alawiților. Deja circulă filmări cu trupele lui care omoară, pe motive religioase, oamenii din Siria care nu sunt sunniți. Acest regim extremist instalat va crea cu siguranță și mai multe probleme în interiorul Siriei, pentru că restul țării este foarte divizat. Majoritatea oamenilor au fost relativ uniți sub Assad prin lupta împotriva ISIS acum aproximativ 10 ani, dar acum vor fi conduși de un regim extrem de extremist care dintotdeauna și-a dorit să creeze un stat islamic.

Siria este un stat foarte divers și are minorități din toate religiile, deși aproximativ 70% din populație sunt sunniți. Deși în sud și în orașele mari cu toții trăiesc împreună, în zonele din nord, unde există cele mai mari resurse, sunt exact zonele kurde de la granița cu Turcia, cu care se pare că noii lideri deja încearcă să se bată, deși și kurzii sunt finanțați de americani. Va fi un haos total în Siria, vă anunț de pe acum.

Israelul se bucură de victorie, pentru că acest atac a fost făcut pe filieră israeliano-americană. Americanii, la cererea Israelului, au trimis ordin în Turcia ca aceste forțe extremiste să fie ajutate. Israelul, la momentul de față, a ajuns cu forțele armate până la 25 km de Damasc și dorește să cucerească cât mai mult din teritoriul Siriei pentru a crea planul de “Greater Israel”, Marele Israel. Dar eu nu m-aș bucura atât de repede în locul lor. Cum am spus, Siria era singura țară unde religia nu era atât de importantă. Partidul Baath, din care făcea parte Assad și tatăl său, este un partid socialist și autoritatea lui Assad nu era pe bază religioasă. De aceea, ca actor în Orientul Mijlociu, Siria era singura țară, în afară de Israel, cu care se putea discuta logic atunci când venea vorba de problemele cu Israelul. Dar, de acum înainte, Netanyahu se trezește cu o conducere extremistă în vecini și, chiar dacă israelienii au ajutat forțele extremiste până acum, eu nu mă bazez pe faptul că, și în viitor, acestea nu vor începe să lupte împotriva Israelului.

Trebuie să vedem, oricum, cât de mult teritoriu își poate însuși Israelul în următoarele săptămâni, pentru că, după cum observați, mass-media occidentală discută doar despre acest nou lider, dar nimeni nu menționează faptul că Israelul cucerește noi teritorii în fiecare minut și că Netanyahu a anunțat că, de acum înainte, Înălțimile Golan vor face parte pentru totdeauna din Israel.

Să trecem la America. Americanii s-au bucurat, li se pare că este o victorie, dar trebuie să menționăm că ajutorul pe care l-au oferit extremiștilor este ilegal, pentru că Al-Sharaa este pe lista teroriștilor în America și în SUA este ilegal să ajuți în vreun fel forțe teroriste. Americanii au demonstrat din nou că politica lor externă este condusă de Israel, pentru că au eliminat o țară cu care ar fi putut avea relații extrem de bune în Orientul Mijlociu. Dar, în același timp, au reușit să redevină actori importanți, pentru că au eliminat Axa de Rezistență a Iranului. Au încercat, prin declarațiile lui Trump, să dea impresia că aceasta ar fi fost un eșec al Rusiei, ceea ce în niciun caz nu este, dar și-au demonstrat ipocrizia instalând un lider care nu are nicio legătură cu democratizarea sau pacea.

Este incredibil spectacolul pe care îl fac acum televiziunile americane. Acești teroriști au fost invitați la emisiuni și s-au scris articole lăudându-i pentru cât de “liberali” și “pro-diversitate” sunt. Oameni care au fost filmați decapitând copii sunt acum la televizor în SUA, pe CNN, fiind lăudați pentru diversitatea de care dau dovadă. De asemenea, nu le pasă absolut deloc de oamenii din Siria, care de-acum vor trăi într-un război constant și brutal. Și asta deja se vede, dacă ne amintim anul trecut, când a avut loc acel cutremur mare care a lovit Turcia și Siria. Occidentul a trimis ajutor umanitar doar în provincia în care se aflau acești extremiști și nu în restul țării, unde există guvernul oficial al lui Assad. În Siria există mii de jihadiști încarcerați care ar trebui să fie supravegheați de kurzi, la cererea americanilor, dar este foarte probabil ca aceștia să fie eliberați de celelalte forțe extremiste care au acum puterea, creând un front și mai terorist. Totuși, se pare că pe aceștia, care au luat acum puterea, americanii încă îi pot controla.

Să trecem la Turcia, care este singura țară care are doar de câștigat din această situație. Nu doar că s-a reușit impunerea unei alte conduceri sunnite, dar s-a negociat și ca amenințarea kurdă să nu mai fie o problemă, pentru că americanii sunt cei care finanțează kurzii din Turcia, din Irak și din Siria, cei care doresc să creeze o țară nouă și care i-au făcut tot felul de probleme lui Erdoğan. Dacă ne amintim, acum o lună și jumătate, când a avut loc summitul BRICS, în timp ce Erdoğan era în avion spre Kazan, a avut loc un atac terorist efectuat de kurzi, ca amenințare la adresa lui Erdoğan, pentru faptul că încearcă să se alieze cu BRICS. Dar, de acum înainte, Erdoğan și-a ales calea, trădând BRICS în favoarea americanilor. Turcia s-a impus ca o putere geopolitică extrem de importantă în regiune, nemaiavând amenințări și fiind acum aliata principală a americanilor, în afară de Israel, atunci când vine vorba de Orientul Mijlociu. Turcia își dorea de mult timp să controleze Alep, pentru a o stabiliza și pentru ca turcii să poată face afaceri acolo. Încă din 2020, forțele de opoziție din Siria erau finanțate de Turcia, deci este un scop vechi care le va servi turcilor și pentru cp vor putea să trimită înapoi milioanele de refugiați sirieni care sunt acum în Turcia.

Iranul are cel mai mult de pierdut în urma acestei acțiuni, pentru că, după cum am menționat, Axa de Rezistență organizată de Iran a căzut sau, dacă nu a căzut total, cu siguranță nu mai este la fel de puternică. Dacă Assad nu este la putere, Iranul nu mai are cum să trimită arme în Liban pentru Hezbollah. Siria era singura graniță permeabilă, iar israelienii au reușit să elimine și pericolul din Siria, și pericolul din Liban. Astfel, iranienii sunt, cu siguranță, într-o poziție extrem de slabă acum.

Eu prezic că iranienii vor încerca astfel să se apropie, în mod diplomatic, de puterile occidentale din nou, pentru că nu au destui susținători ca să poată face față și vor fi, inevitabil, nevoiți să înceapă negocieri mai serioase cu SUA, negocieri despre care Trump a spus deja că este pregătit să le înceapă. Președintele iranian încearcă acest lucru încă din vară dar administrația lui Biden nu a acceptat. Și asta va însemna două victorii mari pentru Trump în primele luni de mandat: în primul rând, dacă va reuși să ajungă la o pace în Ucraina, aceea va fi o victorie majoră; iar mai apoi, ar putea să ajungă la un nou acord nuclear cu Iranul. Dacă ne amintim, Trump, când a eliminat acordul nuclear în ultimul mandat, a spus că vrea niște termeni mai buni și probabil chiar îi va obține. Este posibil și ca Rusia și China, aliații Iranului, să ajungă la niște alte soluții pentru a reclădi Axa de Rezistență, care, din nou, este motivul principal pentru care Iranul are atâta influență în regiune, dar momentan câștigul SUA pare mai probabil.

Vizionează emisiunea integrală aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Cum se combinau puternicii politicii la piscina lui Irinel Columbeanu! Capatos...

Dan Capatos, unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune, face dezvăluiri uimitoare despre viața lui Irinel Columbeanu, în vârstă acum de 67 de...

Ionuț Țene: Cei care vorbesc de independența Transilvaniei nu sunt deranjati...

În timp ce Parchetul, procurorii, Poliția, SRI, SIE, DGA, comandați de Iohannis se ocupă de arestarea patrioților crestini si de cei care vor vot...

Perdeaua de fum ce ascunde SECURISTANUL

Autor: Cezar Osiceanu   Una dintre metodele de mascare a navelor de luptă este perdeaua de fum, care a fost preluată iată, în campania electorală de...

Cozmin Gușă acuză o cenzură brutală împotriva Gold FM. Cine este...

Contul de TIK-TOK al GOLD FM a fost închis din nou, pentru postări care criticau anularea alegerilor prezidențiale, a anunțat analistul politic Cozmin Gușă. "Contul...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img