(transcriere din emisiunea „Geopolitica la Zi” a Dariei Gușă la Gold FM)
Menționez din start că tot ce voi spune referitor la situația din Liban este o analiză bazată pe lucrări academice de geopolitică și pe documentele oficiale ale ONU sau ale altor organizații recunoscute internațional. Nu sunt opinii, nu sunt condamnări ale unui popor sau al altuia, ci sunt analize obiective și imparțiale care în niciun caz nu doresc sa instige la sentimente antisemite sau islamofobe.
Cum va degenera conflictul Israel-Hezbollah.
Nu voi detalia evenimentele din ultima săptămână, ultimul an sau din ultimul secol referitoare la relațiile dintre Israel și Hezbollah, voi face doar o scurtă sinteză, presupunând că sunteți cu toții la curent cu știrile principale. Hezbollahul este o organizație militară șiită fondată cu sprijin iranian în timpul războiului civil libanez cu scopul de a contracara Israelul, ce dorea să se extindă în sudul Libanului, dar și influența occidentală în zona. Din 1980 se luptă cu Israelul, iar în 2006 chiar a avut loc un război de o lună ce a generat aproximativ 1000 de morți. Deși este considerată o organizație teroristă de majoritatea țărilor occidentale, Hezbollah este un partid politic în Liban (Hezbollah chiar înseamnă ”partidul lui dumnezeu” în arabă), are locuri în parlament din 1992, iar în articolele academice sunt de obicei definiți ca un grup militar non-statal.
Harta ce arată toate locațiile unde s-au atacat Hezbollahul și Iranul de la 7 octombrie încoace, în albastru sunt atacurile Israelului și în portocaliu sunt atacurile Hezbollahului.
După cum vedem atacurile israelienilor au ajuns până în Beirut, iar ieri atacurile palestinienilor au ajuns pana în Tel Aviv. Mulți dintre israelienii din nord chiar s-au mutat în sud pentru a scăpa de atacurile Hezbollah, ce a spus în repetate rânduri că va înceta atacurile doar dacă Israelul va pune capăt războiului în Gaza, dar apoi, săptămâna trecută, prim-ministrul Netanyahu a extins obiectivele războiului pentru a include întoarcerea a 60.000 de israelieni la casele lor din nord. La scurt timp după aceea, mii de pagere au explodat ucigând zeci de oameni în atacuri. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, spune că Israelul a depășit toate liniile roșii. Următorul grafic ne arată în aceleași culori comparativ numărul de atacuri, de la 7 octombrie încoace israelienii au atacat de patru ori mai mult decât libanezii. 
Săptămâna trecuta s-a tot discutat despre atacul cu pagere asupra membrilor Hezbollah, exploziile rezultând în câteva sute de răniți, iar legea internațional încadrează asta ca act terorist, având în vedere că nu exista vreo situație de război și majoritatea oamenilor care au fost răniți sau morți au fost civili, familia sau prietenii membrilor Hezbollah. Cam toți analiștii au rămas perplecși, deoarece un astfel de atac, care poate fi făcut o singura data, ar fi cel mai prețios în timpul unui război, nu ca preambul la un război, mai ales având in vedere faptul ca Hezbollah are o rețea de comunicare subterană din fibra optică foarte avansată și organizațiile locale au voie sa acționeze si fără aprobare centralizată. Israelul are oricum o experiență vastă cu astfel de atacuri, de exemplu în 1996 Israel a explodat telefonul “inginerului” Hamas care făcea bombe, iar atacul ar fi trebuit aprobat de Netanyahu și minimum doi membrii ai cabinetului de război, deci cu siguranță nu este o greșeală. Singurul motiv pentru care ar fi putut declanșa acest atac este dacă Israel ar fi pregătit de război propriu-zis, conventional, terestru, dar tipul acesta de luptă este exact cel la care Hezbollahul excelează, după cum au demonstrat în războiul din 2006, pe care l-au câștigat, iar de atunci și-au extins enorm capabilitățile militare.
Săptămâna aceasta, armata israeliană și-a extins ofensiva, ostilitățile nu mai sunt limitate la regiunea de graniță, a avut loc o campanie intensă de lovituri aeriene care a vizat 1.600 de locuri, inclusiv Beirut, și care a rezultat din peste 500 de morți în doar 24 de ore, deci jumătate din morții ce au rezultat din războiul de 34 de zile din 2006. Israelul a declarat că lovește pozițiile militare ale Hezbollah, dar casele și clădirile din sudul și estul Libanului au fost avariate, și sute de civili, inclusiv zeci de copii, au fost uciși. Deși Netanyahu a trimis un mesaj video de avertizare și de evacuare după ce a început atacul, Israelul a bombardat autostrada spre Beirut pe care civilii din sud încercau să scape de război. Hezbollah a răspuns trimițând baraje de rachete în nordul Israelului, majoritatea au fost interceptate.
Israelul a mai adăugat un scop la războiul din Gaza, anume că toți israelienii sa se poată întoarce acasă, în nord, în condițiile în care nici măcar primul scop, de a elimina Hamas, nu poate fi atins. După cum am mai explicat într-un articol extins pe tema Israel Palestina (Războiul contra palestinienilor izolează și slăbește binomul Israel-SUA. Consecințele geopolitice.), singura opțiune a israelienilor este să extindă războiul din Gaza, să creeze un conflict pe multiple fronturi, pentru ca SUA să fie nevoită sa intre direct în război pentru a-i apăra. În timp ce Casa Albă vorbește despre reducerea tensiunilor, își reafirmă și sprijinul pentru aliatul său, Statele Unite nu au pus nicio presiune asupra Israelului, a fost doar verbală și Israelul poate ignora cu ușurință sfaturile sau chiar amenințările atâta timp cât acestea nu sunt însoțite de fapte. SUA nu oferă doar Israelului o mulțime de arme și o mulțime de bani, în mod necondiționat, nu tratează Israelul ca pe o țară normală sau ajută pentru că este în beneficiul strategic american, ci SUA fac ceea ce fac doar din cauza Lobby-ului israelian, ce are forța să impună majoritatea deciziilor politice ale Washingtonului.
Dacă SUA se implică în război, cu siguranța și Iranul se va implica de partea Hezbollah, și pe cale de consecință și Rusia, deci conflictul va deveni un război mondial de tip BRICS vs Occident. Acest război din păcate ar fi unul pe care Occidentul e previzibil că îl va pierde: Israelul nu poate susține sau controla un război pe patru fronturi, cu Hamas, și cu yemeniții houthi, cu rezistenta islamică din Irak, și acum și în Liban. Nici America nu poate controla bine războiul pe două fronturi, în Gaza și Ucraina, continuă să provoace și China, deci un război propriu zis în Liban este extrem de periculos inclusiv pentru SUA.
În plus, dacă mai este nevoie și de alte consecințe pentru a-i convinge pe oameni de gravitatea acestui atac, prin el s-a distrus total planul Americii de a contracara influenta economica BRICS si OBOR-ul Chinei. India, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Israel și Uniunea Europeană au creat un plan inovator care să lege unitățile de producție din Asia cu piețe din Orientul Mijlociu și Europa. Planul a fost numit Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) și a fost conceput ca o alternativă la inițiativa OBOR a Chinei. Washington se bazează pe IMEC pentru a păstra locul preeminent al Americii în ordinea globală și pentru a ajuta SUA în ambiția sa mai largă de a limita economic China. De fapt, așa-numitele Acorduri Abraham au fost făcute pentru a ajunge la acest coridor economic. Acordurile aveau ca scop normalizarea relațiilor dintre Israel și vecinii săi arabi, astfel încât rivalii tradiționali să fie de acord cu toții să lucreze în colaborare la același proiect de integrare. Dar, bineînțeles, furia de 11 luni a Israelului în Gaza a șters orice speranță că liderii arabi să lucreze cu Israelul, indiferent de presiunea Statelor Unite. Chiar săptămâna trecută, Arabia Saudită a anunțat că va suspenda toate eforturile de a stabili relații diplomatice cu Israelul până când va exista un stat palestinian, ceea ce israelienii nu vor lăsa să se întâmple niciodată. Ca să recapitulăm, un război extins ce include și Libanul ar duce în cel mai rău, dar probabil caz, la un război mondial de tipul Occident vs BRICS, pe care Occidentul nu are șanse să-l câștige.
Umilirea lui Zelenski în plenul ONU. Pactul viitorului e de tip transumanist.
A avut loc Adunarea Generală ONU, care a indicat în primul rând că Ucraina a fost aproape uitată, nu a fost mai nimeni în sală la discursul lui Zelenski, mai mult translatori, au apărut oricum imagini foarte triste. S-a forțat o întâlnire a Consiliului de Securitate ONU la care Zelenski a spus că Rusia trebuie forțată să-i accepte termenii de pace, rușii răspunzând că nu vor negocia până când Occidentul nu va schimba regimul din Kiev. Szijjarto, ministrul de externe maghiar, a spus că oricum livrările de arme către Ucraina nu vor duce la niciun fel de pace, iar Luminița Odobescu a spus și ea că războiul amenință securitatea din Marea Neagră, dar este important să reținem că lui Zelenski nu i se mai acordă acum atenție, aceasta e concentrată pe Liban și Gaza.
Aproape toți șefii de stat au avut discursuri contra Israel referitor la războiul din Gaza, spunând ca acesta nu este în linie cu dreptul internațional, inclusiv secretarul general ONU, Marea Britanie, Franța, Brazilia, Turcia și SUA. Africa de Sud a subliniat că ce se întâmplă este apartheid, Qatar a zis că este genocid, iar Pezeshkian, noul președinte al Iranului, a spus ca vrea pace, dar că vor fi consecințe pentru israelieni. Iohannis a declarat doar că România sprijină pe deplin Iniţiativa de Pace a lui Zelenski, nimic foarte interesant în rest, dar nu aveam oricum alte așteptări.
Cel mai important eveniment a fost adoptarea PACTULUI VIITORULUI, lucru pe care Rusia a dorit să îl amâne și o să vă spun imediat și de ce. Moțiunea Rusiei de a amâna adoptarea pactului, se bazează pe faptul că ar reprezenta doar interesele occidentale, dar a fost respinsă duminică cu 143 de voturi pentru, șapte împotrivă și 15 abțineri – împotrivă fiind Rusia și Iran, iar China și Arabia Saudită s-au abtinut. Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Sergei Vershinin, a declarat că cei care au conceput textul timp de mai multe luni – Germania și Namibia – au inclus doar „ceea ce le-a fost dictat în principal de către țările occidentale și au ignorat cererile repetate ale Rusiei de negocieri interguvernamentale asupra textului.
Acest Pact al Viitorului seamănă mult cu impunerile propuse de către OMS în pandemie și va acorda şefului fiecărei agenţii internaționale autoritate exclusivă de a determina urgenţele globale și de a le gestiona, deci nu va mai exista suveranitate din multe puncte de vedere, agențiile internaționale vor controla totul. Același pact solicită și cenzurarea dezinformării, practic limitarea libertății de exprimare, dar în același timp cere și dezvoltarea libertății de exprimare – evident, acestea se exclud. Acest pact mai afirmă că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt obiectivul central al multilateralismului și centrul reformei arhitecturii financiare internaționale, prefăcându-se că sunt vreun pilon ONU și nu o invenție recentă. Desigur, Pactul Viitorului implică și niște scopuri nobile, precum eradicarea foametei sau eliminarea armelor nucleare, dar nu detaliază niciun plan concret spre aceste scopuri. Acest pact futurist este cu siguranță un rezultat al parteneriatului strategic dintre ONU și Forumul Economic Mondial de la Davos (WEF), unde ni s-au prezentat încă din februarie aceste idei. Adunarea Generală ONU a devenit astfel o întâlnire de tip Occident vs BRICS, globalism vs multipolaritate, cu occidentul încă în rolul de învingător având în vedere faptul că pactul a primit atât de multe voturi pentru.
Modificările aduse la doctrina nucleară a Rusiei.
Astăzi este ziua internațională împotriva armelor nucleare, și ieri Puțin a propus niște modificări la doctrina nucleara a Rusiei pentru a comemora această zi, mai precis doctrina va include că agresiunea împotriva Rusiei de către un stat non nuclear împreună cu un stat nuclear va fi privită ca un atac asupra Rusiei; Rusia își rezervă dreptul de a folosi arme nucleare în caz de agresiune împotriva Belarusului; informații fiabile despre lansarea mijloacelor de atac aerospațial către Rusia vor duce la un răspuns nuclear; Rusia își rezervă dreptul de a folosi arme nucleare în caz de agresiune, inclusiv dacă inamicul creează o amenințare critică folosind arme convenționale. O doctrină mai dură decât cea de până acum care a devenit în principal mai periculoasă pentru noi cei din occident, dar o doctrină mult mai puțin dură decât cea a Americii, care doar la zvonurile unui atac poate să folosească arme nucleare asupra inamicilor. Erau de așteptat aceste modificări în urma situației limită de săptămâna trecută, când SUA și Marea Britanie aproape au aprobat cererea ucrainenilor de a le folosi armele.
Două fraze și despre Quad, alianța dintre Australia, India, Japonia și SUA, ce are ca scop contracararea influenței Chinei în Asia Pacific. Nu s-a prea intamplat nimic la intalnirea anuala, și Biden și liderul japonez sunt pe picior de plecare, au vorbit doar despre subiecte precum pandemie și dezastre naturale, nimic substanțial. Când va veni ocazia vom putea discuta comparativ despre Quad și Organizația de Cooperare de la Shanghai a Chinei, care cu siguranță a întrecut Quad în materie de organizații asiatice de securitate.
Personalitatea internațională a săptămânii – Beniamin Netanyahu, liderul care conduce de fapt lumea euroatlantica si-o doreste sa porneasca al treilea război mondial.
Beniamin Netanyahu s-a nascut in 1949 la Ierusalim dar a crescut în SUA, fiind fiul unui istoric polonez zionist. După ce a făcut armata în Israel s-a întors din nou în SUA, unde a absolvit prestigioasa universitate Massachusetts Institute of Technology, a lucrat in mediul privat ca și consultant doar doi ani, devenind prieten bun cu republicanul Mitt Romney, dar s-a întors rapid în Israel pentru a fonda Institutul anti teroare și a se impune ca academician. În 1984 ajunge miraculos ambasadorul Israelului la ONU și se împrietenește cu Fred Trump, tatal lui Donald trump, si intre timp publica doua carti in domeniul academic al terorismului, ambele extrem de criticate de academicieni. Le-am citit și eu, atat pe acelea doua cât și pe cele ce au apărut mai recent, și din punct de vedere academic nu au nicio bază în teorie sau în fapte și arată cat de pregatit este Netanyahu în domeniul relațiilor internaționale, ba chiar sunt deseori oferite ca exemplu de rescriere a istoriei cu scop politic. În 1993 devine președintele partidului Likud în urma unui scandal sexual, trebuind să recunoască public că și-a insala si a treia soție, iar on 1996 este ales pentru prima oară prim ministru. Din ultimii 28 de ani, Netanyahu a condus Israelul pentru 16.
Netanyahu s-a opus unui acord de pace dintre Israel și Palestina încă de la începutul carierei, și într-una din cărțile lui chiar îi face pe foștii lideri ai Palestinei nazisti, declarand ca palestinienii ar trebui sa se mulțumesc cu teritoriul Iordaniei și să plece din Israel. Deși a fost pus sub acuzare ani 2019 pentru corupție, fraudă și mituire, iar anul acesta a fost acuzat de curtea penala internationala de crime impotriva umanitatii, Netanyahu încă este un lider lăudat de majoritatea omologilor săi din occident, literalmente aplaudat în cazul americanilor, după cum vedem în urma fiecărui discurs de-al lui. Netanyahu declara ca este prieten și cu Viktor Orban, și cu Narendra Modi, și cu Vladimir Putin, și are și relații strânse cu România prin doctorul lui personal, un maramuresean ce are titlul de consilier onorific al tuturor prim-ministrilor romani de la viorica dancila incoace. Totuși, cei mai importanți prieteni ai lui Netanyahu sunt americanii, deși nu pot fi numiți prieteni, ci mai degrabă subalterni, pentru ca nu au reușit sa blocheze nicio acțiune a lui cu care au declarat ca nu sunt de acord, de la atacul asupra Libanului la extinderea așezărilor israeliene pe teritoriul declarat internațional ca fiind palestinian. Netanyahu este omul saptamanii acestea pentru ca a demonstrat ca el este personajul politic ce controlează de fapt declanșarea următorul război mondial. Speriat de posibilitatea unei condamnari sau chiar și doar de o batranete în care nu va fi la putere, Netanyahu reușește sa controleze relațiile internaționale globale, nu doar mentinand israelul si palestina într-o stare de război permanent ce nu are cum sa fie soluționat, dar chiar extinzand acest război și crescand exponential posibilitatea unui conflict mondial, făcând tot ce-i sta în putere sa implice restul lumii euro-atlantice în conflictul Israelului, și sperand ca astfel derapajele îi vor fi uitate.
Ca să nu încheiem pe o notă tristă, pentru că v-am spus lucruri foarte îngrijorătoare azi, vă povestesc scurt despre Keir Starmer, noul premier al Marii Britanie, care la la mitingul anual al partidului laburist britanic a vrut să facă o declarație despre faptul că Marea Britanie nu va abandona Israelul până nu va fi returnat și ultimul ostatic israelian, dar în loc să spună ostatici, hostages în engleză, a spus sausages, adică cârnați, deci Marea Britanie va susține Israelul până la ultimul cârnat. Un moment amuzant care ne amintește de cât de mult a decăzut calitatea liderilor mondiali.
