(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Cornul Africii
Să începem cu Africa, unde sunt amplificate tensiunile în Sudan, în Sudanul de Sud și în Etiopia. Despre războiul din Sudan v-am mai povestit: a început în aprilie 2023, deci acum doi ani. Au murit zeci de mii de oameni, milioane de oameni au fost strămutați, sunt aproximativ 20 de milioane de oameni care suferă de foamete, deci este un război foarte distrugător despre care nu se prea discută, pentru că, da, din păcate oamenii sunt interesați de conflictele din apropierea lor și nu se preocupă de cele mai îndepărtate.
Războiul este între forțele armate sudaneze, forțele guvernului care sunt susținute de Rusia prin mercenari Wagner, Rusia construiește și o bază militară acolo, dar și de Arabia Saudită și de Egipt, și grupul paramilitar Forțele de Sprijin Rapid, care este susținut de SUA și care primește resurse din partea americanilor prin Emiratele Arabe Unite. Toate eforturile făcute în Occident pentru a opri acest război nu sunt reale, pentru că Occidentul este cel care finanțează grupurile de rebeli care atacă diverse orașe din Sudan. De exemplu, Marea Britanie organizează la momentul de față o conferință despre criza din Sudan și nu a invitat niciun reprezentant al guvernului sudanez.
În februarie, Forțele de Sprijin Rapid s-au aliat cu un alt grup rebel, anume Mișcarea pentru Eliberarea Poporului Sudanez, și împreună au constituit un guvern nou care se bate pe influență cu guvernul actual. Momentan, guvernul actual, cu sprijinul Rusiei, pare să câștige această luptă: acum două săptămâni au recuperat, după doi ani de luptă, palatul prezidențial din capitală. Drept răspuns, armata guvernului sudanez a început să susțină niște grupuri de rebeli din Sudanul de Sud care să se lupte cu forțele paramilitare din propria țară, practic pentru a avea un avantaj în această luptă contra rebelilor.
Dar deja în Sudanul de Sud sunt foarte multe probleme. Sunt din nou aproape de un război civil pentru că este o competiție referitoare la succesiunea președintelui Salva Kiir, care are deja 73 de ani. Trebuiau să aibă loc alegeri în 2023, apoi acestea au fost amânate până în decembrie 2024 și acum sunt din nou amânate până în 2026, tot din cauza conflictelor legate de succesiune. Deși este cea mai tânără țară din lume, are doar 14 ani, Sudanul de Sud a petrecut deja 5 ani în război civil, între 2013 și 2018, iar din nou sunt conflicte armate între guvern și restul facțiunilor și au început să moară și mulți civili. În Sudanul de Sud v-am spus că americanii au interese majore atunci când vine vorba de resursele de petrol de acolo, care sunt foarte semnificative, iar problemele cu succesiunea sunt datorate faptului că americanii vor să mențină un guvern care este prietenos cu Washington, dar China este și ea implicată acolo, de cealaltă parte a americanilor, ceea ce nu se prea întâmplă. China de obicei nu intervine în conflictele interne ale altor țări, dar contribuie militar la misiunea Națiunilor Unite din Sudanul de Sud, și în timpul ultimului război civil care a avut loc între 2013-2018, China a trimis multe arme acolo. O situație foarte complicată care ar putea rezulta, din păcate, într-un alt război.
Problemele din Sudan afectează foarte tare și Sudanul de Sud, pentru că din cauza luptelor de acolo conducta principală de petrol, prin care Sudanul de Sud își exporta resursele, a fost deteriorată și Sudanul de Sud nu mai poate să genereze venituri, țara deja are foarte multe probleme și desigur că tensiunile cresc și pe fond economic. Deci, ca să concluzionez, atât conflictul din Sudan, cât și cel din Sudanul de Sud sunt legate: americanii încearcă să susțină forțele de opoziție militară din Sudan și guvernul din Sudanul de Sud prin intermediul Emiratelor Arabe Unite, în timp ce rușii și chinezii susțin celelalte forțe, adică rușii guvernul din Sudan și chinezii opoziția din Sudanul de Sud. Momentan, în Sudanul de Sud violențele sunt încă într-o mică regiune a țării, dar este un alt conflict proxy asupra resurselor, foarte important, despre care nu se discută și care, din păcate, a dus la destule morți până acum. Nu am intrat în detalii atunci când vine vorba de grupurile etnice din interiorul țărilor pentru că este extrem de complicat și nu cred că este interesant pentru voi, dar știu că vă place să auziți despre marile puteri și implicarea lor în aceste conflicte.
În Etiopia, pe de altă parte, sunt noi conflicte în regiunea Tigray, în nord, la granița cu Eritreea. În această regiune a avut loc războiul dintre Eritreea și Etiopia, început în 1998 și terminat în anul 2000. Deși a fost un război între două țări, s-a asemănat foarte tare cu un război intern, pentru că până acum 50 de ani Eritreea făcuse parte din Etiopia, iar războiul de acum 27 de ani s-a datorat nu doar istoriei complicate dintre cele două țări, ci și faptului că Eritreea s-a distanțat de Etiopia după independență. De ce? Pentru că Etiopia are nevoie de porturile Eritreei pentru a efectua comerțul, deci au fost extrem de multe probleme economice. Războiul s-a terminat, dar cele două țări încă nu sunt de acord atunci când vine vorba de granițele oficiale, și sunt multe rivalități între grupurile etnice de acolo. Sunt foarte multe detalii în aceste conflicte africane; important de știut este că Frontul de Eliberare a Poporului din Tigray, grupul care în timpul primului război a fost partidul dominant în Etiopia, a fost exclus de la putere. Drept rezultat, războiul a început din nou în 2020 și în sfârșit, în 2022, liderii celor două țări au ajuns la o pace. Însă în ultimele săptămâni războiul a început din nou tot în regiunea Tigray. Acolo se află foarte mulți soldați antrenați care au luptat în ultimele două războaie. Dacă se va ajunge la un război în adevăratul sens al cuvântului între Etiopia și Eritreea, inclusiv cu posibilitatea ca Etiopia să invadeze Eritreea pentru acces la portul Assab, și nu doar la conflicte mai minore, ne putem aștepta la mult mai mult haos acolo, ce va implica cu siguranță și Sudanul, și Somalia și probabil și Egiptul.
Atunci când vorbim de puteri mai cunoscute nouă, Etiopia, de exemplu, are o alianță puternică cu Emiratele Arabe Unite, care o susțin din punct de vedere militar, dar în același timp Eritreea are relații mai apropiate cu Arabia Saudită și cu Egiptul. Arabia Saudită încearcă să se asigure de faptul că Emiratele nu au prea multă putere în regiune, pentru că există o mică rivalitate între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. În același timp, Egiptul este într-un conflict cu Etiopia din cauza Marelui Baraj al Renașterii: este vorba de un baraj construit de Etiopia pe Nilul Albastru pentru a crea destulă energie electrică pentru alimentarea populației de 120 de milioane de etiopieni, din cauza căruia nu mai ajunge la fel de multă apă în Egipt.
Deci practic, în ambele conflicte putem vedea că forțele internaționale se opun: de o parte sunt americanii și Emiratele Arabe Unite, de cealaltă parte sunt rușii, chinezii, egiptenii și Arabia Saudită. Totul este foarte complicat, pentru că toate aceste țări colaborează direct între ele în BRICS, de exemplu, deci putem să vedem că lupta pentru resurse din nordul Africii este extrem de importantă pentru marile puteri. Eu prezic că în Sudanul de Sud se va extinde războiul, în Sudan acesta va continua pentru că nu se fac eforturi reale pentru ca acesta să fie oprit, iar în Etiopia cred că încă se mai poate controla situația și sper că asta se va întâmpla, dar nu putem fi siguri.
Iran
Acum să trecem la problemele între SUA și Iran, pentru că foarte mulți discută despre un posibil război între SUA și Iran, zvonuri și analize care au fost amplificate de vizita lui Netanyahu în SUA de luni. Deși toate agențiile americane declară că Iranul nu mai lucrează la vreo armă nucleară încă din 2007, Trump continuă să amenințe Iranul cu război și vrea să încerce nu doar să îi facă pe iranieni să renunțe la arme nucleare, dar și la legăturile cu ceilalți membri ai Axei Rezistenței, adică Hezbollah, Hamas și Houthi, dar și la toate rachetele balistice care sunt total legale din punctul de vedere al Cartei ONU sau al legii internaționale, din moment ce Iranul este un stat suveran.
Eu nu cred că Iranul ar face așa ceva, pentru că asta ar însemna să renunțe la toate forțele care îl apără. În plus, nu cred că Trump este serios în aceste cereri. Oricum, Iranul este demonizat de mult timp de americani și s-a creat acest discurs în SUA, referitor la faptul că iranienii sunt teroriști, islamiști extremiști etc., dar în ultimii 20-30 de ani grupurile de extremiști cu care SUA s-a luptat au fost de fapt suniți, adică exact grupurile împotriva cărora iranienii, majoritar șiiți, se luptau alături de SUA. Exemplul principal este ISIS, contra căruia se luptau și americanii și iranienii în Siria, și până la urmă americanii sunt cei care au impus o conducere din ISIS în Siria.
De aceea, Trump face aceste cereri absurde Iranului pentru a avea un motiv să îi pedepsească și mai tare, în cazul în care acest lucru va fi cerut de Israel. Un colonel american, Douglas Macgregor, a făcut o analiză în care a comparat ultimatumul oferit de Trump Iranului cu cel pe care Imperiul Austro-Ungar i l-a dat Serbiei în 1914, adică unul care nu poate fi refuzat: deși Serbia a acceptat nouă din zece cereri ale imperiului, din cauză că a refuzat doar una, Imperiul Austro-Ungar a declarat război și așa am ajuns la Primul Război Mondial.
V-am spus de săptămâna trecută că strategia de supraviețuire a lui Netanyahu este de a crea cât mai multe probleme externe pentru a rămâne la putere și a distrage atenția publicului intern, de aceea se pune atât de multă presiune pe Iran.
Întâlnirea dintre Netanyahu și Trump a fost o șansă pentru Trump de a încerca să demonstreze că politica lui externă nu este condiționată de Israel. De aceea, Netanyahu s-a dus acolo cu anumite cereri care nu erau realiste, referitoare atât la ajutorul economic, cât și la Turcia. Netanyahu i-a cerut lui Trump să nu mai vândă arme Turciei, spunând că turcii preiau în mod ilegal Siria. Eu v-am explicat că operația din Siria ar fi putut fi făcută doar cu ajutorul atât al americanilor, cât și al israelienilor.
S-a discutat și planul lui Trump de a cumpăra Fâșia Gaza, care deja a devenit parte a discursului oficial. Se aștepta toată lumea ca Trump să nu refuze nicio cerere referitoare la Gaza, de aceea Netanyahu a venit cu alte cereri, pe care Trump trebuia să le poată refuza.
La final, Netanyahu a mai adăugat că dacă nu vor avea succes discuțiile dintre SUA și Iran – definind succesul ca o prezență americană în Iran care va superviza distrugerea totală a tuturor facilităților de energie nucleară din Iran – atunci va fi inevitabil un atac israelian, cel mai probabil cu susținerea Americii, asupra Iranului.
Mie una îmi amintește foarte tare această situație de Libia și de Gaddafi, când Bush a amenințat cu distrugerea tuturor facilităților nucleare. Știm cu toții cum s-a terminat acest lucru: Gaddafi a renunțat la armele nucleare, dar tot a fost distrusă Libia prin schimbarea de regim.
Cererea Iranului este însă destul de rezonabilă: cere doar ca toate sancțiunile să fie eliminate și ca programul nuclear să rămână pentru cercetare, dar sub supraveghere internațională și cu promisiunea că nu se vor efectua lucrări militare. Într-un fel putem să înțelegem și poziția Iranului, pentru că Israelul, până la urmă, face declarații foarte belicoase și agresive la adresa Iranului și are arme nucleare. Deci probabil este în interesul populației iraniene măcar să mențină iluzia faptului că ar putea să obțină arme nucleare rapid, ceea ce oricum nu cred că este posibil – cred că ar dura măcar câteva săptămâni sau luni.
Sâmbătă vor avea loc discuții între SUA și Iran. Marți au avut loc deja discuții între Iran, Rusia și China la Moscova, iar tot marți Parlamentul Rusiei a aprobat extinderea parteneriatului dintre Rusia și Iran pentru 20 de ani. Dacă Iranul va fi atacat, nu prezic că Rusia și China se vor implica direct, dar cu siguranță vor susține Iranul. Rusia pentru că are interese politice, iar China pentru că are nevoie de Orientul Mijlociu stabilizat pentru importurile de petrol.
SUA continuă presiunile, continuă să bombardeze gruparea Houthi din Yemen. A trecut vreo trei săptămâni și deja i-a costat mai mult de 1 miliard de dolari. Nu au apărut informații că ar fi ajuns la vreo victorie. Americanii, după cum am mai spus, nu au ce căuta acolo, cel puțin în opinia mea. Toate aceste amenințări sunt amenințări în interesul Israelului, nu al SUA, deci politica externă americană continuă să fie controlată de Israel. Sper că Trump înțelege acest lucru și nu va implica SUA într-un război, că doar are aceste strategii de intimidare. Dar, Doamne ferește, dacă nu înțelege gravitatea amenințărilor, s-ar putea ajunge la o situație foarte proastă.
Urmărește emisiunea integrală aici:
