(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Să trecem la situația din Azerbaidjan. Vă ofer un mic rezumat al conflictului din Nagorno-Karabah. Această regiune este recunoscută internațional ca parte a Azerbaidjanului, însă conflictul cu Armenia durează de secole, mai ales din cauza importanței religioase a mai multor mănăstiri și lăcașuri de cult din zonă, care sunt esențiale atât pentru populația armeană, cât și pentru cea azeră, chiar dacă Nagorno-Karabah are o populație majoritar armeană.
Acest conflict a fost recurent, izbucnind periodic în războaie mai mari. În secolul al XIX-lea, în timpul Imperiului Rus, rușii au încercat să gestioneze această dispută, deoarece ambele popoare făceau parte din imperiu. În 1918, după prăbușirea imperiului, Armenia și Azerbaidjanul și-au declarat independența și s-au luptat timp de trei ani pentru controlul regiunii, până când sovieticii au recucerit Caucazul. În perioada sovietică, rușii au făcut din Nagorno-Karabah o regiune semiautonomă pentru a-și păstra influența în ambele republici.
După destrămarea Uniunii Sovietice, conflictul a reizbucnit. Rusia a jucat rolul principal de mediator, trimițând trupe de menținere a păcii. Din 2023, Azerbaidjanul a preluat complet controlul asupra Karabahului, iar Rusia a acceptat acest fapt în ciuda legăturilor mai strânse cu populația armeană. Totuși, în ultimele luni, relațiile dintre Azerbaidjan și Rusia s-au deteriorat considerabil, în ciuda faptului că Azerbaidjanul a beneficiat foarte mult de pe urma Rusiei, mai ales după impunerea sancțiunilor internaționale asupra Moscovei. Azerbaidjanul a exportat petrol și gaze naturale în Europa la prețuri ridicate și a importat produse ieftine din Rusia.
Criza a început în jurul Crăciunului, pe 25 decembrie 2024, când un avion azer cu destinația Cecenia a fost doborât de sisteme de apărare rusești, provocând moartea a 38 din cei 67 de pasageri. Apoi, în mai, președintele Aliev a refuzat să participe la parada de comemorare a Victoriei de la Moscova și, în schimb, a primit oficiali ucraineni, inclusiv ministrul de externe, la Baku – un semnal clar de apropiere față de Kiev. Pe 27 iunie, mai mulți ruși de etnie azeră au fost arestați în Ekaterinburg, pentru o crimă din 2001, ceea ce a fost perceput ca un alt act ostil.
Șirul incidentelor a continuat: luni, poliția din Baku a descins în birourile agenției ruse de presă Sputnik și a arestat șapte angajați. Au fost arestați și ruși acuzați de trafic de droguri și crime cibernetice, deși nu au fost prezentate dovezi clare. Aceste acțiuni sunt percepute ca o lovitură la adresa influenței mediatice și politice a Rusiei în spațiul post-sovietic, într-un moment în care „soft power”-ul rusesc este esențial pentru menținerea controlului regional.
Mai mult, în loc să discute direct cu Putin, Aliev a preferat un apel telefonic cu Volodimir Zelenski, în care a abordat chiar situația din Azerbaidjan, nu pe cea din Ucraina, un gest provocator față de Kremlin. De menționat că în martie, Armenia și Azerbaidjanul au semnat o declarație de normalizare a relațiilor, prima de acest fel în peste 30 de ani, dar procesul nu a continuat, în mare parte din cauza retragerii sprijinului rusesc.
Pe fondul acestor tensiuni, rolul Turciei devine din ce în ce mai important. Azerbaidjanul este extrem de apropiat cultural și lingvistic de Turcia, iar în ultimele luni, Aliev pare tot mai controlat de Erdogan. Turcia, care anterior reușea să jongleze între relațiile cu Rusia, Occidentul și China, s-a apropiat decisiv de SUA după summitul BRICS de anul trecut, când Erdogan a plecat brusc în urma unui atac terorist. În contextul acestui viraj pro-occidental, Azerbaidjanului i s-ar fi impus să rupă relațiile cu Rusia.
ExxonMobil și BP au ajuns la o înțelegere cu compania de stat SOCAR pentru preluarea unei părți importante din resursele naturale ale Azerbaidjanului, ceea ce indică faptul că Occidentul nu doar influențează politica externă a Azerbaidjanului, ci și își consolidează prezența economică. Mai mult, există informații, deocamdată neconfirmate oficial, că drone folosite în atacurile asupra Iranului au fost lansate din Azerbaidjan – ceea ce subliniază orientarea tot mai fermă spre alianța occidentală.
Așadar, Azerbaidjanul și Turcia au decis clar să joace împotriva Rusiei. Momentan, însă, nu este clar ce avantaje obține Azerbaidjanul din această reorientare. Poate doar elitele politice beneficiază personal, dar, pe termen lung, această ruptură cu Rusia ar putea fi dăunătoare. Rusia nu va rămâne pasivă într-un spațiu pe care îl consideră de influență vitală. Concluzia este că Turcia și Azerbaidjanul și-au ales tabăra, dar s-ar putea să plătească un preț ridicat pentru această decizie.
Urmărește emisiunea integrală aici:
