(transcriere din emisiunea „Geopolitica la Zi” a Dariei Gușă la Gold FM)
Consecințele pe termen lung ale războiului din Orientul Mijlociu
Au trecut 368 de zile de la atacul Hamas asupra Israelului și începutul războiului din Gaza. Deși cu toții sperăm ca situația să se detensioneze în curând, vedem că mai ales în ultimele luni războiul a degenerat și ne aflăm într-o perioadă extrem de riscantă pentru întreaga planetă, la câteva minute de al Treilea Război Mondial. Chiar dacă nu se va ajunge la un război extins în care să fie și marile puteri implicate, războiul din Orientul Mijlociu are niște consecințe extrem de importante.
În primul rând, de la înființarea lui încoace, Israelul nu a fost niciodată într-o poziție atât de precară din punctul de vedere al securității. Israelul a dat dovada că de-abia se poate apăra, și fără ajutorul americanilor nu s-ar putea apăra deloc, toate operațiunile militare israeliene sunt efectuate cu ajutor militar american. Această poziție este rezultatul direct al alegerii lui Netanyahu, un lider care nu face ce este bine pentru poporul lui pe termen lung, transformând Israelul din statul care ar trebui să fie un sanctuar pentru evrei în cel mai nesigur loc de pe mapamond pentru comunitatea evreiască, un teritoriu încercuit de dușmani armați, unii mai capabili decât Israelul.
Pe lângă numărul mare de israelieni care au murit ca rezultat al acestui conflict, probabil în ordinul miilor deși rapoartele oficiale declară doar 1000, populația israeliană a scăzut oricum, zeci de mii de israelieni au părăsit țara din cauza acestui conflict – trebuie să ne amintim că mai mult de 10% din populație are cetățenie dublă. Ca rezultat, creșterea economică naturală, nu rezultată din ajutor american, va scădea, iar contribuțiile la PIB din turism vor scădea, nimeni nu își mai dorește să călătorească în Israel. Drept dovadă, Israelul tocmai a fost retrogradat în scorurile internaționale de credit, nu mai este considerat un loc sigur pentru investiții.
Strategia lui Netanyahu de a fi cât mai violent cu populațiile din jur și de a spera că comunitatea internațională îl va ierta a băgat Israelului în groapă, iar peisajul de securitate al Orientului Mijlociu nu va mai fi la fel pentru următorul secol. Nu va mai exista un stat palestinian, Israelul va rămâne înconjurat de pericole și de probleme de acum înainte, iar mulți analiști chiar prezic că Israelul nu va mai exista ca țară dacă lumea arabă se va mobiliza. În plus, Israelul nu mai este văzut favorabil de majoritatea populației mondiale, drept dovadă și protestele de zeci sau chiar sute de mii de oameni din capitalele țărilor euroatlantice aliate Israelului.
În al doilea rând, trebuie să privim acest conflict nu doar prin prisma palestinienilor, care, desigur, suferă cele mai grave consecințe, dar și din perspectiva lumii arabe per ansamblu. Lumea arabă a devenit mult mai unită în fața acestui conflict. Tensiunile dintre Iran și Arabia Saudită, care altfel ar fi ocupat scena geopolitică a Orientului Mijlociu, au fost diminuate, iar liderii din regiune nu mai au timp să se concentreze pe conflictele interne. Această unire a fost realizată în sprijinul cauzei palestiniene, dar nu trebuie să uităm că ea a avut loc sub îndrumarea și medierea Rusiei și Chinei.
În al treilea rând, acest război are consecințe majore și pentru Statele Unite și pentru întreaga lume euro-atlantică, unde deciziile Washingtonului rămân preponderente. America a suferit o pierdere majoră de prestigiu, demonstrând că nu poate controla Israelul, o țară mult mai mică. Deși Israelul a primit doar anul trecut 23 de miliarde de dolari din taxele contribuabililor americani și nu este suveran din punct de vedere economic, SUA nu pare să aibă influență asupra politicilor israeliene care sunt majoritar împotriva intereselor SUA. SUA este atât de disperată încât a oferit compensații financiare pentru a evita atacarea unor ținte iraniene de către Israel, nu pentru a asculta de dorințele Washingtonului și a nu ataca deloc cum ar fi normal. În cazul în care Israelul va ataca infrastructura petrolieră a Iranului, prețul petrolului ar putea depăși 100 de dolari pe baril, generând o catastrofă economică globală. Se estimează că un astfel de conflict ar putea elimina aproximativ 1,5 milioane de barili de petrol din piața zilnică, iar prețul petrolului ar crește dramatic, afectând toate piețele mondiale.
Războiul din Orientul Mijlociu subliniază și un alt mit care s-a destrămat: supremația militară a SUA. De la Al Doilea Război Mondial încoace, SUA nu a mai câștigat o confruntare militară majoră împotriva unui adversar de calibru similar. În ciuda implicării în numeroase conflicte cu state mai mici, aceste războaie nu au fost victorii decisive, iar implicarea în acest război prin ajutorul oferit Israelului demonstrează că axa Iran-Rusia-China a devenit comparativ mai puternică din punct de vedere militar. Lumea multipolară este deja o realitate, iar acest conflict subliniază faptul că SUA nu mai poate pretinde hegemonia globală. Israelul, un aliat strategic, a luat decizii periculoase, afectând stabilitatea regională și economia americană. Provocările constante la adresa Iranului au ridicat prețul petrolului, iar piețele financiare americane au resimțit acest impact dar nu au pedepsit Israelul.
SUA și-a pierdut în mare parte influența în Orientul Mijlociu, o regiune care a fost cândva “terenul de joacă” al Washingtonului. Pentru că SUA este condusă de lobby-ul israelian, țările arabe nu mai sunt la fel de dornice să colaboreze cu America. Rusia și China au devenit acum cei mai importanți jucători din Orientul Mijlociu, iar SUA nu mai poate concura cu ei, nici pe plan politic, nici economic. Participarea masivă a țărilor din regiune la coridoarele economice construite de China și Rusia subliniază această schimbare geopolitică majoră. În același timp asemenea, SUA nu mai poate duce la bun sfârșit propriul său proiect economic în regiune, din cauza legăturilor strânse ale Israelului cu Washingtonul și a impactului negativ pe care acest lucru îl are asupra relațiilor cu statele arabe.
În al patrulea rând, Iranul a reușit să se impună definitiv ca cea mai importantă putere regională din Orientul Mijlociu. Atacurile iraniene asupra Israelului au demonstrat vulnerabilitatea acestuia, iar baza aeriană Nevatim, considerată una dintre cele mai bine apărate baze de pe planetă, a fost lovită de 32 de ori într-un singur atac de intensitate mică a Iranului. Acest lucru arată că Israelul ar fi vulnerabil într-un conflict total cu Iranul.
Iranul este, de asemenea, principalul aliat al Rusiei și Chinei în regiune, ceea ce accentuează ideea că o ordine multipolară, dominată de puterile BRICS, își face loc chiar în Orientul Mijlociu, ca rezultat al politicilor americane și ale aliaților săi. Acest fenomen este similar cu “dedolarizarea”, care a început tot ca o reacție la sancțiunile impuse de SUA.
Iranul a intensificat și relațiile cu alte state din regiune. Ministrul de externe al Iranului s-a aflat recent în Arabia Saudită, iar președintele Iranului s-a întâlnit și el cu oficiali saudiți, ceea ce demonstrează apropierea dintre aceste două puteri. În plus, Iranul a avertizat că, dacă oricare dintre țările din Golf, precum Emiratele Arabe Unite, Qatar sau Arabia Saudită, va permite Israelului să folosească spațiul lor aerian pentru un atac asupra Iranului, acestea vor fi atacate în mod direct de Teheran. Această declarație subliniază cât de mult a crescut influența Iranului în regiune, susținut de aliați puternici precum Rusia și China.
Războiul ucrainean și diminuarea bruscă a sprijinului occidental
Un alt lider afectat de războiul din Orientul Mijlociu este Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Ucraina a fost, în mare parte, uitată de comunitatea internațională, care s-a concentrat pe situația din Orientul Mijlociu, unde nivelul de violență, mai ales asupra civililor, este incomparabil cu cel din Ucraina. Americanii, care inițial erau interesați să își extindă sprijinul pentru Ucraina, se confruntă acum cu alte probleme urgente în Orientul Mijlociu și o posibilă escaladare în Taiwan și nu mai au aceeași disponibilitate de a escalada conflictul din Ucraina.
În recentele atacuri asupra regiunii Kursk, Ucraina a pierdut aproximativ 20.000 de soldați și 150 de tancuri, o operațiune practic eșuată. În același timp, rușii continuă să câștige teren, în special în regiunea Donetsk. O evoluție interesantă a fost cucerirea Ugledarului de către forțele ruse, ceea ce a dus la o vulnerabilitate strategică a Ucrainei, întrucât nu mai există fortificații majore după acest oraș. Deși Zelenski a acuzat Rusia că intenționează să distrugă complet Ucraina iar situația de pe teren arată că rușii ar putea prelua controlul întregii țări dacă ar dori, acest scenariu nu este rațional din punct de vedere militar sau politic.
Statele Unite au reiterat poziția lor de a nu permite forțelor ucrainene să folosească rachete occidentale pentru a ataca teritoriul rusesc, de teama escaladării conflictului. Totuși, Zelenski continuă să ceară sprijinul NATO, insistând la summitul Ucraina-Sud-Estul Europei că aderarea Ucrainei la NATO ar fi cheia pentru obținerea păcii. Această cerință este însă lipsită de logică, întrucât Rusia a declarat în repetate rânduri că acest aspect nu este negociabil și a fost chiar unul dintre principalele motive pentru declanșarea invaziei.
O altă problemă majoră cu care se confruntă Ucraina este lipsa de voluntari pentru armată. Zelenski a declarat că speră ca războiul să se încheie anul viitor și că, în noiembrie sau decembrie, ar putea avea loc discuții de pace cu Rusia, cu medierea Turciei. Cu toate acestea, Rusia a respins în repetate rânduri posibilitatea de a negocia cu Zelenski, pe care nu-l consideră un președinte legitim. În ciuda acestui refuz, Zelenski rămâne optimist, deși această atitudine nu a dat până acum rezultate concrete.
Sprijinul internațional pentru Ucraina a început să scadă, inclusiv în mass-media occidentală. Bloomberg a raportat că Zelenski ar putea fi forțat să renunțe la unele dintre condițiile sale de pace, în special pe fondul veniturilor insuficiente pentru a asigura energie electrică și căldură în timpul iernii pentru populație și armată. SUA deja exercită presiuni asupra lui Zelenski, și este probabil ca după alegerile din SUA Zelenski să fie înlocuit cu un lider mai acceptabil pentru Rusia.
În presa americană, tonul cu privire la Ucraina s-a schimbat considerabil, iar articolele care odată erau pline de optimism au devenit acum mai realiste, recunoscând pierderile semnificative ale Ucrainei. În plus, lipsa de voluntari și demoralizarea soldaților reflectă o stare de oboseală generală a populației. Deși SUA continuă să trimită fonduri, există o senzație tot mai mare că liderii ucraineni, dar și cei occidentali, ar putea profita de pe urma acestor ajutoare financiare.
JD Vance, vicepreședintele lui Donald Trump, a prezentat un plan de pace care prevede că Rusia va păstra toate teritoriile ocupate, Ucraina va renunța la aderarea la NATO și va accepta neutralitatea, iar Germania va fi cea care va trebui să plătească pentru reconstrucția Ucrainei. Acest plan este aproape identic cu ceea ce și-a dorit Vladimir Putin de la începutul conflictului și reprezintă o înfrângere pentru lumea euro-atlantică, dar mai ales pentru Europa, ce va fi nevoită să suporte povara financiară.
Și europenii se pregătesc pentru pace de când americanii au dat undă verde: importurile de energie din Rusia au crescut, atingând niveluri maxime de la 2022 încoace. Prim-ministrul Slovaciei a declarat că, după terminarea războiului, va face tot ce este posibil pentru a restabili relațiile economice cu Rusia și pentru a reveni la standardele de dinainte de război. A recunoscut, de asemenea, că petrolul și gazele achiziționate de Europa sunt în mare parte de origine rusească, însă au costuri mai mari din cauza transportului prin rute alternative. Președintele Croației a afirmat recent că nu va trimite soldați croați în Ucraina și a acuzat NATO pentru situația catastrofală în care se află Ucraina și pentru numărul mare de morți. Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că este pregătit să negocieze cu Putin.
Un articol interesant al istoricului francez Emmanuel Todd sugerează că o victorie a Rusiei ar fi singura cale prin care Europa se poate elibera de influența americană. Potrivit lui Todd, dacă Rusia câștigă, NATO se va dezintegra și Europa va fi eliberată de “demonii” americanilor. În schimb, dacă Ucraina câștigă, subordonarea Europei față de SUA va dura încă cel puțin un secol. Este un punct de vedere provocator dar sumbru, ideal ar fi ca Europa să își poată recâștiga suveranitatea dar să continue alianța cu SUA, fapt ce însă pare puțin probabil la momentul de față.
România va juca un rol esențial în viitorul strategic al regiunii. Anul viitor, forțele franceze vor participa la un exercițiu militar NATO în România, „Primăvara Dacocă” pregătindu-se pentru eventualitatea unui conflict cu Rusia sau chiar cu Iranul sau alte puteri asiatice. România este deja considerată un punct strategic esențial pentru NATO și acest exercițiu confirmă că va fi folosită drept front principal în cazul unei escaladări a tensiunilor militare.
În contextul acestor evoluții, Consulatul României din Rostov-pe-Don va fi închis din 14 octombrie, un gest simbolic care reflectă deteriorarea relațiilor dintre România și Rusia. România, ca parte a NATO și Uniunii Europene, se află într-o poziție complicată, fiind vecină cu o Rusie ostilă intereselor României și înconjurată de o Europă în declin economic, militar și social. România va continua să joace un rol esențial în strategia NATO, dar va trebui să-și ceară o parte mai mare din beneficiile acestei alianțe, având în vedere riscurile pe care le asumă ca posibilă viitoare punte de atac.
Colapsul Imperiului Britanic
Deși Imperiul Britanic propriu-zis s-a destrămat acum mai bine de 50 de ani, astăzi asistăm la colapsul definitiv al Marii Britanii. Pentru prima dată în ultimii 27 de ani, Marea Britanie a mai pierdut un teritoriu, anume Insulele Chagos din Oceanul Indian, care de anul viitor vor face parte din teritoriul lui Mauritius. Desigur că majoritatea britanicilor au criticat această decizie, mai ales pentru că teritoriul a fost cedat unei țări care este aliată cu China. În plus, tot în ultima săptămână, Ministrul de Externe argentinian a declarat că Argentina va începe demersuri concrete pentru a recăpăta insulele Falkland, cele pe care Marea Britanie le-a câștigat în 1982 în ultimul război de apărare în care a fost implicată.
Aceste probleme teritoriale sunt un simptom al bolii economice cu care se confruntă Marea Britanie. Jumătate din PIB-ul Marii Britanii este generat de City-ul londonez, motorul principal al economiei Marii Britanii, dar aceste teritorii de peste oceane sunt de asemenea extrem de importante pentru economie, acolo ascunzându-se majoritatea banilor negrii ale miliardarilor din City.
În restul țării, ultimii zece ani au adus nenumărate probleme economice: deși salariile au stagnat din punct de vedere real, ajustate la inflație, prețurile au continuat să crească vertiginos, afectând nivelul de trai al multor britanici. În același timp, productivitatea muncii a scăzut dramatic, iar chiriile și prețurile caselor au atins nivele record, ceea ce a dus la creșterea numărului persoanelor fără adăpost, Marea Britanie deținând acum un trist record în rândul țărilor dezvoltate.
Dintr-o perspectivă economică generală, țara se află pe o traiectorie descendentă. Această tendință este cu atât mai ironică având în vedere faptul că Marea Britanie a fost prima națiune care s-a industrializat în lume, însă acum pare să fie prima care se dezindustrializează. O mare parte din forța de muncă esențială – muncitori, instalatori și alte categorii de lucrători indispensabili – provine din imigrație. În plus, Marea Britanie are cel mai mare număr de imigranți ilegali din Europa, estimările arătând că aproximativ 750.000 de persoane locuiesc neautorizat pe teritoriul țării.
Un alt sector afectat grav este cel educațional. Majoritatea universităților britanice, în ciuda reputației lor de prestigiu, sunt în pragul falimentului. Deși au crescut taxele pentru studenții internaționali și au mărit numărul acestora, multe universități nu au fonduri suficiente pentru a-și menține operațiunile. Guvernul a refuzat să mai aloce subvențiile promise anual pentru studenții britanici, redirecționând fondurile către programe de urgență, precum vaccinurile anti-COVID și ajutorul pentru Ucraina. Aceste decizii au afectat profund universitățile, contribuind la o criză de locuri de cazare pentru studenți și la creșterea nesustenabilă a taxelor de școlarizare.
Criza economică nu se oprește aici. Numărul persoanelor care depind de băncile de alimente pentru a se putea hrăni s-a dublat în ultimii cinci ani, ajungând la aproximativ 3 milioane. În același timp, 20% dintre britanici nu își pot plăti facturile la apă, iar jumătate se confruntă cu dificultăți în plata facturilor la energie, care sunt de cinci ori mai mari decât media europeană, fiind nevoiți să stea în frig în timpul iernii. Aceste probleme semnalează o sărăcie șocantă pentru o țară care s-a obișnuit cu un nivel ridicat de bogăție.
Există trei motive majore pentru această deteriorare economică: pandemia COVID-19, Brexitul și războiul din Ucraina. Impactul financiar al pandemiei este bine cunoscut și a afectat întreaga lume, dar Brexitul și războiul din Ucraina au exacerbat situația într-un mod specific pentru Marea Britanie.
În ultimele sondaje, majoritatea populației Marii Britanii regretă Brexitul. Brexitul a condus la o lipsă de forță de muncă calificată, deoarece mulți imigranți din Uniunea Europeană, care ocupau locuri de muncă esențiale, au fost înlocuiți de chiar mai mulți imigranți africani și asiatici mai puțin educați sau obișnuiți cu mediul occidental, contribuind la o segregare socială și la tensiuni politice. În același timp, inflația a crescut rapid, iar politicile de austeritate – caracterizate prin reduceri ale cheltuielilor publice și creșteri ale impozitelor – au redus numărul locurilor de muncă și au stagnat salariile, britanicii rămânând cu și mai puține locuri de muncă pentru propria populație.
Brexitul a dus la o situație în care imigranții aceștia necesari Marii Britanii, care nu mai are forță de muncă calificată, nu aduc doar violență dar aduc și o segregare a societății între cei care îi promovează și cei care nu mai suportă această violență. Ne amintim acum două luni când a avut loc acel incident cu fetița înjunghiată de un imigrant și toate protestele și violențele ulterioare care au avut loc. Se pare că aceste proteste au fost oricum exagerate de guvern și că au fost folosite doar ca justificare pentru aresturile și măsurile autoritare pe care guvernul laburist dorea să le impună conservatorilor care nu sunt de acord cu noua agendă liberală, prezicând o politică și mai relexată de imigrație ce va duce la și mai multe probleme..
A treia cauză a crizei economice este sprijinul acordat Ucrainei în războiul cu Rusia care a crescut considerabil cheltuielile guvernamentale, fără a aduce beneficii economice tangibile, ba chiar crescând prețurile pentru consumatori. Marea Britanie a alocat 100 de miliarde de dolari pentru a menține prețurile la energie relativ stabile, dar totuși facturile la energie pentru consumatori au crescut alarmant. De asemenea, bugetul pentru apărare a crescut cu 60 de miliarde de dolari pentru a trimite ajutor Ucrainei, și astfel inflația și criza socială au continuat să se agraveze. În plus, din punct de vedere politic, Marea Britanie este folosită de SUA ca țap ispășitor în crizele diplomatice generate de acest război, fiind principala țară susținătoare a Ucrainei, cea care a susținut folosirea de arme occidentale în război și atacul din Kursk, dar și țara a cărui premier a blocat negocierile dintre Rusia și Ucraina acum doi ani. Ben Wallace, fostul Ministru al Apărării din Marea Britanie (2019 – 2023) a scris un editorial luna trecută în care a spus că Marea Britanie ar fi următoarea țintă a Moscovei, nu SUA. Marea Britanie este astfel într-o poziție foarte delicată: nu mai are suveranitate din punct de vedere politic, SUA îi dictează toate deciziile, dar nici din punct de vedere economic, majoritatea capitalului din Marea Britanie este al șeicilor din Golful Persic și a Indiei, fostele colonii britanice care sunt acum de partea țărilor BRICS.
Contextul politic din Marea Britanie este, de asemenea, un factor care contribuie la criza economică. Țara este puternic divizată între Partidul Conservator și Partidul Laburist, iar această polarizare devine din ce în ce mai intensă. Marea Britanie a fost condusă de Rishi Sunak, un indian care a fost folosit pentru a distruge și mai tare economia britanică dar și pentru a distruge reputația partidului conservator, țara fiind acum condusă de laburistul Keir Starmer, partidul laburist fiind pregătit să domine lumea politică britanică pentru următoriul deceniu și să nimicească economia britanică, practic dându-i țării un statut de colonie. În Scoția, presiunile pentru independență continuă, iar conflictele dintre Scoția și guvernul central din Londra nu fac decât să adâncească tensiunile.
Toate puterile imperiale care cad au aceeași secvență de acțiuni: are loc o criză severă în țara lor, în cazul acesta economică, socială și politică, criză care se combină cu pierderea statutului internațional, în acest caz din cauza Brexitului și a susținerii exagerate pentru Ucraina. Eu avertizez de acum că criza Marii Britanii va continua să se adâncească.
