15 C
București
duminică, martie 16, 2025
15 C
București
duminică, martie 16, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Abuzurile mediatizate ale MAI, proceduri obișnuite în SECURISTAN, operațiune de completare...
Data publicării: februarie 12, 2025 14:34

Gușă: Abuzurile mediatizate ale MAI, proceduri obișnuite în SECURISTAN, operațiune de completare a dosarului de blocare a reluării turului 2 sau/și metode de victimizare prin mediatizare a lui Călin Georgescu?!

Data publicării: februarie 12, 2025 14:34

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Au existat în ultimele două luni, cel puțin, cazuri celebre, recente, prin care oameni, care s-a dovedit că nu au încălcat legea, au fost speriați, abuzați, intimidați, vizitați, chemați, convocați de către Poliție și polițiști, sigur, probabil mulți dintre ei în colaborare și cu procurorii. De la Makaveli, la Horațiu Potra, Eugen Sechila, Radu Dragomir, mai recent, și chiar mai recent soții Pally, șefii de campanie pe Internet a lui Călin Georgescu. De fiecare dată, Poliția și/sau procurorii au tăbărât asupra acestor oameni și a multor altora fără motiv. Delict de opinie (Aoleu!), asociere cu cine nu trebuie (Vai de mine!), susținerea cuiva care nu e pe placul puterii politice (Serios?!). Pe săracul Makaveli l-au speriat, de a trebuit să stea, în luna decembrie, protejat pe la Grupul S.O.S România, în Parlament, de teamă să nu fie arestat de acasă, fără motiv. Pe Potra chiar l-au arestat, deși cei din Poliție lucrau în diverse spețe împreună cu el; s-a dovedit, în final, că omul era tot nevinovat. Pe Eugen Sechila, care era vinovat, în viziunea lor, că îi asigura protecția lui Georgescu, l-au săltat din trafic (țineți minte emisiunea, eram în direct la Gold FM, omul ne-a trimis o filmare, în care zicea că merge în Piața Universității, să stea și el pe acolo, să-l vadă lumea că e normal, și ăștia l-au săltat din trafic; într-un fel, am fost și noi responsabili, că am mediatizat, dar el pusese și pe TikTok). Apoi, în zilele următoare, l-au săltat și din aeroport, auzi, că vrea să plece din țară; el avea un contract de unde câștiga niște bănișori. Nici el n-a fost vinovat. Mai recent, Radu Dragomir, un om care se exprimă, pentru că a făcut pe Facebook niște afirmații ironice la adresa Poliției sau a lui Cătălin Predoiu a fost, de asemenea, vizitat de polițiști acasă.

Omul Zilei, Eugen Sechila. ”Legionarul” lui Călin Georgescu, denigrat, demonizat, apoi săltat de poliție fără motiv legal. Când Constituția nu mai e respectată, e posibil orice!

Ieri, aceștia au acționat din nou, a fost o nouă șarjă băgată de ei, de data asta dintre apropiații lui Călin Georgescu, dar e limpede că i se poate întâmpla oricui. De acum este clar. Am văzut oroarea la televiziune, aseară, printr-o filmare ce arăta cum polițiștii s-au dus în casă, mascați, peste soții Crenguța și Radu Pally, doi tineri deștepți, ce au coordonat o parte din campania lui Călin Georgescu. Ca să ce? Puteau să-i convoace la secție dacă aveau suspiciuni, simplu, și ar fi trebuit să meargă. Ei bine, n-au făcut asta. Au făcut ceea ce au făcut, deoarece, prieteni goldiști, teroarea trebuie mediatizată în SECURISTAN! Și asta e prima concluzie de azi. Trebuie mediatizată pentru ca să bage și alții de seamă și toată lumea să stea cu capul în nisip sau cu capul la cutie, după cum se spune, și nimeni să nu mai îndrăznească să miște, nici măcar din urechi.

A doua posibilă concluzie referitoare la aceste samavolnicii ale Poliției este legată de raportul așteptat, pe care SRI trebuie să-l prezinte desecretizat, raport despre așa-zisa implicare rusească în campania lui Călin Georgescu; e nevoie și de probe, în mod clar, pentru că vine americanul, se uită la probe, dar e nevoie și de spectacol pregătitor, adicătelea mâine sau poimâine sau peste câteva zile, când va fi publicat raportul, noi toți trebuie să ne amintim că probele au fost obținute prin descinderi cu mascați.

Am, însă, și o a treia concluzie, care transpare în mod logic: având în vedere că nu s-a lăsat cu rețineri, arestări, ba chiar Radu Pally, omul lui Georgescu le-a mulțumit oamenilor legii „pentru omenie” (replica asta chiar m-a lăsat mască; nu înțeleg nimic. Să le mulțumești pentru omenie, pentru omenia că au venit cu mascații peste tine?!), putem încadra operațiunea de ieri ca fiind una în beneficiul candidatului Călin Georgescu, ce a avut, astfel, oportunitatea de a se victimiza pe durata întregii zile de ieri, oportunitate oferită, practic, de către oamenii lui Cătălin Predoiu de la Ministerul de Interne; numai că, în acest scenariu, neplăcut pentru mulți, dar de luat în seamă pentru cei care vor să raționeze, trebuie să ne întrebăm cine anume din subteranele statului român (și trebuie să fie cineva cu putere) este complice într-un astfel de joc. Dacă vom afla, vom dezlega mare parte din șarada ce se petrece în România în ultimele luni și va ține până în luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Alexa: Cum am aflat că Victor Ponta e “rezident” SIE. Vucic...

Autor: Liviu Alexa Pentru ca sunt cititori Strict Secret care ma tot intreaba cand lansez romanul distopic “2100”, despre care va spun ca mi-a iesit...

Andrei Cornea (Dilema): MAGA e o perestroikă pe dos, iar Trump...

Autor: Andrei Cornea Istoria nu oferă prea des exemple pentru ceea ce fac Trump și oamenii săi săptămînile acestea. Revoluții interne – progresiste sau conservatoare...

Imagini NEMAIVĂZUTE de la Belgrad: cel mai mare protest din istoria...

Novak Djokovic, unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului, Bogdan Bogdanovic, căpitanul naționalei de baschet a Serbiei, și Vladimir Lucic, căpitanul lui...

Vocea Americii și Radio Europa Liberă și-au suspendat operațiunile

Radioul Voice of America și Radio Libertatea/ Europa Liberă și-au suspendat operațiunile, relatează Reuters. „Sunt profund întristat că, pentru prima dată în 83 de ani, legendarul...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img