(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Acum o lună, v-am dezvăluit aici, la Gold FM, procentajul celor nehotărâți referitor la candidatul pe care îl vor vota pe data de 4 mai, nu se vorbise până atunci despre acest procentaj, care era în acel moment (deci acum o lună) de circa o treime dintre cei ce declară că vor vota. Foarte mult. Într-o campanie electorală normală, această proporție a nehotărâților, cât ar fi ea de mare, scade treptat, până la finalul acesteia numai un număr relativ redus ajungând să se decidă doar în ultimele zile înaintea alegerilor. M-am uitat ieri și alaltăieri pe niște date din sondajele de opinie, în afara scorurilor candidaților, cele raportate public, și-am observat lesne că, în 2025, atenție, față de acum o lună, proporția nehotărâților chiar a crescut pe durata desfășurării campaniei, a ajuns să fie aproape de 40%. Enorm. Treabă ce spune multe, dar spune mai ales faptul că favoriții din sondaje au fost mai degrabă neconvingători. În mod empiric, prieteni goldiști, e clar că ați observat asta și fiecare dintre voi, chiar în discuțiile din această mini-vacanță de Paște. Oamenii cu care ați discutat mai degrabă spun că n-au un nume favorit de votat și desigur că funcționează cumva și spirala tăcerii, dar e limpede că suntem într-o situație ce le va da mult de furcă strategilor candidaților în această ultimă săptămână de campanie, și asta desigur doar dacă aceștia își vor și pune problema că posibila calificare în finala prezidențială depinde, în mai 2025, de acești nehotărâți mult mai mult decât altădată.
Sociologii explicau cu alte diverse ocazii, relativ corect, că, în proporție mare, cei nehotărâți își orientează votul într-un mod mimetic sau conform spiritului gregar, de turmă, adică înspre principalii favoriți din sondaje. Acum acest lucru nu e posibil. În primul rând, pentru că se manipulează în mod grosolan prin prezentarea unor sondaje contradictorii și, în funcție de televiziunea de știri pe care oamenii o urmăresc, află despre diverse clasamente care sunt toate diferite. E o singură constantă: cea cu George Simeon pe primul loc, dar să știți că nici asta nu mai este crezută de către alegători, deoarece au proaspătă în memorie manipularea cu Marcel Ciolacu din 2024, ce a stat un an întreg pe primul loc în sondaje, iar apoi, la final, a venit, abia pe locul trei. Mai există apoi o insecurizare a electoratelor fiecăruia dintre favoriți, din diferite motive. În cazul lui George Simion, se stă cu „sabia lui Damocles” deasupra capului, sabie reprezentată de posibila decizie a lui Călin Georgescu de a-și orienta sprijinul, în ultimul moment, către un alt candidat, probabil Victor Ponta, caz în care emoția stârnită nu doar că va topi suportul actual al lui Simion, dar va avea efect mare asupra nehotărâților. La Crin Antonescu situația e la fel de complicată. El nu-și poate atinge potențialul intrinsec de candidat tocmai din cauza balastului reprezentat de baza sa de susținere formată din partidele ce guvernează, înjurate toate, pe la mai toate colțurile, de către românii dezamăgiți și nemulțumiți. În atare condiții, accesarea nehotărâților devine o chestiune vitală pentru campania lui Antonescu în următoarele zile. Nicușor Dan, la rândul său, are cvasi-blocată intrarea în bazinul nehotărâților, deoarece sabotarea lui Lasconi și asocierea sa cu USR, la pachet cu dezvăluirile despre necinstea sa i-au generat lui Nicușor această situație, ceea ce nu-i și cazul Elenei Lasconi, care astăzi pare cel mai bine plasată pentru a accesa nehotărâții. Cazul lui Victor Ponta l-am discutat ieri. El devine candidat relevant pentru finală, doar dacă Georgescu își va declara sprijinul pentru Ponta la o posibilă întâlnire în trei, alături de Donald Trump Jr. lunea viitoare. Am spus mai devreme că acest gen de eveniment ar mobiliza și nehotărâții în favoarea lui Ponta.
Așadar, știm cu precizie azi că mai mult de o treime dintre cei ce vor vota, 40%, de fapt, nu sunt deloc deciși pentru cine anume să opteze, că acest fapt va putea schimba balanța oricând în următoarea perioadă și că așa se vor decide finaliștii din 2025, dar și că, de fapt, candidații mai au doar o săptămână la dispoziție spre a mai reuși ceva relevant sau decisiv, deoarece, de miercurea viitoare, se va intra în următoarea mini-vacanță, cea de 1 mai, de unde românii se vor întoarce doar în duminica votului ca să voteze sau ca să stea acasă și să aștepte mai degrabă turul 2, unde va fi mai simplu de ales.
Prin IMENSUL ABSURD că aș candida la președinție, nu aș pune la bătaie toată energia mea. Aș face ce este posibil , de vreme ce m-am băgat, dar fără a mă dezbrăca de caracter aruncând cu minciuni, mintindu-i pe ceilalți și mintindu-ma și pe mine, aruncând cu mizerii in contracandidați, și făcând fel și fel de compromisuri. Nu frate ! Va fi ENORM DE GREU să fii președinte ! Și e foarte posibil, după cinci ani de mandat, poporul să te huiduie și să aplaude frenetic plecarea ta… Așa că, ar trebui să o lase mai ușurel TOȚI candidații, că a conduce o Românie în orice vremuri, dar mai ales în criza mondială ce vine, va fi RĂSTIGNIRE ! Suferință și umilință ! Pentru președinte, da…