2.8 C
București
vineri, decembrie 13, 2024
2.8 C
București
vineri, decembrie 13, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Cum se vor compatibiliza electoratele prezidențiabililor în turul doi în cazul...
Data publicării: octombrie 29, 2024 14:40

Gușă: Cum se vor compatibiliza electoratele prezidențiabililor în turul doi în cazul unei finale Ciolacu-Geoană. Rolul parlamentarelor și al Statului Paralel.

Data publicării: octombrie 29, 2024 14:40

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Avem parte, prieteni goldiști, în 2024, de o succesiune inedită a alegerilor: pentru prima dată după 1989, parlamentarele sunt intercalate între turul 1 și 2 de prezidențiale. Ce e clar? Că rezultatele turului întâi vor influența major rezultatele la parlamentarele organizate la interval de o săptămână, iar apoi, tot peste o săptămână, rezultatele parlamentarelor vor avea influență mare asupra finalei prezidențiale. Ca să lămurim mai bine cum se pot desfășura treburile, azi vă propun să discutăm în scenariul relevat de rezultatele momentului, pe care vi le-am prezentat ieri ca o medie a trei sondaje de opinie, efectuate săptămâna trecută (Gușă: “Faraonul” Iohannis l-a îngropat electoral pe “ostașul” Ciucă, cifrele momentului! Efectul “Senatorului – Gaură de Golf” – Solid News). Reiau:

Pe locul 1 – Marcel Ciolacu (23,5%)

Pe locul 2 – Mircea Geoană (19%)

Pe locul 3 – George Simion (17%)

Pe locul 4 – Elena Lasconi (14%)

Pe locul 5 – Nicolae Ciucă (8%)

Mai apăreau în plus Kelemen cu 7% și Diaconescu cu 4%, restul sub 2%.

Să luăm, așadar, posibilitatea unei finale Ciolacu-Geoană, conform pozei momentului, mai ales că, în ce mă  privește, prevăd o mobilizare a partenerului nostru strategic în favoarea fostului adjunct de la NATO, în condițiile în care l-au pierdut americanii pe drum pe „Ostașul Ciucă”, zice-se favorit al Pentagonului (va fi de urmărit dacă Ciolacu nu-i va prelua cumva capitalul ostașului pe această linie de influență). Ei bine, în scenariul finalei prezidențiale Ciolacu-Geoană, e previzibil ca PSD să urce la parlamentare către un scor de minimum 35%, iar din partea lui Geoană să apară o nouă formațiune parlamentară, Partidul România în Acțiune, cu circa 6 până la 8% (estimat). Probabil că PNL va obține atunci circa 15% sau mai puțin, iar AUR va merge către un 10-12%, neavând candidat în turul 2. SOS-ul pare că își va lua revanșa la parlamentare, revanșa după eliminarea din cursă a Dianei Șoșoacă, cu un scor estimat la peste 8%, iar USR-ul ar putea trece de 5%, având un UDMR la parlamentare cu un scor de 6-7%. Restul voturilor se vor redistribui, ale partidelor care nu vor face pragul parlamentar, deși e posibil ca încă un partid, cu agendă asumată pro-LGBT, să treacă pragul parlamentar. Imediat din 2 decembrie vor fi anunțate sau simulate viitoare majorități guvernamentale, atenție, cu PSD în rol de actor principal. Și tot atunci și doar atunci, adică după parlamentare, candidații ce nu prind finala vor anunța la rândul lor pe cine vor susține în turul 2 dintre cei doi. Ei bine, în acest punct se va vedea dibăcia strategilor de campanie ai lui Ciolacu, respectiv Geoană, care, atenție, ar trebui chiar din aceste zile să sugereze acțiuni de compatibilizare a electoratului candidaților lor cu cele posibil de accesat în turul doi.

Ce se poate și ce nu se poate, indiferent de apelurile publice ale prezidențialilor? Păi electoratul partidelor suveraniste AUR și SOS nu prea poate fi îndreptat către Geoană, acesta fiind considerat mai mult decât Ciolacu a fi omul NATO-UE. Aici va fi interesant și complicat de orientat și voturile UDMR, ce apare tot ca un partid suveranist, dar cu maneta la Budapesta. Vorbim, însă, despre un electorat disciplinat, ce se va orienta către cel ce le promite o guvernare sigură și, după estimările mele, tot Ciolacu pare azi că va fi preferatul lor, dar nu se poate ști ce comenzi vor veni ulterior. În cazul USR, însă, e clar că preferatul va fi Geoană. Acest electorat e incompatibil cu pesedismul. La fel și în cazul PNL, mai ales după ce Ciucă a radicalizat lupta cu Ciolacu, inclusiv semnând și pentru faptul că nu va mai face vreodată guvernare sau majoritate cu PSD. În mod natural și poate și comandat de peste ocean, liberalii îi vor da voturile lui Geoană. Mai rămâne în calcul Cristi Diaconescu, care, dacă până acum părea disputat între Ciucă și Geoană, dacă rămâne în competiție până după turul întâi și își menține scorul, va avea de ales la final între Ciolacu și Geoană, iar aici, tot după estimările mele, șansele astăzi sunt de 50-50.

La un calcul sumar veți vedea că lupta din finală va fi extrem de echilibrată, va depinde mult de chemarea candidaților perdanți către electoratele lor, dar nu total. Mai rămân cei trei factori de orientare și joc, anume:

  1. compatibilizarea electoratelor cu Ciolacu sau Geoană încă din campania pentru turul întâi, și aici este rolul strategilor;
  2. perspectiva guvernării de după 8 decembrie, iar aici e important rezultatul la parlamentare. În funcție de acesta, mulți primari se vor orienta cu votul către cel care poate să le asigure și fondurile de la guvernare;
  3. factorul jocului subteran al serviciilor secrete, iar acesta e previzibil să se subordoneze cerințelor SUA, ce vor fi exprimate, însă, doar după alegerile de la ei, cumva pe la mijlocul lunii noiembrie.

Acesta este doar un prim episod de estimare a felului în care se va derula lupta politică. Vor mai fi asemenea contribuții din partea mea, cel puțin una pe săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Patrick Andre de Hillerin demisionează de la CAȚAVENCII! Motivul e decizia...

Într-un P.S. la articolul său din ediția CAȚAVENCII din această săptămână, Patrick Andre de Hillerin (PAH), fondator și anchetator al publicației, își anunță demisia...

România – starea de comă. Indusă

Autor: Octavian Hoandră "Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura...

Jaf pe față în Baia Mare: Primarul Dăncuș atribuie contracte în...

Blaturi si jaf la primăria Baia Mare -clanul DANCUS lovește iar în banii băimărenilor CU DEDICAȚIE, DE SĂRBĂTORI. Primăria Baia Mare, controlată de edilul Ioan...

CÂND DEMOCRAȚIA ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ SE SALVEAZĂ PRIN LOVITURI DE STAT

Autor: Adrian Severin Motto: „Vina, dragă Brutus, nu este în stelele noastre, ci în noi înșine.” (William Shakespeare, Iulius Cezar)     Nu este vorba despre Călin Georgescu sau despre...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img