(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Daniela Silivaș are astăzi 52 de ani, este o fostă mare, uriașă gimnastă a României, de șase ori medaliată olimpic la ediția din 1988 a Jocurilor Olimpice, cred că a fost la Seul. Atunci Daniela Silivaș a luat trei medalii de aur, două de argint și una de bronz. Nu mai trebuie să vă spun să comparați cu bilanțul de astăzi al întregului lot olimpic al României. În mod normal doar medaliile Danielei Silivaș aproape că egalează (în proporție cred că de 85%) acest bilanț al României, total, cu toți ăia care au fost. Daniela Silivaș, în 1988, a făcut aproape cât a făcut toată România, toți sportivii României ca și bilanț astăzi, adică anul ăsta, la Olimpiada de la Paris. În prezent, Daniela Silivaș este antrenoare de gimnastică în Statele Unite ale Americii, lucrează în statul Georgia (on my mind, ca să glumesc), într-un orășel numit Sandy Springs, un orășel cu mai puțin de 100.000 de locuitori, dar am înțeles că face o muncă foarte bună de antrenoare.
Ei bine, din această postură, deloc comodă în această speță, anume de cetățean american, fosta noastră campioană încearcă să facă dreptate, în condițiile în care oficialitățile noastre, în frunte cu Marcel Ciolacu, au băgat capetele în nisip. Sunteți la curent cu controversa bronzului de la Olimpiadă. Am explicat și am demonstrat în mod repetat la Gold FM că de fapt trebuia luptat pentru a i se face dreptate Sabrinei Voinea, dar, pentru a nu fi expusă marea corupție din gimnastică mondială, s-a preferat simulacrul prin care să sărbătorim bronzul nemeritat, din păcate, al Anei Maria Bărbosu, care, în final, nici măcar n-a primit acea medalie de bronz cuvenită, ci o altă medalie, fabricată în plus, deoarece americanca a refuzat să returneze medalia de bronz pe care a luat-o. Și hai la pupături și strângeri în brațe între șefii sportului românesc și premieri, de parcă ei ar fi evoluat la bârnă sau la sol, care oficialități a-au prefăcut că nu mai văd suferința și lacrimile Sabrinei Voinea, cea care a fost depunctată în mod abuziv spre a-i face loc inițial pe podium americancei.
Să știți că Daniela Silivaș a reacționat imediat atunci și a făcut-o, deloc întâmplător, exact la Gold FM. În emisiunea colegilor Alin Stanciu și Mihai Rusu, Daniela a expus deci nedreptatea încă de acum 2 săptămâni, dar toți responsabilii și-au pus mâinile la urechi.
Ieri, Silivaș, cinste ei, a „recidivat” și a venit cu o nouă analiză la sport.ro în care zice:
„Echipa României a avut o prestație bună, s-a văzut rezultatul celor 10 ani ai programului «Țară, țară, vrem campioane!». Există un progres față de ultimii ani, este excelent că s-a ajuns din nou în finala pe echipe. Îmi pare rău de situația în care a fost pusă Ana, însă eu cred că medalia nu a fost a ei. Nu este vina ei, bineînțeles. Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina!
Ei i-a s-a făcut o mare nedreptate, exercițiul fiind mai bun. Cel mai drept ar fi fost să se dea trei medalii, să ia toate fetele implicate, Ana, Sabrina și Jordan, iar cei care au făcut greșelile să recunoască. Americanii nu au furat medalia României, iar România nu a furat medalia Americii”
În ultimele săptămâni, americanii ne înjură în presă. Nu vor să recunoască că am fost furați în favoarea lor, nici nu vor să returneze medalia după cum v-am spus. Cu atât mai mare e meritul americancei, astăzi, Daniela Silivaș, românca noastră campioană, atitudinea ei chiar este una de mare campioană ce se supune unui previzibil oprobriu în SUA, dar ea riscă pentru că în mod real pricepe suferința tinerei Sabrina Voinea. O mare lecție chiar pentru Nadia Comăneci, și ea americancă, româncă, ce a luptat public, dar, atenție, doar până la limita impusă spre a nu zgudui sistemul corupt din gimnastica mondială. În același timp, ce face Silivaș este o lecție binevenită și pentru oficialii noștri, care se hlizeau uitând de nedreptatea făcută Sabrinei Voinea de-ți venea să spargi ecranul televizorului. Am înțeles, la noi e mereu cu „merge, bre”, dar întreb în mod retoric care poate fi mesajul transmis sportivilor României de către oficialii plătiți ca să le apere drepturile. Tot eu răspund, mesajul ar fi cam ăsta: „Băi, copii, noi ne prefacem că vă apărăm ca să luăm aplauze de la proști și oricum nu căutăm dreptatea atunci când putem deranja un sistem corupt dar puternic”.
