-10.7 C
București
marți, ianuarie 13, 2026
-10.7 C
București
marți, ianuarie 13, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăSportGușă: David Popovici are dreptate, dar speră degeaba! Nu poți face performanță...
Data publicării: august 2, 2024 9:55

Gușă: David Popovici are dreptate, dar speră degeaba! Nu poți face performanță în SECURISTAN, acum 8 ani aveam aceleași discuții

Data publicării: august 2, 2024 9:55

DISTRIBUIE:

Invitat în emisiunea Nicoletei Cone, „Lupta pentru România”, la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă, președinte de federație sportivă, la Judo, și candidat independent la prezidențiale, a prezentat pe larg gravele probleme din sportul românesc, care nu s-au soluționat în ultimul deceniu, ci, dimpotrivă, au rămas constante sau chiar s-au intensificat în țara scutiților de sport și a politrucilor îmbuibați.

„În urmă cu 8 ani de zile și vreo lună, când mă pregăteam să merg la Olimpiada de la Rio (și Rareș Bogdan se pregătea să meargă la Olimpiada de la Rio; a ajuns la 3 zile după mine), el era pe scaunul de moderator și a făcut o serie de emisiuni cu șefii de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu președinții de federații, și exact aceleași cuvinte, pe care le-ai folosit tu acum întrebându-l pe el, le-a folosit și el, și exact aceleași vorbe cu care a răspuns el au fost rostite atunci de către interlocutorii lui. Deci nu se schimbă nimic. Acum 8 ani s-a întâmplat la fel; am avut un deja vu, a fost exact la fel. Știți ce s-a întâmplat între timp? Bugetul sportului s-a dus și mai jos, oamenii din sport, antrenori și sportivi, s-au împuținat. Spre exemplu, un sportiv de-al meu, care a pierdut greu ieri în optimile de finală, dominând tot meciul, dintr-o întâmplare a pierdut; s-a bătut cu campionul Braziliei. În România, eu am 5.000 de judoka legitimați, atâția suntem; au fost și mai puțini, dar de când am venit eu sunt mai mulți. Brazilia are 1,2 milioane. Deci eu am 5.000 de judoka, Brazilia are 1,2 milioane, și totuși al meu l-a dominat pe brazilian, era să-l bată, mergea la medalie. Nu s-a întâmplat, a făcut o mică greșeală, dar e foarte tânăr. E un David Popovici, are aceeași vârstă. Va câștiga la Los Angeles. Putea să câștige și ieri. Asta e diferența. Înainte de asta, românul nostru, Alex Creț, l-a bătut pe campionul Ungariei, care a fost bronz la Tokyo acum 3 ani. Ungaria are 25.000 de judoka față de cei 5.000 pe care îi avem noi și are un buget de 40.000.000 de euro la federație, față de 1.000.000 pe care îi luăm noi. În afară de asta, ca să știe și domnul Ciolacu, care se preface că ajută sportul, sportul românesc, în an olimpic, din luna mai nu mai este finanțat! Bugetul sportului românesc s-a încheiat în luna mai. Suntem în luna august. Se mai dă câte puțin drumul la robinet și se mai obține câte ceva, dacă e să se mai obțină ceva. Noi nu mai știm ce mai facem până la finalul anului. Olimpiada se termină.

Deci astea-s situațiile, iar acolo, când te uiți la orice probă sportivă, cum a zis și David Popovici, vezi Ungaria la fiecare probă sportivă, ca să nu ne comparăm cu țări mai mari decât noi. Ne comparăm cu țări mai mici decât noi. Ungurul era să-l bată aseară pe David Popovici, l-a întrecut al nostru cu o sutime și a luat bronzul în fața lui. El știe, că se uită în Ungaria, vede ce condiții au, știe ce s-a întâmplat în ultimii 12 ani, de când Viktor Orban a dat drumul strategiei acesteia. Este frustrant să știi că ești talentat, că ai o populație de 2 ori sau de 2 ori și jumătate mai numeroasă decât Ungaria, că ai condiții mai bune de tip natural, de pregătire, și nimănui nu-i pasă. Pentru Nadia cât de frustrant este să vadă că echipa de gimnastică a luat locul 7, dar aproape era să ia locul 8. Dar pentru Cristina Neagu, care se uită la televizor… Dar pentru Vasile Stângă, care a fost mondial de handbal și astăzi echipa Ungariei este cu masculin și feminin la Olimpiadă, iar România nu are nici masculin, nici feminin. Dar pentru Mihai Covaliu, care este președintele COSR, Ana Maria Brânză director de comunicare, Laura Badea prezenți acolo, campioni olimpici de durată, România fiind țară de tradiție, și n-are nimic la scrimă, nu suntem acolo. Ungaria a jucat finala aseară și era să ia aurul.

Suntem depășiți la toate nivelurile, pentru că suntem un popor îndobitocit, care preferă doar incapabilii. Mi-ai arătat-o pe Elena Lasconi; eu nu zic că-i incapabilă, dar nu pot să o bag în seamă, indiferent ce-ar spune. E ceva gonflat. Toți sunt acoperiți ai serviciilor secrete. Toți! A, vine Ponta să zică ceva de Lasconi… nu i-ar fi rușine? Păi n-a fost prim-ministru? N-a făcut atâtea prostii? Aaa, ‘n-avem ce face, că ofițerul meu de legătură nu-mi dă voie’. Păi de ce ești, măi, ilegal în politică, tu sau ăla sau celălalt? Că n-aveți voie! Nici procuror, nici politician nu poți să fii dacă ești acoperit. Noi n-avem decât acoperiți și au venit ăștia, care au predat România Factorului Extern și îi dirijează pe fiecare pe partea lui: Geoană, du-te-n stânga, vezi de coroana aia de la fostul șef al securității externe. Securistan se numește asta! Păi cum să ai performanță în Securistan? În Securistan trebuie să bați pas de defilare, să nu comentezi nimic. Eu am venit într-o oră 100 km, de la Cornu până la Arcul de Triumf, unde m-am întâlnit cu o doamnă, care mi-a trimis o bezea, ‘Bună ziua, domnule Gușă’, și eu am început să vin către emisiune. Și am făcut 30 de minute până la Piața Victoriei, m-am întâlnit din nou cu doamna care a venit pe jos de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei (eu am făcut 100 km într-o oră și în 30 de minute am făcut 1,5 km) și doamna s-a prins cu mâinile de cap, cică: ‘Domnu’ Gușă, v-ați oprit?’. Nu, așa a fost drumul. Bucureștiul lui Nicușor Dan! Despre care ni se spune că a câștigat cu 45%. Eu mă dau cu capul de toți pereții dacă trăiesc într-un București în care 1 din 2 bucureșteni l-au votat pe ăsta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Maia Sandu schimbă macazul! Comunică britanicilor că ar vota pentru reunirea...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ar vota pentru reunirea cu România, în cazul organizării unui referendum pe acest subiect. Afirmația a...

“Mihai Tatulici e cel mai mare securist din televiziune!”

„Mihai Tatulici este cel mai mare securist din televiziune”. Afirmația îi aparține lui Cozmin Gușă. Fosta vedetă de la Televiziunea Națională, Tele 7 ABC,...

The Atlantic: Trump gândește o Asie dominată de China, Europa sub...

În romanul distopic „1984” al lui George Orwell, lumea este împărțită în trei sfere de influență: Oceania, Eurasia și Estasia, toate aflate în război perpetuu....

Emilia Șercan a mai găsit un ministru-plagiator în Guvern: Radu Marinescu...

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de pe platforma PressOne. Dezvăluirea...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img