33.7 C
București
luni, iunie 17, 2024
33.7 C
București
luni, iunie 17, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Domnitorul Vlad Drăgulea a devenit ȚEPEȘ sau DRACULA doar după ce...

Gușă: Domnitorul Vlad Drăgulea a devenit ȚEPEȘ sau DRACULA doar după ce i-a tras în țeapă pe sași. Nu poți câștiga alegeri în ”România = SECURISTAN” cu mimarea luptei și jumătăți de măsură!

-

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Sâmbătă seara, vorbeam la telefon cu un prieten american, căruia îi place țara noastră și a vizitat-o des în ultimele decenii. Acum el era interesat de spiritul și rezultatul alegerilor din România. El mi-a prezis că revolta românilor la urne va fi amânată pentru prezidențiale și parlamentare, descriind asta prin vorbele: „The Dracula spirit will dominate this autumn” (în românește: „Spiritul lui Dracula va domina în această toamnă”). În replică, eu i-am am amintit cum în 2004 am inventat pentru Băsescu sloganul „la țepe în Piața Victoriei”; el și-a amintit, eram prieteni și atunci, a fost un slogan foarte eficient din punct de vedere electoral și mi-a spus că simte situația acum diferită și mult mai explozivă decât acum două decenii, iar spiritul lui Vlad Țepeș se poate implementa natural. M-am mirat la început de logica lui, povestea e frumoasă, dar apoi mi-a povestit ceva știut de el, expus înainte de către Ioan Aurel Pop (pe care îl cunoaște și citește), legat de Vlad Țepeș, o poveste pe care v-o rezum aici.

În vremurile domnitorului Vlad Drăgulea (așa se numea Vlad Țepeș la început) era o mare problemă cu comerțul de la Brașov către Transilvania și către zona Austro-Ungariei în partea aceea. De ce? Pentru că toți comercianții sași de la Brașov impuneau că marfa negustorilor munteni să le fie vândută angro, mult mai ieftin, iar ei vindeau mai departe în Transilvania și în Ungaria marfa en détail, vă dați seama, cu un adaos mult mai mare; profitau foarte mult de munca negustorilor munteni și de marfa lor. Vlad Drăgulea, viitorul Vlad Țepeș, a făcut prima dată o înțelegere cu sașii, cu negustorii sași din Brașov, care erau foarte puternici și foarte bogați, ca marfa pe care o aduc ei din vest cum ar veni, din Transilvania și Ungaria și de mai departe, să o vândă tot așa, angro, negustorilor munteni, care să o ducă mai departe în Muntenia, în Bulgaria, către zona otomană și s-o vândă en détail, să facă bani, să fie un soi de reciprocitate. Ei bine, sași n-au respectat această înțelegere, Vlad Drăgulea s-a enervat pe ei și i-a tras în țeapă pentru că n-au respectat înțelegerea. Așa a devenit o legendă, așa a fost poreclit de către sașii de la Brașov „Țepeș”, apoi, din cauza faptului că nemții nu puteau pronunța bine litera „G”, c consoană puternică românească, sau diftongul „ea”, în loc să zică Drăgulea ieșea Dracula și de aici la români a venit legenda și asocierea cu Dracul a lui Vlad Drăgulea, zis apoi Vlad Țepeș sau Vlad Dracula.

Pilda poveștii este clară, prieteni goldiști. Voiam să vă spun și să vă sugerez că poți face dreptate doar dacă ești hotărât și dur, iar noi avem azi și exponentul politic al sașilor de atunci, ce erau vicleni și profitori, anume stasul de acum, Klaus Iohannis, ce vinde orice pentru profitul său și al aliaților săi străini. Alegerile mermelite de ieri i-au dat mare câștig de cauză lui Iohannis; vom tot cerceta mecanismele prin care a reușit să obțină din nou o victorie contra românilor (pentru că este victoria lui). Poate vom deduce adevărul în scurt timp sau poate vom mai avea de așteptat. E limpede însă că „Iohannis și străinii” n-au fost încă bine identificați ca fiind inamicii comuni ai românilor. De ce? Pentru că liderii noștri politici sunt și ei trădători, lași și slabi; nici măcar nu și-au propus să solidarizeze românii, ci să-i dezbine. Mai mult, nicio grupare politică nu și-a orientat eforturile în mod clar și dur contra inamicului real care este, repet, „ Iohannis și străinii”. S-au bătut între ei ca chiorii politicienii români, chiar și în interiorul partidelor politice, PSD, PNL, AUR, ADU, fără excepție.

Două remarci de final, ca să vă dați seama cum a fost atmosfera alegerilor de ieri. Am tot dat pe surse scorurile, așa cum îmi veneau de la institutele care făceau exit-poll, respectiv Avangarde, sau cele care făceau sondaje pe teren, Insomar și Sociopol, pe surse. După orele15:00, ieri, așteptând vreo două ore, până după orele 17:00, am sesizat un blocaj și sursele mele care au foarte bune mi-au explicat că este o harababură la Avangarde, la nivelul lui Marius Pieleanu, care nu se simțea foarte bine fizic, atenție, avea și o presiune de acest gen, s-a înregistrat un blocaj de comunicare, că nu mai știe ce să facă, că nu mai știe pe unde să scoată cămașa. Pe scurt, am titrat într-o știre dată pe Solid News, adunată și cu sprijinul colegilor mei „Se întâmplă treburi ciudate!”.  Și acolo am explicat aceste ciudățenii de blocare a comunicării. La acel moment era un soi de egalitate între Nicușor Dan și Gabriela Firea, după ce Gabriela Firea începuse ziua cu un avantaj. Nu s-a mai comunicat nimic până la exit-poll. Dar, care a fost ciudățenia? Că rezultatele de la exit-poll le știți. După orele 18, am încercat să postez această știre de pe Solid News, în care vorbeam despre ciudățenii, muțenia lui Marius Pieleanu de la Avangarde, care nu mai comunica nici cu ăia de la televiziuni, unde trebuia să dea exit-poll-ul, timp de mai multe ore (nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în an electoral), încercând, repet, să o postez pe Facebook, îmi era ștearsă instant. Adică o postam, într-un minut era ștearsă; nu era blocat contul de Facebook, era ștearsă postarea mea. Am mai încercat peste un sfert de oră, ștearsă, nicio explicație, nu s-a blocat contul. Deci dom’le, ăștia stăteau cu ochii pe mine ca pe butelie și nu mă lăsau să postez o știre care vorbea despre ciudățeniile din măsurarea votului în zi electorală.

Al doilea lucru pe care îl consemnez este următorul și asta este concluzia. Am un prieten bun, nu vă spun numele, mare persoane publică, mare doctor și profesor universitar, foarte înțelept și hâtru, și cum se trezește el de dimineață, primul mesaj pe care mi l-a dat sună așa: „Sir, chiar și surprizele au fost stabilite anterior. Au fost exact unde trebuia și în procentul considerat ‘rezonabil’. Aceste alegeri au fost o reușită perfectă, iar poporul român și-a demonstrat vocația europeană și a respins extremismul. Amin”. Închei și eu aici, subliniind ironia de bună calitate, dar dură, a prietenului meu, mare doctor și profesor universitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Ciprian Mega: Rușii ar accepta România ca și gazdă permanentă a...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Ciprian Mega a analizat propunerea lui Cozmin...

Ghilezan: PSD și PNL organizează prezidențialele ca să-și asigure prezența în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Marius Ghilezan a vorbit despre jocul...

Petrișor Peiu: Adevăratul câștigător al alegerilor europarlamentare în România este suveranismul!

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, profesorul de economie Petrișor Peiu a vorbit despre rezultatul...

Gușă: România să se autopropună ca gazdă permanentă a negocierilor de...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Tema editorialului de azi este legată de pace, iar propunerea pe care o...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img