(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În ultimele zile, presa a comentat și analiștii s-au exprimat despre Gigi Becali și anunțul candidaturii sale la prezidențiale. Era, de fapt, un mesaj cu repetiție împotriva lui Călin Georgescu. Gigi Becali consideră că Georgescu este total nepotrivit pentru ca să reprezinte suveranismul și are o listă întreagă pe care o înșiră; probabil că această listă îi va fi completată de către cei care-l antrenează, pentru că vorbim despre „antrenorii AUR”, cei cu epoleți, care probabil că au oficiat și „cununia politică” dintre Gigi Becali și George Simion, pentru că așa a ajuns Gigi Becali deputat. Ei bine, având în vedere că e vorba despre un atac cu repetiție la Călin Georgescu, într-un moment extrem de complicat pentru Călin Georgescu, când a eșuat și cu mitingul destinat strângerii de semnături, acest eveniment cu Becali se constituie, din nou, într-un mare test pentru AUR: cât o mai întinde AUR cu Gigi Becali în partid, în condițiile în care el vâslește în sens opus direcției în care, cel puțin declarativ, AUR zice că merge? A venit un mesaj al lui George Simion, foarte dur, împotriva lui Becali, în care, pentru vreo oră, fiind în SUA, George Simion i-a cerut lui Becali să demisioneze din Parlament; apoi, mesajul a fost retras brusc, n-a mai apărut pe niciunde, comentatorii nu l-au mai pomenit – știți cum e, zona crepusculară, apar și dispar lucruri. Iar legat de Statele Unite și George Simion, pot să vă informez din surse de la fața locului, de la Washington, că George Simion a fost foarte harnic în Statele Unite, dar n-a avut rezultate palpabile în favoarea lui Călin Georgescu. Niciunul dintre liderii prezenți acolo nu a putut să fie convins de către oamenii cu care s-a întâlnit George Simion (pentru că nu s-a întâlnit cu niciun lider important) să îl pomenească pe Călin Georgescu. În acest scenariu, e mai mult decât probabil ca George Simion să fi testat candidatura sa la prezidențiale, testare la care, de asemenea, nu a primit răspunsuri încurajatoare; atunci, treburile se vor reface.
Din acest motiv, Gigi Becali este foarte interesant. De ce? Cunoașteți abordarea mea legată de el, extrem de critică; îl desconsider din punct de vedere al calității mesajului public și al eficienței mesajului public pentru candidatura sa – n-o să fie în stare niciodată să strângă mai mult de 2%. Dar (și aici trebuie să fiți atenți) Gigi Becali este extrem de eficient ca să influențeze anumite electorate. Nu poate să și le aducă în favoarea sa, dar le poate influența, și el are trei tribune de unde emite și unde este auzit. Deci Gigi Becali are tribune de emisie, și nu suporteri. Aceste trei triburi sunt: prima, tribuna politică, de unde Gigi Becali emite la televizor, emite în Parlament, emite de unde „vrea mușchiul lui”, mai ales că acum este preluat și pe TikTok, și pe Facebook, și peste tot, de către toți amicii lui din partid, mai ales de către Mihai Neamțu; apoi, Gigi Becali are tribuna numărul 2, foarte numeroasă, se numește tribuna FCSB, tribuna fotbalului, unde, de asemenea, nu are suporteri, că nici suporterii de la FCSB nu-l iubesc, dar are mare audiență în tot fotbalul și o va folosi; și, în fine, are a treia tribună, al treilea amvon, ca să-i zicem în acest fel, al ortodoxiei, unde, de asemenea, este auzit de către milioane. Ce vreau să spun? Că, dacă Becali a fost pus de către „antrenorii AUR” să se pună, la rândul său (ca să fac un joc de cuvinte), împotriva lui Călin Georgescu, apoi e limpede că din acest moment o să-l țină în cârje pe Călin Georgescu, adică avariat, exact așa cum a apărut candidatul suveranist în urma unei intervenții la genunchi. Dacă mai puneți la socoteală că Becali va avea parte de mediatizare inclusiv din partea unora care, în mod deloc surprinzător, îl susțin, de tip CTP (nu ți-ar fi rușine, CTP-ule!), o să vă dați seama că se produce un bulgăre extrem de consistent de zăpadă, care se va rostogoli și care îl va lovi din trei direcții pe Călin Georgescu și unde? Exact în zona de unde are o mare susținere, adică la electoratul needucat – acolo a avut o mare susținere Călin Georgescu și acolo va acționa Becali. Iar dacă se mai pune și Piedone, noua stea a ANPC-ului, călare pe Călin Georgescu, o să îl facă praf. Adică parcă îl și văd pe Becali sau pe Piedone, exultând și spunând în felul în următor: „Suntem șmecheri sau nu suntem? Ce pana mea”, pentru că ăsta e nivelul, prieteni.
imi place cum scri dar acum dupa mine se vede de la 1 km. ca esti frustrat [simion ,georgescu ]pt. ca nu te/au bagat in seama [nu au tinut cont de parerile tale ]devi penibil.