(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Azi a apărut, prieteni, acest articol, pe care l-am tradus pentru Solid News; titlul său este: „Cu un ultim gâfâit, Biden distruge democrația din România”. Articolul a apărut într-o publicație extrem de prestigioasă, The American Spectator, publicație care mai are și calitatea de a fi citită la modul cotidian de către Donald Trump, deci, dacă el cumva ar rata subiectul, sigur cei din staff-ul lui, care cunosc această preocupare a lui, nu au cum să-l rateze, mai ales că este vorba despre regimul Biden și ilegalitățile care i se vor pune în cârcă. Eu mizez pe faptul că, așa cum l-am perceput eu pe Donald Trump, va exista o mare prigoană împotriva regimului Biden-Obama; la cât l-au chinuit ei pe Trump și pe ai lui, li se va întoarce îndoit, întreit. Articolul este senzațional. Am înțeles că a mai fost preluat în câteva locuri în presa din România și o să vă fac un rezumat, în condițiile în care, dacă vreți termen de comparație, The American Spectator este un site conservator, cam cum ar fi Solid News, spre exemplu, sau ActiveNews, ca să dau și alte exemple din România.
Ei bine, în articolul respectiv, se face legătura între decizia Curții Constituționale din România de a anula alegerile și declarația lui Anthony Blinken, făcută cu o zi înainte de această decizie intempestivă, în care el implica o intervenție rusească în alegerile românești, care n-a fost niciodată dovedită, iar autorul, Victor Gaetan, vorbește, de fapt, că această declarație a lui Blinken, făcută în numele lui Biden, a funcționat ca un soi de comandă pentru Curtea Constituțională, care a anulat brusc alegerile. Tot la fel, în articol se vorbește despre presa internațională, care susține deja că: „SUA sprijină o lovitură de stat judiciară în România”, iar apoi sunt citați niște autori prestigioși din România, respectiv Călin Georgescu, care critică ilegalitățile de la Curtea Constituțională a României. Partea care face legătura cu Ambasada Statelor Unite de la București este legată de prezența unui fost Ambasador al Statelor Unite, despre care am avut probleme de raportare pe care vi le-am exprimat, mă refer la Adrian Zuckerman. Autorul spune că nu avea cum să apară la televizor, să susțină ilegalitățile de la CCR, fără aprobarea Ambasadei Americane de la București, asta este cutuma diplomatică americană, iar asta este o informație senzațională. Concluzia articolului este că: „Din păcate, România și Călin Georgescu sunt prinși între prezent și viitor — prinși între o administrație eșuată Biden, angajată în război cu orice preț în Ucraina (accelerând livrările de arme și ajutoare națiunii epuizate pentru a escalada conflictul înaintea numirii în funcție a președintelui ales Donald J. Trump) și un nou președinte american, care dorește ‘încetarea imediată a focului’ în Ucraina, în timp ce speculează că ’este posibilă retragerea SUA din NATO.’
Echipa Biden încearcă să creeze un fapt împlinit pentru a bloca România în război, indiferent de preferințele democratice. Administrația Trump nu poate prelua funcția suficient de repede. Va urma…”.
Am citat din articolul prestigioasei publicații The American Spectator. Felicitări! A făcut-o mai bine decât am făcut-o noi, în România. Și acum revin la concluzia mea din titlu: e limpede că, astăzi, această presupoziție că Biden a făcut aceste eforturi împotriva democrației românești va ajunge la nivelul centrelor de putere din Washington D.C. și, pe cale de consecință, va fi discutată în aceste cercuri de putere, prin prisma unei posibile inculpări a celor din Administrația Biden, mă refer inclusiv la Antony Blinken; iar dacă aceste acuzații vor fi și oficializate în noul regim Trump, ei bine, prieteni, atunci, prin procedurile justiției americane, victima numită România ar putea să intre în colaps instituțional, deoarece vor fi chestionate toate deciziile românești care au fost impuse în mod samavolnic de către actuala administrație de la Casa Albă, Administrația Biden-Obama, după cum o numesc eu, și nu știm ce se va întâmpla: se va merge înainte cum vom fi noi la acele momente din primăvara următoare, sau se va da reset și se va reveni în punctul în care, dacă, repet, aceste acuzații vor fi oficializate, potentații puterii americane au intervenit asupra puterii obediente din România. Să țineți minte mai ales editorialul lui Victor Gaetan, dar chiar și această porțiune, în care eu descriu consecințele pe care le incumbă această acuzație publică din SUA în acest moment.
Gusa, lasa povestile. Trump reprezinta alta fata a establishment-ului american. Daca interesele papusarilor lui o vor cere, Trump va mulge Romania pana la ultima picatura. Fara regrete si remuscari. Mai tii minte cine a fost ambasadorul lui Trump pe cocioc si cum s-a comportat? Din SUA nu mai poate veni nimic bun. In SUA situatia e atat de deteriorarata incat e mare lucru daca americanii insisi se vor putea salva. Solutia rationala pentru Romania este una singura: BRICS.
Așa este!
Băi Gușă, cum ai reușit să ai scrisoare de la Trump fără să fi în solda CIA?
Ne crezi de proști?
să FII