13.5 C
București
joi, martie 27, 2025
13.5 C
București
joi, martie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Mișcările subterane referitoare la prezidențiabili, de la (re)lansarea discretă a lui...
Data publicării: februarie 25, 2025 14:31

Gușă: Mișcările subterane referitoare la prezidențiabili, de la (re)lansarea discretă a lui Antonescu, la lupta surdă dintre Nicușor și Lasconi, până la pregătirea ”rezervei” pentru Călin Georgescu

Data publicării: februarie 25, 2025 14:31

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Peste nici trei săptămâni, se va închide lista prezidențiabililor din 2025, prin depunerea semnăturilor de susținere, apoi se va aștepta validarea fiecărui candidat de către BEC. În aparență, prieteni goldiști, treburile par că se desfășoară în mod lin, însă, în subteran, vă asigur că se petrec lupte extrem de dure, generate de contextul electoral tulburat sau/și inadecvarea sau slăbiciunea candidaților. Să-i luăm pe rând, pe grupări politice:

Coaliția PSD-PNL-UDMR a organizat ieri încă o relansare a lui Crin Antonescu. De data asta a fost discretă, în sensul că a fost aproape nebăgată în seamă de către presă. Ea venea, oricum, în mod compensatoriu, după ce Bolojan a lipsit săptămâna trecută la altă relansare a lui Crin Antonescu, pe motiv de vizită oficială la Emmanuel Macron. Pot să vă spun, însă, că nu sunt liniștite treburile în coaliție, nu se pot minți între ei cu sondaje, nu este între primii doi candidați Crin Antonescu și pare că nici nu decolează. Din acest motiv, zilele trecute au avut loc negocieri intense, spre a fi convins Bolojan să candideze chiar el, din poziția de președinte interimar al României, având potențial mai mare decât Crin Antonescu; am explicat asta pe larg săptămâna trecută într-o analiză.

Omul Zilei, Ilie Bolojan. Intră pe ”filiera franceză”, ca etapă din încercarea de a prelua autoritatea în statul român, spre a reface ”verticala puterii”. Diferența dintre ”Bolovanul” Codruței și ”Crinul” Alinei!

Din calcule, într-adevăr reiese că Bolojan e mai bun, dar nu suficient de bun ca să fie sigur că intră în turul doi, adică nici proiecțiile pentru Bolojan nu-l așază între primii doi clasați. Pe cale de consecință, Bolojan a refuzat, deocamdată, propunerea de candidatură, dar, în mod consecutiv, presiunea pentru candidatură s-a mutat asupra cui credeți? Asupra lui Emil Boc de la Cluj, pe care Ilie Bolojan chiar l-a vizitat vineri seara, și chiar la Cluj, pentru ca să discute această posibilitate de a candida la prezidențiale și nu a fost doar Bolojan în acest weekend în discuții cu Boc pentru ca el să candideze; au mai fost câteva persoane importante, separat, nu odată cu Bolojan. Boc, într-adevăr, are șanse mai mari și decât Antonescu, și decât Bolojan, dar, fricos fiind, așteaptă tot felul de asigurări, știți, de prin „pădure”, de prin stânga, de prin dreapta, ce zice Kovesi, ce zice altul; mă rog, așa e Boc. Până una-alta, însă, Marcel Ciolacu îl vrea neapărat pe Crin Antonescu, dar analiștii traduc această preferință a lui Ciolacu pentru Crin Antonescu că, de fapt, îl vrea pe Nicușor Dan în turul doi, pentru că acesta pare că trece de Crin Antonescu și, sigur, există și varianta Ponta, pe care n-o putem discuta, deocamdată, până când nu se stabilizează celelalte candidaturi.

Am vorbit de Nicușor Dan și trecem la tabăra USR, cât e de mică, pe atât e de voinică în competiții interne, pentru că se duce o luptă foarte dură, dar surdă, între Nicușor Dan și Elena Lasconi. În fiecare zi se mută trupe, susțineri, fel de fel de influențe; de fapt, ca să vă traduc pe scurt, este o luptă, care desigur că nu se obiectivează, între Alina Mungiu, care îl vrea pe Nicușor Dan, și Laura Codruța Kovesi, care o vrea pe Elena Lasconi. Dacă vă uitați în presă, o să vedeți cum apropiații celor două semnalizează diferit, în funcție de preferințele celor două șefe; ele n-au ajuns la conflict mare între ele, deocamdată, dar, sigur, nu le convine acest lucru. Ce se așteaptă? Se așteaptă un semnal de undeva sau o schimbare de candidat, în așa fel încât să se hotărască cine dintre Nicușor Dan sau Elena Lasconi merge mai departe, sau poate merg amândoi.

Ei bine, tabăra cu cea mai mare susținere este tabăra suveranistă, și asta este la punctul 3, intitulat „Suveraniștii și problema Călin Georgescu”, pentru că, în aceste zile, s-a ajuns ca Georgescu Călin să fie prezentat ca o problemă. De ce? Deoarece AUR este nemulțumit că Georgescu nu acționează deloc corespunzător, în acord cu cutumele de relaționare dintre un partid politic și un candidat. Spre exemplu, Georgescu refuză să-l nominalizeze pe George Simion ca posibil viitor premier sau, dacă nu-i place Simion, să-l nominalizeze pe Petrișor Peiu, nici pe Petrișor Peiu nu-l nominalizează. În plus, Georgescu nu vrea să vorbească despre nimeni de la AUR sau propus de AUR că ar face parte dintr-o viitoare echipă de consilieri de la Cotroceni și acest lucru iarăși nu se vede bine din interiorul AUR-ului. L-am auzit și eu, acum două săptămâni, când Georgescu a zis că „titularul nominalizează rezerva”, apropo de cine va fi rezerva lui, dacă va fi interzis, dar și legat de acest punct Călin Georgescu tace și se pare că nu vrea să nominalizeze pe nimeni, deși pericolul blocării sale de către Biroul Electoral Central este real, este pe masă. Colac peste pupăză, după discuția mea de ieri, de la emisiune, a revenit și zvonul cu Cristela Georgescu rezervă a lui Călin Georgescu, care Cristela, întrebată, ieri, de către HotNews dacă zvonul este adevărat, n-a zis nici da, nici ba, ci a refuzat să răspundă. Ei, cum ar fi, prieteni, ca Cristela soția să fie rezerva soțului Georgescu? Ieri, în emisiune, Liviu Man, un jurnalist suveranist dedicat, auzind această posibilitate, pur și simplu s-a îngrozit și a adus aminte public de Nicolae și Elena Ceaușescu; asta este ceva ce nu mai vrem să vedem, nu numai noi, dar nici nu este normal.

Revin la AUR și la Simion, care, dacă nu acționează cumva eficient în această săptămână, e limpede că intră chiar el însuși într-un mare pericol, anume pericolul de a-și pierde sprijinul intern în AUR; e firesc: niciun partid nu poate suporta un asemenea tratament din partea unui candidat. Adică tu, ca partid, să faci de toate și candidatul să nu-ți răspundă prin nimic. Cum să sprijini în campanie un candidat care te ignoră, aproape se repudiază? Cam asta cred că este ideea din AUR și asta semnalizează, de fapt, și Gigi Becali în aparițiile lui publice, și cea de ieri, și cea de astăzi – cam acolo bate șaua ca să priceapă iapa. Ce se poate petrece în tabăra suveranistă? George Simion să nu facă nimic și AUR să meargă în campanie în spatele lui Georgescu, dar fără garanții, sau, mai rău, dacă Georgescu va fi invalidat, AUR-ul să rămână fără candidat. Sau George Simion să acționeze și să strângă semnături și pentru un alt candidat în perioada următoare, că are timp, dar așa s-ar putea petrece o ruptură, dacă acest lucru se face fără acordul lui Călin Georgescu, care, așa cum spuneam mai devreme, e limpede că nu mai vrea pe nimeni ca să-l concureze.

Până lunea viitoare, treburile vor fi tranșate, prieteni goldiști, și le vom comenta aici, peste o săptămână, la Gold FM. De ce spun până luna viitoare? Pentru că apoi nu va mai fi timp de strâns semnături pentru termenul de 15 martie. Rămânem așa cu mai multe întrebări, care sunt de felul următor:

Coaliția, cu sau fără Crin Antonescu?

USR-ul/progresiștii, cu Lasconi și Nicușor Dan sau doar unul dintre ei sau niciunul?

Doar Călin Georgescu din partea AUR sau încă un candidat rezervă sau prezidențiabil valid?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Pronosticul că Maia Sandu își arestează contracandidații, se confirmă! Jurnalista Natalia...

Scandal în Republica Moldova după ce jurnalistul Gheorghe Gonța a declarat că Natalia Morari, fostă candidată la președinția Republicii Moldova, ar urma să fie arestată. Jurnalistul Gheorghe Gonța...

Sorina Matei: PNL este piatra legată de gâtul României!

Sorina Matei exprimă punctul său de vedere cu privire la cele mai recente evoluții din  Coaliție. Jurnalista este de părere că PNL ar fi...

Ioana Ene Dogioiu despre voturile lui Călin Georgescu: ”Mortul politic ținut...

Principala diferența dintre o aniversare și o comemorare este prezența invitatului. Absența stridentă a lui Călin Georgescu de la manifestațiile organizate de ziua domniei sale,...

Mircea Sime, mesaj pentru Vasile Bănescu: “Întoarceți-vă în clopotniță dacă vă...

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a descoperit brusc vocația de mare apărător al instituțiilor statului și judecător al presei. Din înaltul...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img