Autor: Cozmin Gușă
Mâine voiam să fac o analiză despre faptul că oamenii lui Trump ocolesc România, nu se referă deloc la situația noastră cea mai problematică din interiorul NATO, mai ales și UE (UE nu-i privește, dar NATO îi privește) și absolut niciunul dintre ei nu-l pomenește pe Călin Georgescu. O să fac acum analiza, pentru că am văzut că se emoționează lumea: „Vai, JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, a pomenit România și a dat-o ca exemplu”. Da, măi băieți și fete care nu știți geopolitică, a dat România ca exemplu pentru că vrea să ajute Germania și AfD-ul, care, peste o săptămână, vor fi implicați în alegeri, țara și partidul susținut de către Donald Trump prin Elon Musk, care e alături de lidera AfD, și acum și prin JD Vance. Asta să înțelegeți! Și n-avea ce alt exemplu să dea JD Vance decât România, dar n-a spus nimic despre ilegalitățile de la CCR, n-a spus nimic despre faptul că românii au fost păcăliți și sunt dezamăgiți, n-a spus să se reia turul doi, cum ar fi putut să spună. Asta că-și manifestă îngrijorarea, vedeți-vă de treabă. În afară de asta, timp de aproape o săptămână, patru importanți demnitari americani au hălăduit prin Europa, de la șeful Pentagonului, Pete Hegseth, care a fost la Londra, la o întâlnire cu Miniștrii Apărării, n-a avut nimic de spus despre România sau despre candidatul Georgescu, până la generalul Kellog, Comisarul special pentru problemele Ucrainei și nu numai, care n-a pomenit despre situația din România, despre reluarea turului 2, continuând cu acest JD Vance, care a dat astăzi exemplul România doar pentru ca să-i folosească lui în contextul alegerilor din Germania, pentru că era la München, la conferința de securitate; asta îi interesează pe ei. Și mai adaug faptul că celălalt special, „specialul lui Donald Trump”, Richard Grenell, de asemenea, nu s-a pronunțat și se pare că și-a amânat sau și-a anulat venirea în România.
Nu-i o veste bună pentru Călin Georgescu, care se dă foarte trumpist, prea trumpist, și asta este o greșeală de strategie; doar pro-american, noi doar cu America – dar de ce doar cu America, Căline? Ce a demonstrat America în ultimii ani de ar trebui să fie luată ca exemplu? De ce să sărim la prohabul lui Trump, numai așa, ca să ne fie nouă bine, „turul doi înapoi”? Nu vezi că nu te bagă în seamă? Călin Georgescu, mie Trump mi-a trimis scrisoare de susținere în iulie 2024, când îi era greu și nu era președinte. Pe tine nu te-a pomenit, deși avea suficiente ocazii, sau prin intermediari, de la Elon Musk, până la Donald Trump Jr., ca nume în ultimele două luni de când aveai nevoie. Concluzia este asta: în jocul de putere referitor la România, Putin are proeminență și Trump se va consulta cu el. Suntem într-o lume ortodoxă. Aaa, emisarii americani de săptămâna asta s-au referit la Polonia, bineînțeles. Au arătat ´dom’le, aici cu Polonia trebuie să negociem. E altă lume, e mai aproape de noi, de americani´, dar de România nu s-a pomenit, nu vă mai faceți iluzii. Asta e o glumă. Pur și simplu JD Vance a folosit România pentru ca să fie de folos alegerilor din Germania, pe care America le-ar vrea câștigate de către AfD. E bine, e în regulă, e tot suveranism, dar nu-i cu România. Jocurile de putere sunt cu totul altele, la asta trebuie să vă gândiți, și faptul că nici Trump, nici Putin, nici oamenii lor nu vorbesc despre noi, înseamnă că jocul încă nu s-a setat. Și încă ceva: înseamnă că n-au parteneri pe care să se bazeze într-un fel de joc; dacă România era condusă de un Orban, credeți că nu se exprima legat de România, legat de importanță, legat de frontul estic al NATO și al Uniunii Europene, legat de Marea Neagră? Ba da! Și Trump, și Putin, amândoi! Lăsați naivitățile la o parte și gândiți-vă că atât de rău am ajuns, încât nici atunci când am putea să fim pomeniți din sculare în culcare de către cei patru emisari americani care au stat în această săptămână în Europa, că au fost ca Grenell la Moscova, la Kiev, că au fost ca și Kellog, a fost și secretarul Trezoreriei, care a semnat niște documente în Ucraina cu Zelenski, nici ăsta n-a zis nimic; revin, faptul că niciunul nu ne pomenește înseamnă că am devenit atât de slabi, prieteni, încât am ieșit de pe harta de interese și nu mai avem reprezentare nici la putere, nici la cei care ar putea veni. Desigur, cea mai proastă veste este pentru Călin Georgescu, care a așteptat în zadar săptămâna asta, la început, cu ocazia întâlnirii dintre Netanyahu și Trump, să se spună ceva, nu s-a spus, că putea să vină ecoul la câteva zile distanță, iar apoi cu prezența acestor emisari în Europa și în țările din jurul României, iarăși nu s-a spus nimic despre el. Încă o dată vă repet: mie Trump mi-a trimis o scrisoare pentru care n-am plătit nimic, Trump nu mă cunoaște, ne-am cunoscut pe vremuri, dar eram un puștiulică acum 25 de ani și el era marele miliardar Trump, nu mai știe, deci dacă ar fi vrut să ajute pe cineva, așa cum au vrut să mă ajute pe mine, sau să-l ajute pe Călin Georgescu, ar fi făcut-o. Deocamdată nu suntem pe hartă, nu vă mai iluzionați inutil și, atenție, ăia care nu vă pricepeți la politică, tăceți dracului din gură, că vă faceți de râs. Stați acolo pe zona voastră de expertiză, nu vă mai exprimați și nu vă mai entuziasmați.
Domnule Gușă, poate că ai dreptate, poate că nu… cert este că, dacă facem un sondaj, despre Călin Georgescu au auzit toți românii și cel puțin 50% dintre aceștia îl votează, despre dimneata au auzit 5% și te votează 2%. Prin urmare, fii Om mare și leapădă-te de păcatul trufiei!
Sunteți prea cinic, dnule C Gușă, da, a bătut șaua să priceapă gloaba nemțească, și nu a făcut referire la CG dintr-un motiv pragmatic: Partenerul strategic nu vrea să fie acuzat de amestec în afacerile noastre interne, a făcut-o Consiliul Europei, și a greșit, fiindcă suntem o lume geopolitică sensibilă, dar acuzația nerostită a lui JD Vance are o singură concluzie logică și practică: Ați greșit, reluați Turul II, recunoașteți că nu aveți probe contra Rusiei (nici noi, partenerii voștri strategici, nu vrem să acuzăm Rusia), deci renunțați la acuzațiile nefondate și apropiați-vă SUA și Rusia, cu o singură mișcare, iar asta va aduce și eliminarea acuzațiilor contra celor ce au greșit, CCR și clasa politică care e la putere.
Fiți pragmatici și veți vedea ce simplă e soluția, la îndemâna noastră. Iată de ce SUA ne ajută enorm cu aceste declarații oficiale. Un sfat? Nu mai bateți câmpii! Dar recunosc, dnule C Gușă, o faceți cu ceva grație…
E clar ca dupa ce NATO (SUA) si-a furat-o in Ucraina si Trump vrea sa se extraga din acest lokum, Marea Neagra e cum s-a stabilit, lac rusesc. SUA nu mai poate si nici nu mai vrea sa incerce sa-si proiecteze oarece muschi prin zona. Asadar si prin urmare, Romania nu mai prezinta interes pentru licurici. Decat ca vaca de muls. Indiferent cine e la butoane. Cat ne mai tin pana ne dau rusilor inapoi. E iarasi clar ca pe americani nici la banana nu-i doare de CG. Totusi, daca padurenii nostri ar avea niscai umor, l-ar pune presedinte. Daca-i bal, apai bal sa fie!