(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Mi-a parvenit, în această dimineață, un sondaj realizat, atenție, de o casă de sondare italiană, sondaj pus la dispoziția ambasadelor străine de la București. Pe această filieră l-am căpătat și eu, din două surse independente, dar străine. Datele cercetării sunt următoarele: 3.012 respondenți, care au fost chestionați telefonic și, bineînțeles, aleși după un algoritm sociologic conform; chestionarea s-a făcut în perioada 14-16 aprilie, deci acum mai mult de o săptămână, și a cuprins români din țară, dar și din diaspora. În urma măsurătorilor, s-a consemnat faptul că vom avea o participare la vot în turul întâi de 52%, conform declarațiilor, dar, totodată, s-a estimat că voturile din diaspora vor reprezenta circa 10% din totalul voturilor ce vor fi exprimate. Vorbesc despre două estimări. Ei bine, dintre aceștia 52%, care au declarat că vor merge la vot, 34% dintre ei, adică o treime din acești 52%, spun că nu sunt deciși încă cu cine anume să voteze. Consemnăm, așadar, doar opțiunile restului de 66% din cei 52%, adică două treimi, care au și spus cu cine vor vota și care arată în felul următor:
George Simion – 25%;
Crin Antonescu – 23%;
Nicușor Dan – 21%;
Victor Ponta – 17%;
Elena Lasconi – 10%;
Restul – 4%.
Am și câteva concluzii pe care vi le prezint pe scurt:
- George Simion, în mod spectaculos, dar nu pozitiv, nu crește semnificativ prin votul diasporei. Aici era o mare speranță a lui Simion că va fi votat ultra-majoritar în diaspora. Ei bine, acest sondaj nu consemnează așa ceva.
- Crin Antonescu pierde, cumva, din scorul estimat doar pe baza voturilor din România, care era un scor sărit de 25% deja. De ce? Pentru că are probleme în diaspora, bineînțeles din cauza PNL-PSD-UDMR.
- În mod surprinzător, Victor Ponta crește pe baza voturilor din diaspora. Altfel, el ar fi avut un scor de 13-14%, probabil, dacă ar fi fost înregistrate niște creșteri. Așa, el are 17%, iar Nicușor Dan se stabilizează pe baza votului din diaspora. De remarcat și ușoara creștere a Elenei Lasconi, ce ajunge la 10%.
- Treimea dintre alegători ce vrea să voteze, dar e nehotărâtă cu cine să voteze, bineînțeles că așteaptă să fie influențată în zilele următoare, eventual prin cele trei dezbateri de luni, marți, miercuri, care vor avea loc, în această ordine, la Digi24, TVR, respectiv Antena 3.
- Tendințele apar crescătoare, chiar dacă ordinea nu se schimbă, dar tendințele apar crescătoare pentru Victor Ponta și chiar Elena Lasconi. Crin Antonescu și Nicușor Dan apar ca fiind stabilizați. În același timp, dacă cumulăm niște factori, putem vorbi de o ușoară tendință descrescătoare la nivelul lui George Simion.
Cu alte cuvinte, prieteni, totul pare posibil, dacă luăm în vedere adiționarea voturilor diasporei, care ați văzut cu ce rezultate se înregistrează, dar, încă o dată spun și repet pentru a nu știu câta oară, proporția mare a celor nehotărâți, care în acest sondaj realizat de o casă italiană și pus la dispoziția ambasadelor străine de la București, se înregistrează la cota de 34%.