(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
V-am tot expus în ultimul an drama institutelor de sondare din România, ce sunt puse, în baza obligațiilor financiare către partide, să expună public date false despre protagoniștii alegerilor, fie că au fost europarlamentare, locale, acum prezidențiale și parlamentare. Sondajul franco-german, după cum l-am numit chiar eu, pe care îl analizez azi, este un instrument de lucru, pus la dispoziția ambasadelor occidentale de la București, instrument în care am mai multă încredere, deoarece l-am folosit și testat chiar eu în alegerile din 2019 și 2020, iar datele oferite au fost confirmate ulterior de rezultatul acestor alegeri. Cel prezentat ieri de către mine a fost realizat în perioada 21-29 octombrie, prin interviuri față în față, atenție, cu 3.012 subiecți; s-a măsurat intenția de vot pentru 58% dintre românii ce au zis că vor vota, dintre care 17% sunt încă nehotărâți cu cine anume să voteze. În acest sondaj nu a fost măsurat sau ponderat votul diasporei (e bine de știut asta), iar săptămâna viitoare vor fi publicate și datele pentru parlamentare. Rezultatele raportate de acest sondaj franco-german sunt următoarele:
Marcel Ciolacu – 28%
George Simion – 18%
Nicolae Ciucă – 14%
Elena Lasconi – 13%
Mircea Geoană – 10%
Kelemen Hunor – 7%
Cristi Diaconescu – 4%
Restul candidaților sunt în jurul cifrei de 1%
Ce este de semnalat și explicat? Creșterea cam abruptă a lui Ciolacu, ce-i asigură locul în finala de pe 8 decembrie – explicațiile în cazul șefului PSD sunt de două feluri: prima vizează tractarea sa de către mașinăria PSD către scorul partidului, care scor este de peste 30%, iar a doua explicație poate deriva din polarizarea luptei, cu invective incluse, dintre Ciolacu și Ciucă, cu beneficii mari, însă, pentru PSD-ist, în condițiile în care „ostașul” e considerat omul „omului rău”, adică al lui Iohannis. Din această luptă a beneficiat, însă, și Ciucă, care a putut astfel aglutina parte din votul clasic anti-PSD și așa „ostașul” a putut crește câteva procente față de scorul său recent, ce se cifra sub ușor sub 10%.
Creșterile lui Simion și Lasconi au survenit, pe de o parte, din mediatizarea excesivă de care au dispus ambii candidați, dar mai ales au survenit din eliminarea Dianei Șoșoacă din alegeri. Parte din voturile acestea s-au dus fie către Simion (cele suveraniste), respectiv către Lasconi (cele de tip feminist). Aceste voturi sunt de tip volatil, ele vor sta în dreptul celor doi, Simion și Lasconii, deocamdată, deoarece Șoșoacă a fost puternic cenzurată în ultimele săptămâni tocmai pentru ca să nu poată spune că nu-și transferă voturile niciunuia dintre cei doi.
Cazul lui Mircea Geoană este surprinzător. Decăderea lui este totuși prea mare. Ar putea să fie explicată, însă, pe mai multe paliere. Geoană a avut parte de puțină mediatizare, comparativ cu contracandidații săi (problema banilor pentru presă, pe care nu i-a avut sau n-a vrut să-i cheltuie), iar atunci când a fost, în fine, mediatizat, Geoană a fost în defensivă în baza falselor scandaluri cu filiera sa rusească sau consultantul evreu pe nume Hanan. Nu și-a putut prezenta, astfel, un program prezidențial solid și profesionist, ceea ce era și este principalul său atu în lupta electorală. Apoi, Geoană nu are rețea locală de partid, ce să-i preia mesajele și să le multiplice în mod corespunzător către populație și, în plus, mai stă prost și la capitolul susținători. Aceștia, puțini câți sunt, nu sunt personalități vectorizante și n-au reușit deloc să fie convingători în susținerea favoritului lor. Simplele poze cu Gică Hagi, Ionuț Lupescu sau Stere Halep nu aduc voturi și Geoană nici n-a putut să-și joace atuul său de forță din lumea aportului, anume prietenia cu Mircea Lucescu, care l-a susținut și în 2009. E posibil, astfel, ca o parte dintre votații săi să se fi reorientat către Ciolacu, pe principiul „alegem învingătorul”, sau poate chiar către Ciucă și Lasconi.
Se observă că mai sunt doar doi candidați ce contează în economia turnului 2, anume Kelemen Hunor și Cristi Diaconescu, prezentați în sondajul franco-german cu 7, respectiv 4 procente. Aceștia pot avea rol semnificativ după 24 noiembrie sau 1 decembrie, în funcție de cui și mai ales cum anume își vor oferi sprijinul.
Asta este poza momentului, prieteni goldiști. Următorul sondaj franco-german va părea săptămâna viitoare, se va referi la scorul partidelor la parlamentare, respectiv peste două săptămâni, referitor la prezidențiale. Până atunci, Ciolacu speră să treacă peste pragul psihologic de 30% susținere; Simion își dorește să nu scadă din motive de tip Becali sau Șoșoacă; „ostașul” Ciucă vrea să împrumute cât mai mult din zestrea unora ca Boc, Bolojan Dumitrel și alții, ferindu-se cât mai mult de Iohannis, cu al său efect de tip „senatorul-gaură de golf”; Lasconi speră, la rândul ei, să nu se remarce nici cât de slab pregătită este, și nici ruptura asta de USR; iar Mircea Geoană așteaptă cu sufletul la gură în următoarele două săptămâni vreun semnal public și izbăvitor din partea viitorului președinte ales al SUA, care și dacă va veni s-ar putea să fie extrem de tardiv, în condițiile în care el nu reușește ceva mega-spectaculos între timp. În rest, așa cum repeta mereu marele și dragul Gheorghe Dinică, „lume multă, mese puține”.
