(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
De ceva vreme știți că v-am reținut atenția cu întețirea luptei politice din SUA, fapt ce ar fi trebuit confirmat prin dezbaterea de azi-noapte, orele 4 dimineața în România, orele 9 seara în Philadelphia. Ei bine, dezamăgirea a fost la nivelul tuturor analiștilor serioși. A fost un aranjament negociat pentru această dezbatere: să fie fără public, deci fără aplauze, fără atmosferă, fără susținători, cu microfoanele tăiate interlocutorului pe timpul în care celălalt își exprimă părerea, deci interacțiunea cvasi-nulă, practic doar prin priviri, și, cu toate aceste negocieri, într-adevăr, dezbaterea nu se vestea ca fiind spectaculoasă, decât dacă Donald Trump sau Kamala Harris ar fi spus lucruri ieșite din comun. Ei bine, n-au spus. De remarcat totuși, ca să fim corecți până la capăt, că moderatorii de la ABC (televiziunea așa se numea) au avantajat-o pe Kamala Harris, iar mediatizarea post-dezbatere a fost total polarizată de o așa-zisă victorie a lui Harris, care, însă, a fost inexistentă.
Dar ce anume n-au spus cei doi prezidențiabili, unul dintre ei viitorul președinte al SUA? La nivel intern, n-au dezbătut că în America acum e o economie ce gâfâie groaznic, care de facto poate marca și că ar fi recesivă. Împrumuturile publice, ca să reziste această economie, le face administrația americană până la nivelul de peste 3.000 de miliarde de dolari pe an, prieteni goldiști. De aici derivă niște probleme insurmontabile pentru flotabilitatea acestei economii americane, ce nu pot fi pansate decât temporar, prin eventuala vânzare de gaze scumpe Europei, care se practică, sau prin cea de armament, la fel de scump, către aliați, care de asemenea se practică. O altă mare, uriașă problemă a Americii este populația sărăcită, cu zeci de milioane de asistați social. Mulți dintre ei populează acum ca homeless (adică oameni fără case) nu doar periferiile marilor orașe, cum era în urmă cu 10-15 ani, dar mai ales acești oameni fără case se pot remarca pe străzile centrale ale metropolelor americane, străzi unde își petrec nopțile dormind pe cartoane și sunt cu zecile de mii în fiecare dintre marile orașe ale Americii. Un alt lucru despre care n-au discutat și ar fi trebuit în mod obligatoriu să discute este legat de marca democrației, adică libertatea de expresie, care în Statele Unite este sugrumată aproape total, și nu doar la nivelul televiziunilor, radiourilor sau site-urilor de știri, dar și în rețelele de socializare, așa cum, în mod intenționat, șeful Facebook a recunoscut săptămâna trecută, iar chiar Trump a fost una dintre victimele acestei pierderi a libertății de exprimare. Americanii sunt astăzi, și-ar fi trebuit să discute prezidențiabilii, o populație hrănită mediatic prin manipulare sau prin oferirea de show-uri televizate unul mai tâmpit ca altul, care e limpede, prieteni, că va avea drept urmare îndobitocirea și mai mare a populației, care este chemată inclusiv să voteze în Statele Unite.
Așadar, doar din această scurtă enumerare v-ați dat seama că marea problemă despre care ar fi trebuit să discute Trump și Harris este chiar pierderea în mod accelerat a democrației, într-o Americă care acum este lovită și de pierderea prosperității, prosperitate care a rămas valabilă doar pentru un procentaj sub-majoritar de americani, care la rândul lor, sunt total dependenți de credite bancare. Din dezbaterea Trump-Harris n-a răzbătut nimic din toate acestea. Am aflat de la Trump ceea ce știam, un lucru groaznic, anume că mulți emigranți asiatici mănâncă pisicile și câinii vagabonzi sau domestici pe care îi prind de foame și din lipsă de altfel de carne.
La nivel geopolitic, cei doi candidați ar fi trebuit să discute mult mai apăsat faptul că SUA și-au pierdut în mod accelerat autoritatea și prestigiul ce le-a asigurat dominația în zonele de emergență geopolitică sau geo-economic, de la Orientul Mijlociu, la Africa, la mare parte din America Latină, iar frontul său asiatic este acum dominat de înțelegerile ruso-chineze în loc de autoritatea americană. În Europa, SUA controlează deocamdată jocul geopolitic, dar cu prețul sărăcirii accelerate a spațiului Uniunii Europene, fapt ce vă asigur că se va întoarce ca un bumerang exact împotriva SUA. Nu mai vorbesc despre ofensiva BRICS+, care este orientată clar de cel puțin nouă luni de zile în scopul dedolarizării planetei, care este un lucru de gravitate exponențială pentru America. La toate aceste mari probleme geopolitice, Kamala Harris a răspuns cu „Ucraina bla, bla, bla”, iar Trump a pus doar problema dispariției Israelului în urma pierderii de autoritate a Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Desigur că vom comenta, începând chiar cu ziua de astăzi, campania americană și o să o facem săptămânal, de câteva ori, aici, la Gold FM. Ce e sigur după dezbaterea de azi-noapte e că prezidențiabilii Trump și Harris n-o vor face, însă, așa cum ar fi necesar. Imaginea pe care ei o oferă în această campanie americană, de tip „totul sau nimic”, este una de tip „mult zgomot pentru nimic”.
https://www.cotidianul.ro/angela-gheorghiu-huiduita-pe-scena-reactia-divei/