(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În emisiunea din această luni, pe care probabil ați ascultat-o majoritatea, că a avut mare succes, cu Petru Romoșan, legată de influența capitalului nazist, a mentalității de tip nazist în dezvoltarea afacerilor marilor corporații europene după cel de-Al Doilea Război Mondial, cei de la Youtube ne-au dat un avertisment, care avertisment s-a transformat imediat, adică în cursul zilei de ieri, marți, într-o blocare a canalului pentru 7 zile, nerăspunzându-ne la dorința noastră de a ne susține cauza. Ca să fac un rezumat, această emisiune, care s-a petrecut la inițiativa mea, deoarece citisem o carte excepțional de bine documentată, a unui jurnalist olandez, David de Jong, despre faptul că următoarele mari corporații au la bază capitalul dovedit al naziștilor și s-au dezvoltat în baza acestui capital, acestea fiind: BMW, Mercedes, Dr. Oetker, Krupp, Porsche, Allianz, Deutsche Bahn și multe altele, deci, analizând toate aceste lucruri, ne-am dat seama că aceste companii, care au influențat inclusiv politica Germaniei și a Uniunii Europene în ultimele decenii, au la bază suport originar nazist; și am făcut o emisiune împotriva nazismului, a ideologiei naziste, am reamintit aici, împreună cu Petru Romoșan, ororile regimului nazist, inclusiv cele legate de partea aceasta de Holocaust, am făcut legătura și cu influența nazismului în România, mai ales în politica național-socialistă a lui Nicolae Ceaușescu, și, bineînțeles, am deplâns soarta evreilor, mai ales, care au picat victime acestor mentalități de tip nazist, dar și a oamenilor de treabă din Germania și restul statelor europene care au murit din cauza ambițiilor naziste.
Bineînțeles că într-o parte a acestei discuții am venit și la capitolul Ucraina, unde de la amenințări naziste ale consilierului lui Zelenski că profesorul Andrei Marga va fi pus pe lista de ucis a celor de la Myrotvorets pentru că a apărat interesele românilor, până la batalioanele Azov, care sunt active și sunt de origine nazistă, avem prezența nazismului tolerat în viața publică și politică internațională. Am dat și exemplul din Canada, unde speaker-ul Parlamentului canadian a fost obligat să-și dea demisia după ce, nu din greșeală, ci voit, l-a omagiat pe un fost nazist. Ce-a făcut YouTube-ul? În loc să ne dea niște premii, acolo, un trafic în plus, că ne ascund acolo, să n-avem prea mult trafic, ne-au blocat. E neplăcut, dar, din punct de vedere intelectual, ne-au dat un premiu: am priceput că de fapt asta e dovada că n-ai voie să vorbești împotriva nazismului, n-ai voie să spui, cum a dovedit Petru Romoșan cu documente, că salutul „Slava Ucraina” provine din celebrul „Heil Hitler” și este de origine nazistă.
Întrebarea mea este retorică la final: cum era, prieteni, dacă vorbeam pro-nazism? Așa cum face Zelenski, cum fac diferiți politicieni americani, cum fac diferiți operați la creier dintre politicienii din Occident. Cred că în cazul Gold FM am fi fost amendați și în acea variantă. La noi nu e bine nicicum. Cei care țin cu normalitatea și cu România, în cazul nostru, trebuie să fie oricum pedepsiți.