Având în vedere că probabil nu suficient de mulți oameni au văzut emisiunea cu o audiență mare a Ancăi Alexandrescu, avându-i ca invitați pe Dorel Vișan și pe mine, difuzată acum 2 săptămâni, redăm aici parte din conținutul emisiunii (prin preluarea articolului de pe site-ul Ziaristii.com al lui Grigore Cartianu), util pentru a vă forma o părere despre profunzimea discuțiilor televizate.
Tot o părere vă puteți forma (dacă nu o aveți deja) și despre renumitul Grigore Cartianu, jurnalist pe care Dorel Vișan nu îl cunoaște, dar pe care eu l-am cunoscut prin postura faptului că, atunci când conduceam Realitatea TV, i-am dat tribună de exprimare. Am făcut-o până într-o zi, când am sesizat în mod clar că el, împreună cu alți 4 invitați de-ai lui Rareș Bogdan (Oreste, Sabin Orcan, Laurențiu Ciocăzanu și Oana Stănciulescu), erau, de fapt, goarnele Statului Paralel în timpul emisiunilor. Deducând acest lucru, i-am dat afară a doua zi, fapt pe care, bineînțeles, acest Cartianu, „prietenul” lui Giovanni Becali, (care este prieten cu săpunul), nu l-a uitat.
Cozmin Gușă
Articolul lui Grigore Cartianu:
„A trecut neobservată, în spațiul critic mediatic, o emisiune „de gală” (!) realizată de Anca Alexandrescu pe 11 martie 2024, în care invitați au fost actorul Dorel Vișan și agitatorul putinist Cozmin Gușă. Din nefericire, renumitul artist a promovat un discurs la fel de putinist, dar și nostalgic-ceaușist, cu laude mincinoase aduse regimului comunist.
Stimulat de prezența în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, prin video, a putinistului Cozmin Gușă (clujean ca și el), actorul Dorel Vișan (86 de ani) a început printr-un puseu nostalgic ceaușisto-dragnist. El îi consideră „patrioți extraordinari”, la grămadă, pe Burebista, Nicolae Ceaușescu și Liviu Dragnea!
Dorel Vișan: „Noi, românii, avem un dar de a ne trăda pe noi înșine. De la Burebista până la Nicolae Ceaușescu și chiar la prietenul dvs. (al Ancăi Alexandrescu – n. red.) Liviu Dragnea, a fost un șir de trădări. Toți care-au fost patrioți și au vorbit despre sufletul românesc i-am omorât. Extraordinar – de la Burebista până la Nicolae Ceaușescu, pe toți i-am omorât. Și toți au fost extraordinari”.
Cozmin Gușă: „Cultura impusă planetar de imperiul american ne-a transformat în altceva decât ființe umane, normale” / „Vladimir Putin – patriot, din câte se vede; un om serios”
Bucuros de cursul discuției, Cozmin Gușă a ridicat miza, incriminând „imperiul american”, care ne-a transformat din „ființe umane, normale” în „consumatori” (!!!): „Prima temă pe care o lansez, așa, în calitatea mea de putinist de serviciu: felul în care cultura impusă planetar până deunăzi de imperiul american ne-a transformat în altceva decât ființe umane, normale, cum suntem în emisiunea asta – tu, Anca, cu Dorel Vișan, cu mine –, din oameni care trăim ca să simțim, ca să iubim, în niște oameni care trăiesc ca să supraviețuiască. În ce măsură au reușit americanii să transforme lumea în acest fel, de la unii care simțim, trăim, iubim la unii care consumăm?”.
Până și Dorel Vișan a sesizat propaganda brutală a putinistului Gușă, de aceea a intervenit ca să mai dilueze gogomănia: „Nu cred că este o problemă numai a americanilor, ci o problemă de degradare a acestei lumi în care trăim”.
Dar Cozmin Gușă s-a dezlănțuit într-un putinism grețos și un anti-occidentalism mizerabil: „Personalitatea numărul 1 a lumii BRICS este Vladimir Putin – patriot, din câte se vede. Asta, în lumea cealaltă. În lumea noastră, euro-atlantică, personalitatea numărul 1 este o domnișoară, pe numele ei Taylor Swift. Deci, domnișoara asta, care se implică în politică, care vine în tureu de luna viitoare în Uniunea Europeană, ca să scoată tinerii la vot, când scoate o vorbă, sute de milioane o ascultă și sunt gata s-o urmeze, orice-ar face. Adică avem pe de-o parte un tip serios, dar dictatorial, căruia nu-i place democrația și care n-are talente deosebite… ăsta e liderul lumii BRICS, mai mare ca număr decât lumea noastră. Lumea noastră are idol principal pe această domnișoară – la noi e fata asta cu Macarena, Erika nu știu ce… Taylor Swift asta nu-i Dalida, nu-i nici așa frumoasă, nici așa talentată… Deci, cum se polarizează lumea între aceste două exemple de idoli – Putin și Taylor Swift?”.
Dorel Vișan: „Propaganda mondială îi atribuie d-lui Putin niște lucruri pe care nu le merită – «nenorcirea lumii», «criminalul lumii»…” / „Armata rusă nu se luptă cu niște grupuri de călugărițe” / „Mi-a plăcut că domnul Putin a spus…”
După ce și-a făcut rolul Cozmin Gușă, s-a dezlănțuit Dorel Vișan. Putinismul acestuia a erupt cu putere. Până și gazda, Anca Alexandrescu, anti-ucraineană confirmată, a simțit nevoia să pună stop acestui delir moscovit. Dialogul este unul infernal.
Dorel Vișan: „Propaganda mondială îi atribuie d-lui Putin niște lucruri pe care nu le merită, după părerea mea. Propaganda mondială. Adică, la această oară, domnul Putin este «nenorcirea lumii», «criminalul lumii»…”.
Anca Alexandrescu: „Este, pentru că… maestre… pentru că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina este, într-adevăr, o crimă”.
Dorel Vișan: „Sunt de acord, dar au fost și alții care au făcut războaie”.
Anca Alexandrescu: „Dvs. spuneți că de ce nu se aplică aceeași măsură și pentru americanii care au făcut în alte locuri”.
Dorel Vișan: „Exact! Exact! Deci, ai impresia că armata rusă se luptă cu niște grupuri de călugărițe. Or, nu-i adevărat. Ăia care cară proiectilele acolo nu-s călugărițe. Puteți să mă numiți putinist, dacă vreți. Mi-a plăcut că domnul Putin a spus: «În Rusia se vorbește rusește». Mie mi-a plăcut treaba asta. Ar fi fain să spună și președntele României: «În România se vorbește românește»”.
Dorel Vișan: „Această intervenție a Europei de a ne distruge datinile și de a ne distruge familia de la țară… N-are niciun drept Europa să ne facă acest lucru!”
În altă secvență a emisiunii, Dorel Vișan și-a etalat naționalismul de grotă, propunând o soluție de brută primitivă, care ar fi declanșat un scandal internațional: „Dacă eu conduceam România zilele trecute, nu-l lăsam pe domnul cancelar al Austriei să intre în România. Și nici nu-i transmiteam pe cale diplomatică, ci îl lăsam să vină la București, și la avion îl aștepta poliția și-i spunea: «Domnule cancelar, am venit să vă conducem la prima cursă care se întoarce în Austria»”.
Dorel Vișan a continuat delirul anti-occidental: „Această intervenție a Europei de a ne distruge datinile și de a ne distruge familia de la țară, care muncea pentru existență… N-are niciun drept Europa să ne facă acest lucru! Dar noi cedăm…”
Apoi, Dorel Vișan a pus, meticulos, încă o cărămidă la construcția putinistă, citând din criminalul Patriarh Kirill ca din Sfintele Scripturi: „Am auzit la Preafericitul Kirill, când am fost la Moscova, la un festival de teatru religios… Spunea: «Trăim o vreme în care omul nu mai răspunde de cuvântul (pe – n. red.) care ți-l spune și de lucrul (pe – n. red.) care ți-l vinde». Și, într-adevăr, așa este”.
Dorel Vișan: „Partidul Comunist te chema dacă aveai o deschidere spre binele Partidului și al țării”
Nostalgiile comuniste au mai răbufnit o dată în discursul lui Dorel Vișan: „Sunt oameni deosebiți care vin la televizor și spun niște lucruri foarte bune, în folosul nostru și al țării, dar nimeni nu le notează. Ar trebui ca aceste lucruri să se monitorizeze – domnul prim-ministru, domnul președinte… CNA ar trebui să noteze și lucrurile bune care se spun și să le prezinte la domnul președinte. Partidul Comunist te chema dacă aveai o deschidere spre binele Partidului și al țării”.
Anca Alexandrescu a întărit ideea otrăvită: „Acum e mai rău decât pe vremea Partidului Comunist”.
Dorel Vișan a plusat, mințind abject: „Pe vremea cealaltă era și minciună, și adevăr. Acum am intrat într-o zonă mincinoasă total”.
La final, Anca Alexandrescu s-a emoționat de propria-i producție. În loc să se jeneze de grozăviile care s-au spus în emisiunea sa, fosta propagandistă PSD-istă a articulat, cu vocea gâtuită de emoție: „Maestre, m-ați făcut să lăcrimez și în această seară. Românii au nevoie anul acesta de cât mai multe întâlniri de tipul ăsta, să-și aducă aminte ce-a fost România, ce-au fost românii și ce poate fi. Sper că a fost o mângâiere pentru dvs. această emisiune, așa cum a fost și pentru mine”.
Dorel Vișan a confirmat-o: „Întâlniri de refacere, cum spuneam”.
De refacere a propagandei putiniste, atât de dragă celuilalt invitat, Cozmin Gușă.”
sursă: ziaristii.com
Cartianule , CARTIANULE…….IN CE HAL AI AJUNS…ti am cumparat o carte multi inainte despre lovitura de stat,așa zisă revolutia română, lasă te de scris, ia un pickhamer ,daca ști ce este ăla , treci la treabă serioasă in folosul comunității ….ABANDONEAZĂ IFOSELE DE PROPAGANDIST OCCIDENTAL …..oricum numai orbii nu văd decadența MORALĂ a vestului….tu reprezinti NIMIC pentru acest popor în timp ce MARELE ACTOR este o EMBLEMĂ a neamului romanesc…..tu faci parte din categoria ALOGENILOR.