Învinșii României – astăzi, Liviu Alexa

Autor: Liviu Alexa

“Stau” pe mobil și privesc desfășurarea unei noi zile. După ce trei săptămâni s-au ppișhat pe votul nostru de la parlamentare întârziind constituirea Parlamentului, politrucii României, după ce și-au negociat părțile din ciolan pentru noua serie de ciordeli, s-au mobilizat “exemplar” și au votat la foc automat validarea Parlamentului, sefi de comisii si camere, au încropit un guvern “nou”
cu vechi cioflingari, au audiat si validat miniștri, e nebunie cât de implicati au fost in doar 36 de ore.

În 36 de ore, au transformat România într-un preș mai mare sub care au ascuns rahatul făcut tot de ei.

Eu mă dau lovit și depresat moral de peste două săptămâni, dar vad ca azi l-a apucat depresia civica si profesionala si pe slughoiul ambasăzilor, Dan Tapalagă. Bun text a scris, dar venind din partea unui labhist profesional care i-a pupat in cooor pe Basea si pe Iohannis, pe Macovei si Kovesi, sunt convins ca spleen-ul sau profesional e mai degrabă frustrarea ca nu mai are stăpâni, nu mai are perspectiva unor buci cărora să se “adreseze”. Fiindca nici Stăpâni nu au mai rămas in România, slugile, șoferii si cooorvele i-au alungat pe boierii securisti ai tranzitiei din castel si acuma beau cola cu vinul vechi din beciuri.

Dar adevărul e că ne unește pe mai mulți sentimentul ăsta al înfrângerii.

Altă Românie visam.

Dar am pierdut lupta cu un sistem care ne-a păcălit că ne dă libertate în timp ce ne fura viitorul.

Suntem o specie pe cale de dispariție – cei care au crezut că adevărul și cinstea, libertatea de expresie și dorința de a construi contează mai mult decât interesele.

Profesori care au refuzat să ia șpăgi la examene sau să facă meditații cu proprii elevi.

Medici care n-au întins palma după fiecare operație.

Funcționari care n-au luat parte la jefuirea banului public.

Antreprenori care au refuzat să intre în cârdășie cu “băieții deștepți”.

Jurnaliști care n-au vrut să-și vândă condeiul securiștilor reciclați în oameni de afaceri.

Cu totii facem parte din specia Învinșilor.

Am crezut că după ’89 vom construi o țară nouă. Ce proști am fost! În timp ce noi visam la libertate și democrație, ei își împărțeau bucăți din România ca pe un tort la o petrecere privată. Fabrici, terenuri, resurse – totul a fost parcelat între “băieții cu ochi albaștri” care știau dinainte că revoluția va veni.

Am refuzat să intrăm în joc. Am refuzat să tăcem când trebuia să urlăm. Am refuzat să ne vindem demnitatea pentru un loc mai călduț la masa lor.

Și uite-ne acum – niște Don Quijoti obosiți, luptându-ne cu morile de vânt ale unui sistem care ne-a învins demult.

În timp ce foștii securiști și urmașii lor își trimit copiii la școli în Elveția, copiii noștri învață în școli unde plouă prin tavan.

În timp ce ei își construiesc imperii din bani furați, noi încă ne chinuim să plătim rate la bancă.

Ne-au făcut să părem nebuni. Extremiști. Inadaptați.

“Nu știi să te descurci”, ne-au spus prietenii cu jumătate de gură.

“Trebuie să mai și accepți compromisuri”, ne recomandau înțelepții tranziției.

Am devenit niște anacronici într-o țară unde șmecheria e ridicată la rang de virtute națională. Unde cinstea e considerată prostie și verticalitatea e văzută ca autism social. O țară unde toți știu că totul e putred, dar nimeni nu vrea să simtă mirosul.

Ne-au marginalizat metodic.

Mai întâi economic – că banul e prima armă.

Apoi social – fiindcă și-au dat seama ca e important să fii singur când te izbești de sistem.

În final, profesional – pentru că exemplul trebuie să fie clar pentru alții: uite ce pățești dacă nu înțelegi “sistemul”.

Eu sunt unul dintre cei marginalizati de Sistem: economic, social, profesional.

Am acceptat asta, nu e vorbă, o fronda inutilă, pare-se.

Istoria nu îi va tine minte pe “fraeri”, ci doar pe “jmekeri”.

Am devenit spectator la propria mea înfrângere.

Noi, cei învinși, ne consolăm spunând că măcar am rămas verticali.

Că n-am îngenuncheat.

Că putem să ne privim în oglindă dimineața.

Dar când ne uităm la copiii noștri, când vedem cum cresc într-o țară capturată de hoți și incompetenți, ne întrebăm dacă n-am fost prea idealiști.

Ei au câștigat pentru că au jucat murdar – și asta a fost întotdeauna avantajul lor.
În timp ce noi respectam regulile, ei le scriau.
În timp ce noi documentam furturile, ei își blindau conturile.
În timp ce noi credeam în justiție, ei își cumpărau judecători.

Am devenit dinozaurii tranziției – o specie condamnată la dispariție pentru că n-a știut să se adapteze la mocirla din jur. Pentru că a crezut că verticalitatea e mai importantă decât supraviețuirea.

Haha, 404 – server not found.

Cea mai mare victorie a lor – că au reușit să ne facă să ne îndoim. Nu de coloană, ci să ne îndoim de noi.

Să ne întrebăm dacă n-am greșit fiind așa de fermi.

Dacă n-ar fi fost mai bine să fim și noi “deștepți”. Să “înțelegem” cum merge treaba. Să ne băgăm și noi în horă.

Nu mai exista căi de întors, minunile și loviturile de teatru aparțin probabilistic și istoric aproape în întregime Răului.

Mi-am dat seama cu adevărat ce sunt: o statuie vivantă ce e mărturie a unei epoci ce nu a existat niciodată – epoca în care am crezut că România poate fi și altfel.

Crăciun tictocit!

Liviu Alexa

Învin(gător)s