(discuția de la CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ!, la GOLD FM)
EMINESCU DERANJA PUTEREA CARE NEGOCIA TRATATUL SECRET CU AUSTRO-UNGARIA. “POTOLIȚI-L PE EMINESCU!”
INTERNAREA ILEGALĂ A LUI EMINESCU S-A PRODUS EXACT ÎN ZIUA ÎN CARE SOCIETATEA CARPAȚII A FOST DESFIINȚATĂ ÎN FORȚĂ.
MAIORESCU ȘI-A FALSIFICAT ULTERIOR ÎNSEMNĂRILE PRIN ADNOTĂRI CARE SĂ MARCHEZE NEBUNIA LUI EMINESCU.
ÎN PREZENT SE ÎNCEARCĂ FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A NEBUNIEI LUI EMINESCU.
DENIGRAREA LUI EMINESCU FACE PARTE DINTR-UN ȘIR DE ACȚIUNI PENTRU INVALIDAREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE.
Cozmin Gușă: Am bucuria să discut astăzi un subiect care mă preocupă încă din liceu, din școală, sunt copil de învățătoare și vă dați seama că discuțiile de acasă, din casă, tata fiind și el un mare cititor, dar autodidact, despre poeți de la Goga la Coșbuc, la Mihai Eminescu în principal, mi-au marcat copilăria. Asasinarea lui Mihai Eminescu, această ipoteză, pe care o discut astăzi cu Ion Spânu care a muncit la o carte, publicată în aceste zile, începută discuția despre această carte într-un dialog cu Ion Cristoiu, un partizan al acestei ipoteze, Ion Spânu vechi și puternic investigator, jurnalist pur sânge este în acest moment în legătură directă cu mine și cu voi, prieteni. Ioane, hai noroc, bun venit la Gold FM!
Ion Spânu: Bine v-am găsit! E o premieră pentru mine prezența la Gold FM și sunt pregătit pentru o dezbatere care să merite.
EMINESCU DERANJA PUTEREA CARE NEGOCIA TRATATUL SECRET CU AUSTRO-UNGARIA. “POTOLIȚI-L PE EMINESCU!”
Cozmin Gușă: Am citit introducerea pe care mi-ai trimis-o la această carte, am urmărit și emisiunea ta cu Ion Cristoiu și aș vrea să spațiem această discuție pe câteva calupuri din care cei care ne ascultă, dacă se poate în emisiunea de astăzi, dacă nu mai facem și pe viitor pentru că subiectul este unul extrem de important, unghiular pentru cultura românească, dar și pentru zbaterile din spatele vectorilor naționaliști. Pentru că în spatele vectorilor naționaliști români, cum a fost și marele nostru Mihai Eminescu, gazetar prin această prismă, dar poetul nostru național, au fost multe mișcări de natură să-l pună cu botul pe labe, pe românește…
Ion Spânu: L-au cam pus.
Cozmin Gușă: Și conform ipotezelor pe care tu le prezinți, a documentelor și a întâmplărilor, l-au cam pus. Cadrul discuției ar fi așa: în ciuda propagandei oficializate, conform căreia Mihai Eminescu s-ar fi stins pe motiv de boală mentală, sau sifilis în cazul ipotezei lui George Călinescu,tu vii și spui că Eminescu a murit conform unui complot bine organizat, a unei otrăviri probabil în serie, la care a fost supus, sub motivația că deranja, prin poziționarea lui de tip jurnalistic, fiind într-un conflict permanent cu mai marii vremii, în condițiile unei perioade de emergență pentru România, moment în care se pregătea marea unire și practic Mihai Eminescu făcea parte dintr-o societate secretă sau discretă a momentului, unde el milita pentru unirea Transilvaniei cu România, lucru care deranja foarte mult falanga internaționalistă din mediu public românesc, reprezentată printre alții și de către Titu Maiorescu. Un om care sub pretextul grijii față de Mihai Eminescu, așa este ipoteza din cartea asta a ta, din câte am înțeles, de fapt i-a grăbit sau chiar i-a planificat sfârșitul. Dacă asta e ipoteza de la care pornim te-aș ruga cu detalii concrete, dar de tip general, enumerate dacă se poate, să vedem ce-ar susține o asemenea ipoteză, dar nu aș vrea neapărat explicații pentru un public de specialiști, pentru că la Gold FM sunt specialiști din toate domeniile, dar nu sunt eminescologi.
Ion Spânu: Și cartea, dacă-mi permiți, este o investigație jurnalistică, deci nu e vorba de istorie literară. Cozmin Gușă ești unul dintre puținii – în mod cert cel mai mare – analist în materie de geopolitică, ți-ai asumat asta de ani de zile, urmăresc asta cu foarte mare atenție, tot ceea ce spui și scrii în presă și tocmai de aceea precizez încă de la început: principalul motiv pentru care Eminescu a fost înlăturat din viața publică în ziua de 28 iunie 1883 a fost semnarea Tratatului secret cu Austro-Ungaria. Eu am parcurs toată documentația semnării acestui tratat și este foarte clar că negociatorii români și cei din Ungaria erau deranjați de ceea ce scria Eminescu în Timpul. Pentru că trebuie făcută o precizare extrem de importantă…
Cozmin Gușă: Cine a inițiat acest Tratat și cine l-a negociat?
Ion Spânu: Clasa politică, șeful delegației României era P.P. Carp, dar participau miniștrii de Externe, de fapt cam toată clasa politică. Era foarte important momentul pentru că Austro-Ungaria dorea să obțină din partea României (România Mică, fără Transilvania), garanția că în viitor nu se va mai revendica niciodată unirea Transilvaniei cu România. În acea perioadă deci, întreaga delegație aflată la Viena era deranjată – stau mărturie chiar corespondențele între diverse persoane cu cei din țară, inclusiv cu primul ministru – că Eminescu critica dur acțiunea lor. Ce este extrem de important, cu câteva zile înainte P.P. Carp îi scrie lui Maiorescu: „Mai potoliți-l pe Mihai Eminescu”. De ce? Pentru că aceste negocieri erau sub mare presiune, nu uitați că aces tratat n-a fost cunoscut până la Al Doilea Război Mondial de nimeni. Acest act a fost semnat în ziua de 30 octombrie 1883 definitiv. Actul era prezentat de către rege doar primului ministru și participau numai câțiva miniștrii agreați de rege, care îl vedeau, se încheia tratatul și nimeni n-avea voie să vorbească despre el. Iar acolo erau tocmai aceste condiții.
Cozmin Gușă: Fac o paranteză aici. Există suficiente surse consolidate care spun că acel tratat a fost atât de secretizat tocmai pentru că el a fost organizat pe o linie masonică. Și această linie masonică a dominat inclusiv relaționarea lui Petre Carp cu Titu Maiorescu care Petre Carp în disperare de cauză, pe linia aceea masonică, cerea sprijin pentru – așa cum ai spus – potolirea lui Eminescu.
Ion Spânu: În principal, pentru că și față de alții au fost opinii. Eu am această corespondență, Ministerul de Externe a publicat întreaga corespondență din vremea anterioară încheierii tratatului, sunt documente absolut senzaționale și acolo foarte mulți dintre cei care vorbeau despre Transilvania ca parte a României, erau taxați foarte dur. Dar un lucru foarte important: din partea Ungariei făceau parte din delegație exact oamenii care, în documentele secrete ale Siguranței austriece, erau cei care primeau toate rapoartele de la informatori din România despre activitatea lui Eminescu în cadrul acelei societăți Carpații de care vorbeai, ce milita pentru unire
La vremea aceea Eminescu, să nu uităm, era în principal ziarist, el publica în Convorbiri literare, ce se întâmpla la cenaclul Convorbirilor literare, la Junimea, nu era atât de public. El era marele ziarist al momentului. Ziarul Timpul era cea mai importantă publicație din România, și asta pentru că avea în fruntea lui un om ca Mihai Eminescu care era foarte informat cu ce scria presa străină, comenta de foarte multe ori în ziar, ș.a.m.d.
Cozmin Gușă: Din informațiile mele Ioane, că te-am auzit în discuția cu Ion Cristoiu, chiar și poziția de la Timpul în acei ani 1883, a fost periclitată. Cei de la Timpul păstrându-l ca editorialist pentru că genera tiraj foarte mare, dar nemailăsându-l să coordoneze treburile acolo. Era mai mult un editorialist.
Ion Spânu: Scria tot ziarul.
Cozmin Gușă: Scria tot ziarul, dar nu mai era prezentat ca atare.
INTERNAREA ILEGALĂ A LUI EMINESCU S-A PRODUS EXACT ÎN ZIUA ÎN CARE SOCIETATEA CARPAȚII A FOST DESFIINȚATĂ ÎN FORȚĂ.
Ion Spânu: El îl ataca chiar și pe Maiorescu acolo, deși era ziarul lui Maiorescu, ca să zic așa. Dar, foarte important, ce se întâmplă în preajma zilei de 28 iunie 1883? Nimic senzațional dpdv politic, cu excepția faptului că Mihai Eminescu recitase la comemorarea lui Ștefan cel Mare celebra Doină, care începea, după cum toată lumea știe „Cine s-a dat cu străinii / Mânca-i-ar inima câinii” ș.a.m.d., o chestiune care a făcut mari valuri. Pe acest fond se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Cozmin Gușă: Foarte mulți dintre poeții României, nu criticii literari, consideră Doina un manifest antimasonic. Eu am discutat cu câțiva dintre ei, printre care și Adrian Păunescu, i-am pus această problemă, s-a codit, s-a codit, până s-a enervat și a recunoscut că și el crede că așa este și că s-a discutat despre asta și-n cercurile lor. Nichita Stănescu era după știința mea și el unul dintre cei care au considerat poezia Doina un manifest antimasonic, și atunci ceea ce spui tu putea să fie încă un punct, pe lângă ceea ce solicitase Petre Carp, de care s-ar fi putut ține cont în această operațiune de suprimare a lui. Asta vreau să spun și aici trebuie să avem mare grijă.
Ion Spânu: Da, a fost chiar o suprimare ritualică. Pentru că dacă luăm faptele așa cum ele sunt păstrate în documente, e de neînțeles de ce a trebuit Eminescu în ziua aceasta să fie aruncat în cămașă de forță, într-o căruță cu coviltir și dus la Spitalul de nebuni, fără cea mai mică certificare a bolii sale. Un lucru care și astăzi și atunci era complet ilegal, chiar penal.
De ce spun asta?
Să vedem ce s-a întâmplat în ziua aia, că pentru ascultătorii noștri e foarte important. Toate discuțiile astea sunt extrem de interesante, dacă altădată vom discuta și despre ritualul uciderii lui Eminescu, despre care Nicolae Georgescu, eminescologul, are o teorie extrem de interesantă. Dar ce s-a întâmplat în ziua asta? Dimineața la ora 6.00, nevasta lui Slavici acționează, amintesc că Eminescu locuia în gazdă la Slavici.
Cozmin Gușă: Nevasta unguroaică.
Ion Spânu: Da, unguroaică, Ecaterina Szoke, vine și îi aduce lui Maiorescu la 6 dimineața, probabil că i-a dat-o portărelului, o carte de vizită pe care scrie doar câteva cuvinte. Dacă-mi dai voie foarte scurt, îl putem citi chiar foarte simplu, chiar în Însemnările lui Maiorescu el ne spune ce scrie în acest bilețel: „Azi, marți, la ora 6 dimineața o carte de la doamna Slavici la care locuiește Eminescu cu aceste rânduri scrise – citează și el – «domnul Eminescu a înnebunit, vă rog faceți ceva să mă scap de el că e foarte rău»”. Asta e tot. Pe baza acestei însemnări, cum să zic, putea să spargă o farfurie, ceva banal, dar pe baza acestei însemnări ce face Titu Maiorescu? La ora 8.00 dimineața, deci peste două ore, îl cheamă pe Simțion, unul din conducerea Societății Carpații, și împreună pleacă la Spitalul doctorului Șuțu unde chiar el, cu mânuța lui, scrie că l-a internat pentru vreo trei luni, plătind în avans 300 de lei. O asemenea întâmplare, orice ar spune orice academician din lumea aceasta, este nu numai ilegală, pentru că cel care a făcut asta putea să intre în pușcărie și atunci, ca și acum, dar duce la teoria aceasta că, de fapt, în ziua aceea Eminescu nu avea nici o șansă. La ora 10.00 Eminescu vine chiar la Maiorescu, avea la subraț ultimul număr din Timpul. De a doua zi, ziarul Timpul își și suprimă aparițiile. Cu acest ziar Eminescu vine la Maiorescu, logic, Cozmin Gușă, acesta trebuia să-i spună „Ce naiba i-ai făcut lui doamna Slavici că a venit la mine și a zis că ești nebun și uite, eu te-am și internat”. Nu, Maiorescu nici măcar nu deschide subiectul, îi arată două statui pe care le cumpărase și îi dă, zice el, 5 lei, deși fiica lui spune că doar 2.
Cozmin Gușă: Există mărturii legate de toate aceste lucruri pe care tu le prezinți?
Ion Spânu: Nu, numai atât, scrie chiar Maiorescu în Însemnările sale zilnice. Dacă n-ar fi fost astea, nu mi-aș fi permis să spun asta. Iată ce spune…
Cozmin Gușă: Da, foarte important.
Ion Spânu: Foarte scurt, deci, zice așa: „M-am dus cu el – cu Simțion – la doctor Șuțu și i-am spus să pregătească în a sa casă de sănătate o cameră pentru Eminescu. Am luat asupra mea plata acesteia, 300 de lei pe lună. Apoi am venit acasă”, l-a înștiințat pe Rosetti, și spune el: „Pe la 10 veni cu trăsura vine la mine Eminescu. Binecuvântă cu privirea fixă pe soția mea, mă îmbrățișă tremurând”. I-a arătat cele două statui de care ziceam și atenție foarte mare Cozmin Gușă, și din acest moment sper să fii adeptul acestei teorii pe care o susțin în carte: „Potrivit înțelegerii ce avusesem cu Simțion i-am spus că trebuie să se ducă la Simțion la Societatea Carpații, mi-a cerut 5 lei pentru trăsură, și a plecat cu trăsura acolo. De acolo e vorba să fie dus la doctor Șuțu, numai de s-ar face asta fără greutate”. Ăsta e textul lui Maiorescu în Însemnările sale zilnice. Deci totul era aranjat, „Numai de s-ar face asta fără greutate”. Ei, nu s-a făcut fără greutate, pentru că Eminescu nu s-a mai dus la Societatea Carpații. N-avem mărturia lui sau a altuia de ce n-a ajuns acolo. Dar știm însă că la ora 12.00, la Societatea Carpații a fost o percheziție uriașă cu arestări, expulzări. Practic, Societatea Carpații n-a mai existat din momentul ăla, și chiar atunci este expulzat din țară Emil Galli, patronul publicației LʼIndépendance Roumaine în favoarea căruia scrisese Eminescu în acel ultim articol din Timpul. Și atunci Eminescu, probabil că auzise, văzuse ce se întâmplase la Societatea Carpații, și a fugit.
Avem o mărturie, cea mai apropiată mărturie de ziua aceasta este a unui jurnalist de la România Liberă de atunci, care spune foarte clar: Eminescu a fost urmărit de prietenii săi și s-a ascuns în Băile Mitrașevschi, de unde a fost ridicat de Poliție la orele 19.00 seara. Cam așa au stat lucrurile.
Cozmin Gușă: A stat o zi întreagă în Băi.
Ion Spânu: Da, de la ora 12.00 probabil, până la ora 19.00, când Poliția vine și îl ridică.
Cozmin Gușă: Ioane, acest context al perchezițiilor la Societatea Carpații care erau clar de natură să blocheze absolut orice demers naționalist pe linia unirii cu Transilvania, ăsta este cel mai tare detaliu care vine în convergență cu ipoteza de a-l suprima concomitent pe Eminescu, pentru că altfel rămânea simbolul Eminescu, chiar dacă Societatea Carpații să spunem că din punct de vedere juridic, legal, polițienesc era suprimată, vocea ei cea mai importantă rămânea liber și nu se rezolva practic nimic. Și atunci aici deja se poate vedea, într-un fel, complotul pus la cale pentru suprimarea poetului.
Dar mai am o întrebare pentru tine, în acest context, sunt convins că cei care ne urmăresc pe cale logică și-o pun, pentru că toți avem momente de boală, de slăbiciune, în care ne consultăm, suntem tratați, suntem duși la spital, venim acasă.
Ion Spânu: Nu era cazul lui Eminescu în acea zi, ca să ne înțelegem.
MAIORESCU ȘI-A FALSIFICAT ULTERIOR ÎNSEMNĂRILE PRIN ADNOTĂRI CARE SĂ MARCHEZE NEBUNIA LUI EMINESCU.
Cozmin Gușă: Asta spun. Dacă ele vin pe un fond de recidivă, atunci în mod normal suntem duși de urgență la spital, chiar dacă avem o criză de rinichi cu recidivă, o apendicită, Doamne ferește, cu recidivă, sau altceva, mai ales în cazurile de probleme mentale, de nebunie, de sindrom maniaco-depresiv sau alte lucruri pe care le-am putea suferi. Există în arhive dovezi că înainte de 28 iunie 1883 Eminescu a avut asemenea probleme medicale similare care să fi reclamat internarea lui urgentă atunci?
Ion Spânu: Nu, nu există. Dar au fost produse dovezi ulterior culmea, tot de Maiorescu. Cum anume? Lucrurile astea sunt dovedite deja. Însemnările lui Maiorescu, de dinaintea acestei zile de 28 iunie 1883, îl menționează pe Eminescu de trei ori: una – Eminescu la o masă cu mai multe personalități și din țară și din străinătate, spune că ar vrea să învețe albaneza. Pe margine, cu creion roșu, Titu Maiorescu adaugă – „acesta este unul din semnele nebuniei”. Care, vezi Doamne, începea. La a doua, la fel, la a treia, la fel. Dar toate, așa cum precizează chiar editorul Însemnărilor lui Maiorescu, sunt scrise ulterior!
Cozmin Gușă: Asta e foarte important. Faptul că ele sunt scrise ulterior arată de fapt premeditarea și o dorință de împăcare a lui Maiorescu cu Istoria prin producerea de falsuri.
Ion Spânu: Exact! Și acum, din nou apelez la Cozmin Gușă, vreau să-l iau aliat neapărat pe Cozmin Gușă în această teorie. De ce? Pentru că tot de geopolitică vorbim. Una dintre acele însemnări la care adaugă Maiorescu pe margine cu creion roșu, este o întâlnire la care participa și Schuyler, este nimeni altul decât primul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Dar de ce era Schuyler în România? El locuia la Capșa, la etajul unu era un apartament. El venea din Rusia în România cu intenția clară, declarată, de a determina conducerea României să abandoneze linia Austro-Ungaria, Germania, și să se alăture Angliei și Franței, evident, și Americii în perspectivă. Aceasta era misiunea lui Schuyler. Din păcate, în 30 octombrie când se semnează Tratatul secret cu Austro-Ungaria lucrurile erau decise și Schuyler pleacă din țară. Ajunge în Serbia, dacă nu mă înșel eu, apoi în America și este trimis ca primul ambasador al Statelor Unite în România. Deci, dacă Eminescu plecând de la Maiorescu a trecut pe la Capșa, e posibil să se fi dus să se întâlnească cu Schuyler pentru că văzuse ce se întâmplase la Societatea Carpații. Deci faptul că atunci se discuta despre orientarea României, un viitor evident, și s-a decis, până la urmă, prin tratat, să mergem cu Austro-Ungaria, că așa s-a amânat Unirea, sau mă rog, s-a profit de conjunctura Primului Război Mondial, iar Transilvania a revenit la România doar în 1918. Practic, gândiți-vă, din 1883, până în 1918 sunt decenii întregi în care România practic s-a subordonat Tratatului secret. Ei bine, a fost o întâlnire a lui Schuyler cu Maiorescu, extrem de importantă, pentru că referitor la această întâlnire Maiorescu scrie pe margine, el care era adeptul semnării Tratatului cu Austro-Ungaria, scria pe marginea însemnărilor că Eminescu a înnebunit. Deci, cum să spun, întregește cadrul acestei întâmplări din 28 iunie.
Foarte interesantă întrebarea pe care mi-ai pus-o acum dacă existau antecedente. Nu erau antecedente. Unii dintre prietenii lui spun ulterior că în familie s-a mai sinucis un frate, și există documente care spun că asta este o aberație. Ba chiar nici n-are rost să vorbim despre aceste lucruri. Gândiți-vă că la 33 de ani, atâția ani avea Eminescu în 1883, la 33 de ani un om ne lasă tot ceea ce știm astăzi despre Eminescu, adică o operă uriașă, incredibil de vastă. Și nu e normal să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă el nu era dus la Șuțu? Și să presupunem că avea o cădere psihică, să zicem, să mergem un pic pe varianta asta, se putea trata, orice, gândiți-vă. Ei acum, dacă îmi permiți Cozmin Gușă, hai să dovedim toată treaba asta. Această însemnare a lui Maiorescu ne spune clar ce s-a întâmplat în ziua aceea. În cartea mea este și un bogat documentar, am încercat să fac o ultraselecție a documentelor semnificative, în așa fel încât toți cititorii să înțeleagă de ce…
Cozmin Gușă: Câte pagini are cartea, Ioane?
Ion Spânu: 251 de pagini. Bun, avem aici un document foarte important. Știți că la orice internare într-un spital de nebuni se face un dosar de curatelă, cineva trebuie să se ocupe de averea lui. Există un document semnat de prim procurorul de atunci, București, 9 iulie 1883. Cozmin Gușă sunt convins că înțelegi foarte bine: din 28 iunie 1883 până pe 9 iulie, omul ăsta era internat și tratat fără să existe un diagnostic, orice. Și ce scrie procurorul? Către domnul președinte: „Am onoarea a vă înainta un certificat medical înregistrat la numărul 12.535 din 83 și un proces verbal primit cu adresa poliției: Vă rugăm să binevoiți a lua măsuri pentru regularea averii. Primiți asigurarea distinsei noastre considerațiuni”. Certificatul ăsta medical e semnat de cine altul decât de doctorul Șuțu, cel care a acceptat această porcărie pe care a pus-o la cale Maiorescu. Dar, toată povestea asta se năruie în momentul în care fratele lui Mihai Eminescu, locotenentul Eminovici cum scrie el, adresează prefecturii această adresă, și vă rog să vedeți ce spune omul ăsta: „Am onoarea a vă înainta reclama aceasta în original, petițiunea domnului locotenent Eminovoci, înregistrată la nr…, comunicându-vă în același timp că până în prezent nu s-a luat de acest tribunal nici o dispozițiune pentru punerea sub interdicțiune a fratelui său Mihai Eminescu, aceasta spre facerea celor de cuviință”. Deci ce ne spune această adresă oficială a autorităților? Că nu se luase nici o măsură de internare a unei instanțe, ceea ce era obligatoriu, și atunci, ca și acum. Deci cum să rămână așa?
ÎN PREZENT SE ÎNCEARCĂ FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A NEBUNIEI LUI EMINESCU.
Cozmin Gușă: Demonstrația e clară. Și este în primul rând datoria unor jurnaliști, dar și a unor medici – și o să discut despre asta – dar în primul rând a jurnaliștilor, să facă lumină. De ce? Pentru că aceste conjuncturi s-au repetat în timp împotriva unor vectori ai românismului, așa cum fără putință de tăgadă a fost Mihai Eminescu, pe care oricum l-am analiza, din orice unghi răsanaliza, el tot asta rămâne un izvor de românism și de inspirație pentru toți cei care luptă pentru identitatea națională. De aia este atât de important acest demers să vedem dacă cel mai expresiv luptător pentru identitatea națională a românilor, cu o clarviziune excepțională apropo de realitatea lucrurilor pe care el le-a spus în urmă cu peste un secol și care astăzi le descoperim…
Ion Spânu: La 30 de ani!
Cozmin Gușă: … și astăzi le descoperim ca fiind valabile, să încercăm să mergem, uite, pe această variantă a complotului împotriva lui Eminescu, cuplat cu atacul la Societatea Carpații, cu faptul că el a ocolit acel loc, și cu tendința de suprimare a lui în așa fel încât românismul, unionismul, Carpații, societatea secretă să nu mai poată să fie exprimate ca idee și ca reprezentare publică. Mie chestia asta mi se pare clară. Internaționalismul lui Titu Maiorescu, cuplat cu tendința lui Petre Carp de a negocia subteran, fiind încurcați de Eminescu și popularitatea lui, pot să le văd ca și cauze ale suprimării lui Eminescu. Dar acum vin să-ți spun așa. Să vedem până unde vom ajunge. E foarte important adevărul aici, nu orgoliul. S-a publicat un studiu acum vreo doi ani de zile, în care, de la Ioan Aurel Pop, președintele Academiei, care a pus la punct partea istoriografică, până la niște medici, s-a analizat posibilitatea ca Eminescu să fi fost sau să nu fi fost bolnav mental sau afectat…
Ion Spânu: O precizare înainte de toate. Eu știu despre ce e vorba. Este cartea îngrijită de academicianul Eugen Simion, care a fost președintele Academiei Române și e critic literar, îmi pare rău pentru domnul profesor, această carte a fost făcută special pentru a pune capac peste oala aceasta pe care o deschiseserăm 3-4-5 oameni care ne-am ocupat de cercetare.
Cozmin Gușă: Ioane, o redeschidem din nou, dovadă și această emisiune, peste această oală nu se poate pune capac.
Ion Spânu: Este o mare mizerie ce a făcut academicianul Eugen Simion, o mare mizerie pentru că a adunat niște oameni care nu se pricep deloc la subiect și care au luat în brațe teoria Eminescu e nebun, Eminescu a avut sifilis, l-am tratat și gata. Un singur exemplu: în carte în unul dintre articole este descrisă de cel care a fost de curând director la INML, profesorul Beliș, autopsia lui Eminescu, dar el nici nu-și dă seama că de fapt nu e documentul ăla, că este transcrierea de mână a cuiva, pentru că la semnătură… e indescifrabil.
Ei bine, în cartea lui Eugen Simion se spune că ăla e documentul original. Păi ce om semnează cu acest cuvânt indescifrabil. Semnează indescifrabil sau cu semnătura lui. Este o mare mizerie pentru că această carte chiar vorbește despre maladiile eminescologilor, adică a celor care spun altceva. Dar, mă rog, e treaba lor, fiecare scrie ce vrea.
Cozmin Gușă: Polemica aici sigur că este importantă, dar mai important este să ajungem la adevăr, pentru că nu se exclud ipotezele. Eu de ce spun asta, mie nu mi se pare imposibil ca Eminescu, săracul, din tot ceea ce i s-a întâmplat să fi fost afectat la un moment dat, având în vedere aceste lucruri. Dar eu nu doresc să discutăm doar despre nebunia lui Eminescu, în condițiile în care n-o putem dovedi, și mai ales în condițiile ipotezelor pe care tu le prezinți în baza documentelor, prin care, repet, printr-un complot internaționalizat, că de aia am vorbit despre sorgintea masonică, acest om, ca și alții mai puțin geniali, de-a lungul vremii, au putut să fie îmbolnăviți. Eu îl cunosc bine pe Eugen Simion, îmi vine tare greu să cred că a participat conștient la o asemenea mușamalizare, în condițiile în care el este autorul acelor ediții superbe EMINESCU.
Ion Spânu: Și acolo e o mare problemă, dar n-avem cum să vorbim.
Cozmin Gușă: Cunosc subiectul destul de bine.
Ion Spânu: Cozmin Gușă, îl știu foarte bine pe Eugen Simion.
Cozmin Gușă: Am fost partener de afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu și am avut acces la anumite detalii pe care nu doresc să le pun astăzi pe masă. Dar fii atent Ioane…
Ion Spânu: Iartă-mă o secundă. Bun, am înțeles, studiul acesta ne spune că Eminescu era nebun și era bolnav de sifilis.
Cozmin Gușă: Nu vreau să mergem la concluzii. Nu, studiul ăsta nu spune despre sifilis. El neagă, acest studiu, din câte știu eu, neagă sifilisul pe care îl invoca George Călinescu.
Ion Spânu: Nu era nevoie, el era negat de mult. Aceasta e cartea lui Eugen Simion care nu e despre boala lui Mihai Eminescu, ci împotriva celor care susțineau că s-a întâmplat altceva în acea zi. Dar nu asta eesențial.
Ia fii tu atent la o chestie interesantă. Acum câțiva ani de zile – ți-amintești desigur că ești un om de carte și ești foarte informat – în revista Dilema condusă de Andrei Pleșu a apărut un număr special împotriva lui Eminescu la care participau: Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, Mircea Cărtărescu, nobelistul nostru dintotdeauna, Zigu Ornea, omul care l-a urât pe Eminescu pentru că era…
Cozmin Gușă: L-au denigrat.
Ion Spânu: Și încă câțiva tineri. Ce face acest număr? Îl prezentau pe Eminescu oribil, Cărtărescu de exemplu spune că era un tip păros, vai de mama lui, ș.a.m.d.. Deci iată spre ce se duceau pentru a-l minimaliza pe Eminescu, Zigu Ornea spune că trebuie scos neapărat Eminescu din fruntea literaturii române și eventual pus Blaga, Arghezi în locul său. Deci până în zilele noastre continuă această chestiune.
Cozmin Gușă: Nu, mai rău, în zilele noastre s-a accentuat foarte tare tendința. Eu m-am enervat de două ori în acest an, o dată pe 15 ianuarie și o dată pe 15 iunie, când într-un mod fățiș, pentru prima dată, a fost primul an în care presa românească, la unison, nu l-a mai comemorat, omagiat pe Mihai Eminescu. Și să știi că în ambele zile, dimineața m-am uitat în comparație pe presa de la Chișinău unde era doar despre Mihai Eminescu, și-au ținut-o langa la Chișinău 3-4 ore dimineața televiziunile, radiourile, toate site-urile despre Mihai Eminescu, apropo de identitate.
Ion Spânu: Dar nimeni n-a mai spus asta până acum, deși lucru era atât de evident. Nimeni n-a protestat. Și în Comunicatul Președintelui României și în Parlamentul României au uitat că ziua națională a culturii naționale e pe 15 ianuarie, că atunci s-a născut Eminescu.
DENIGRAREA LUI EMINESCU FACE PARTE DINTR-UN ȘIR DE ACȚIUNI PENTRU INVALIDAREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE.
Cozmin Gușă: Ioane, este clar ce vrea Iohannis și alții, să fie la ei acolo, e clar că nu acceptăm. Problema este asta, noi să încercăm să stabilim un adevăr, să vedem dacă și acest vector, atât de iubit și de respectat în continuare de către noi, se dorește să fie denigrat sau omorât încă o dată. Pentru că la un alt nivel istoric, noi nu-l mai avem nici pe Ștefan cel Mare, în timp ce Ungaria, spre comparație, îl omagiază pe Ștefan cel Sfânt, și pe Bela, și pe toți regii lor. Noi nici pe Ștefan cel Mare nu-l mai avem omagiat, d-apoi pe Eminescu. Și atunci, este foarte important ca acest demers al tău să poată să fie perceput corespunzător, ăsta este și motivul pentru care facem discuția și vreau s-o facem în continuare pentru că noi, fără Eminescu, nu suntem mare lucru.
Ion Spânu: Nu, și am vorbi exact cum vorbea Coana Chirița la Alecsandri.
Cozmin Gușă: Am o întrebare tehnică, n-am citit cartea, am acest handicap, dar îmi fac temele săptămâna asta.
Ion Spânu: E vina mea…
Cozmin Gușă: E vina mea că n-am reușim s-o procur prin internet.
Ion Spânu: Nu, că în trei zile s-a dus tot tirajul, ceea ce mă încântă, nu faptul că e vorba de cartea mea, ci faptul că este un mare interes față de Mihai Eminescu.
Cozmin Gușă: Sigur că există. Te întreb în felul următor: în acei șase ani, de la data fatidică pe care tu o prezinți și în introducere și este un laitmotiv al cărții, 28 iunie 1883, în acei șase ani care s-au scurs între Viena și București, cu tratamentele cu mercur care i-au cauzat inclusiv cardiopatia ischemică care, în final, a fost constatată ca și cauză a decesului, oficializată ca și cauză a decesului, în acei șase ani ce crezi tu, sau care sunt dovezile din carte referitor la viața lui Mihai Eminescu pentru că, dacă a fost o viață de pacient este una, dacă o viață de om pus deoparte, care a fost executat o dată în 1883 și n-a mai putut să aibă reacție mai apoi este cu totul altceva? Adică ce s-a întâmplat în acești șase ani, extrem de prolifici pentru un om ca Eminescu care până la 33 de ani a creat cât a creat? Care e concluzia ta?
Ion Spânu: Păi nu este numai concluzia mea. Noi avem acum dovezi chiar în ceea ce s-a întâmplat imediat după 1883, după ziua asta fatidică. În octombrie, adică imediat după ce s-a semnat tratatul secret, Eminescu este luat de la Spitalul Șuțu și trimis la Viena în altă clinică. În ianuarie 1884, după 2 luni și jumătate, Eminescu e vizitat un minut de Maiorescu, îl vede că e binișor așa, dar pleacă și transmite în țară că poetul e bolnav irecuperabil. Numai că, în ziua de 12 ianuarie Eminescu trimite o scrisoare celebră, unul dintre cele mai dureroase documente, în care spune: „A venit Maiorescu pe aici, a trecut, n-a stat de vorbă cu mine.” Scrie Eminescu: „De când am plecat din țară nu mi s-a administrat nici un tratament, drept urmare, mi-am revenit”. Ce concluzie trage orice om, am întrebat și eu medici specialiști: domnule, dacă ești internat undeva și în urma tratamentului chiar o iei razna, că Eminescu într-adevăr, în cele trei luni de la Șuțu a fost terminat, cu ce anume, n-avem de unde să știm. Dar pleacă bolnav, foarte grav bolnav, cu creierul praf la Viena, iar după trei luni de zile, în lipsa oricărei medicații își revine. Ce înseamnă asta? Că tratamentul este cel care i-a provocat toate stările pe care le cunoaștem. Drept urmare Eminescu se întoarce în țară. Evident, tocmai datorită bolii, el începe să fie ocolit. Pentru că acei complotiști n-aveau nimic cu el ca poet, poetul era mare și a rămas așa, aveau ce aveau cu ziaristul. Un om care suferea de o asemenea boală nu mai avea ce să caute în presă, asta a fost toată povestea cu ce i s-a întâmplat lui Mihai Eminescu. El vine în țară, boala sigur și-au urmat cursul ei, dar cei care cred că el, nebun fiind, în cei șase ani s-a târât spre moarte, eu le reamintesc doar atât, și îi rog să facă acest exercițiu, să ia gramatica sanscrită a lui Bopp și cu caligrafia aceea incredibilă a lui Eminescu măcar s-o transcrie. Nu se poate să te uiți pe gramatica sanscrită a lui Bopp în limba sanscrită, în cartea aceasta în care e vorba de scriere în Devanagari, cel mai cumplit alfabet din lume, da, și el are un caiet întreg cu această gramatică sanscrită a lui Bopp, deci face așa ceva. Mai poate să facă un nebun așa ceva?
Cozmin Gușă: Totuși capacitatea lui creatoare, dacă n-a fost pusă în paranteză în cei șase ani, a putut să fie vorba de o cenzură extremă, există mărturii că el ar fi creat sau ar fi scris din punct de vedere jurnalistic și n-a mai fost publicat?
Ion Spânu: Nu, nu, asta nu, că nici nu l-a mai interesat presa. Din momentul revenirii în țară, abia în 1889, în anul morții, scrie trei articole, dintre care unul putea duce la căderea guvernului, într-o altă publicație.
Cozmin Gușă: Deci tu spui în felul următor: domnule, a înțeles avertismentul foarte dur.
Ion Spânu: Nu l-a înțeles, pentru că în perioada aceasta lucrase, pe urmă pentru că a fost supoziția aceea pe care Maiorescu o subliniază de zeci de ori că era bolnav de sifilis, că așa i-a spus doctorul de la Viena, deci e o minciună cap coadă. Imediat în țară, era la modă atunci, pentru asta nu acuz pe nimeni, era la modă, era o teorie că ungerea pielii cu mercur, mercurul intră în piele și te vindecă de sifilis, și un doctor care făcea experimente la vremea respectivă, cu ajutorul surorii lui Mihai Eminescu chiar îi administrează zilnic acest tratament cu mercur. Deci povestea cu mercurul este cu totul și cu totul altceva.
Cozmin Gușă: Cardiopatia ischemică care a generat infarctul.
Ion Spânu: Evident, și toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat ziua de 28 iunie 1883, zi care nu numai că l-a trimis la casa de nebuni, dar ulterior a avut consecințe asupra întregii sale vieți. Pentru că Eminescu n-a mai putut să-și vadă niciodată lăzile lui cu manuscrise pe care le-a purtat peste tot. Da, cu manuscrise, cu cărți, cu tot ce-avea, ele au rămas undeva, după care le-a preluat Maiorescu și le-a predat Academiei la începutul secolului XX. Probabil e că el nu și-a mai văzut niciodată acele documente. De asta, dacă vă amintiți, în momentul în care primește cartea pe care i-o editase Maiorescu așa, parcă într-un fel așa să-i stoarcă lămâia pe rană, el o ia și o aruncă în noroi. El nu asta voia, Eminescu era cu totul altceva.
Cozmin Gușă, nu întâmplător eu vă spun că Eminescu este cel mai mare gazetar român.
Uite eu aduc în argument chestiuni senzaționale. Am pus-o ca Motto în carte. Alexandru Vlahuță care era un tânăr pe-atunci, domne ăsta scrie o propoziție colosală: „Într-o țară cu atâtea nulități triumfătoare un poet atât de mare și de cinstit nu putea să moară decât într-un spital de nebuni”.
Și să ne gândim că nici astăzi lucrurile nu stau altfel. Pentru că, uite, orice om care ține la țara asta, acum, și acum ies un pic din spațiu eminescian, orice om care se bate pentru câteva valori e imediat etichetat naționalist, pus la zid, de parcă ar fi succesorul lui Hitler. Până și neamțul Klaus Iohannis spune aceste lucruri. Și uitați-vă, vă rog din toată inima, ce se întâmplă cu Goga, i s-a agățat o placă pe soclu să spună că era antisemit. Nu va trece mult timp, cu acest Alexandru Muraru care acum e Înaltul reprezentant al guvernului cu probleme de antisemitism, cu acel Alexandru Florian (fiul lui Radu Florian celebru ideolog comunist), și va fi pedepsit și negat tot ce nu convine, pe modelul plăcuței teribile care e pe bustul lui Goga. N-o să dureze mult până când pe statuia lui Eminescu de la Ateneu o să vedem o plăcuță pusă de acest Alexandru Muraru, fratele geamăn a fostului consilier prezidențial Andrei Muraru, care e ambasador în America.
Cozmin Gușă: De vină suntem noi, nu ei Ioane!
Vreau să mai facem, dacă în această vară o să ai răgaz, o discuție legată de ceea ce ai deschis aici, despre poeții sau gânditorii patrioți, despre simbolurile naționale care sunt aruncate printr-un mecanism pe care putem să-l descifrăm într-o discuție. Deocamdată le atrag atenția tuturor că s-a epuizat volumul.
Ion Spânu: Chiar săptămâna aceasta editura scoate un nou tiraj. Sper să fie pe piață măcar o mie de exemplare, un tiraj suplimentat acum pentru că a fost o cerere uriașă.
Dar ce voiam să spun Cozmin Gușă: eu vreau să-ți mulțumesc pentru emisiunea și pentru interesul telespectatorilor față de ceea ce am vorbit noi acum, nu numai pentru că e vorba despre cartea mea, oricum s-a dus din librării, nu mai contează acum, ci pentru faptul că acest subiect este de o actualitate uluitoare. Trăim vremuri în care, așa cum discutai și cu Roșca Stănescu mai devreme, se întâmplă lucruri pe care dacă nu încercăm să le împiedicăm, ele vor avea consecințe teribile pentru următoarele decenii sau chiar secole. Harta lumii se desface, se rescrie, și dacă ne prinde așa cu o ură manifestată față de valorile noastre și cu o insensibilitate teribilă la toate atacurile din interior, atunci va fi de rău …
Cozmin Gușă: Și exact ca în 1883 și azi subiectul este tot Transilvania independentă. Mutatis mutandis peste timp, asta am vrut să spun în final, subiectul e tot ăsta.
Ioane îți mulțumesc foarte mult, felicitări pentru carte. Cei care sunt doritori s-o citească trebuie să mai aștepte un pic până când vor veni poate ediții electronice, le mulțumesc mult și ascultătorilor.
