Am văzut recent o formă ciudată de dedublare, nici nu știu cum să-i zic, ceva de genul “eu știu ceva dar îmi pare rău că am această părere!”
Mi-a apărut aici, pe FB, un fragment dintr-un interviu al lui Radu Paraschivescu (nu prea știu ce să spun că este, scriitor, gazetar, că nu prea e nici una nici alta, mă rog) la Digi24. Omul o cunoștea pe Lia Savonea de câteva decenii, din adolescență, din studenție; tot ce putea spune despre ea, din relația directă, era doar la superlativ: o studentă eminentă, inteligentă, integritate, absolut nimic de reproșat! Repet, toate acestea dintr-o relație directă, amicală, prieteni apropiați, de familie etc.
Ei, bine, chiar dacă acestea erau amintirile lui Radu Paraschivescu despre Lia Savonea, acum se raporta la ea ca orice progresist din Piața Victoriei; îi părea rău că are aceste amintiri, parcă se scuza, poate doar încerca să fie pe placul interlocutorilor, dar se raporta la fosta prietenă ca la cineva pierdut, scufundat, care a apucat-o pe drumuri greșite. Nu putea nici acum să spună nimic rău de Lia Savonea dar era clar că toate amintirile lui trebuiau puse într-un fișier separat, nu mai contau, și-au pierdut valoarea, importante erau acum doar acuzele abstracte, nedefinite, neprobate, pe care le-a auzit el în spațiul public. În spațiul public din care se chinuie el să facă parte, adică “progresiști de omenie” care încearcă să mai judece și singuri, nu doar folosind niște clișee. Dar nici asta nu i-a ieșit; el își ridiculiza/ironiza propriile amintiri, tot ce trăise și crezuse în mod direct, doar pentru a prelua scandările peluzei din care vrea să facă parte. Omul venise la acest interviu să se spovedească, să scape de acest păcat major: avea, din experiențe directe, o părere excelentă despre Lia Savonea.
Se delimita de el însuși, își cerea scuze, era un fel de autodenunț. Omul nostru nu mai putea trăi cu această povară, venise la spovedanie, să i se ierte păcatul de a fi avut o părere bună despre cine nu trebuie! Să renunți la propriile păreri, la propriile aprecieri despre un om pe care l-ai cunoscut îndeaproape, să te lepezi de ele doar pentru a primi aplauzele galeriei… Un om trist, foarte trist! Și nu mă refer la faptul că nu are niciun pic de umor, deși el este convins că are…
