Într-un articol publicat pe site-ul său, trenduri.blogspot.com, Dan Diaconu își prezintă propria ipoteză referitoare la motivul ascuns din spatele anulării alegerilor din 2024. Redăm mai jos fragmente din articol:
Autor: Dan Diaconu
Există ceva care dă cu virgulă. Există o problemuță care nu cadrează deloc. Anularea alegerilor. OK, a fost un circ, a avut OK-ul unora din lume, dar tot e ceva care dă cu virgulă. De ce? E limpede pentru oricine că, printr-o asemenea operațiune nu ai cum să-l paradești pe cel care a câștigat. E clar chiar și pentru un melițian retardat gen Pledoiu că atunci când agresezi un om care are o considerabilă susținere publică, nu faci altceva decât să-i crești cota. Omul de rând se atașează de cel pe care-l vede agresat de sistem deoarece el însuși e zilnic agresat de sistem. De aceea, tentativa de lichidare a lui Georgescu s-a transformat într-o creștere teribilă a sa. Sunt chestii pe care le puteai intui, oricât de Pledoiu ai fi fost.
Cu toate acestea, s-a mers pe scenariul falimentar. Are vreun sens? Pentru noi nu, dar pentru ei da. Care ei? Aici e povestea. Știați că există deja o comunitate românească prosperă la Dubai? Dubai este noul Monaco. E și simplu de înțeles de ce: dacă aterizezi în Dubai cu un geamantan doldora cu bani, te duci la bancă și-i depui fără probleme. Nu te întreabă nimeni de sănătate. Atâta timp cât ai bani, Dubaiul e cel mai prietenos loc din lume pentru tine. În plus, ai și o imunitate. Nu te extrădează nimeni de-acolo decât dacă ai săvârșit crime, infracțiuni cu violență și alte chestii similare. Dacă ai furat bani și i-ai dus în Emirat, nu sughite nimeni.
În decembrie era altă lume. Cu toate acestea, zorii venirii lui Trump erau vizibili. Georgescu a fost un șoc pentru toată lumea de aici. Nu se așteptau la asta, ci la o finală Ciolacu-Simion, eventual Ciolacu-Lasconi. O schimbare atât de bruscă de paradigmă nu aștepta nimeni. Și, de aceea, i s-a cerut Plăvanului să rezolve situația. Cum? Apelând la cea mai proastă metodă: anularea alegerilor.
Ca oameni normali nu puteți înțelege. Revin la explicațiile din primul paragraf. Doar că, în afară de anulare, a mai existat ceva: acea câcâială în ceea ce privește stabilirea datei alegerilor. De ce nu s-au stabilit imediat după anulare, așa cum ar fi fost logic? De ce s-au întins atâta până să stabilească o nouă dată? S-a urmărit cumva să se vadă dacă temerile legate de venirea lui Trump sunt justificate? Personal cred că da.
Mai merg și eu prin oraș, mai văd oameni, mai aud lucruri și mai înțeleg trenduri. La ora actuală pare că există o singură discuție: cum să muți bani în Dubai. Cred că dacă anumite avioane care merg în Dubai ar exploda, peste țara deasupra căreia au explodat ar începe să ningă cu dolari și euro. Culmea, epicentrul „externalizării” e compus din persoane care se închină la Ambasada SUA. Pare ciudat? N-ar trebui întrucât, așa cum v-am spus, se cam schimbă tot jocul la hegemon. De ani de zile Ambasada SUA a fost monopolul corupției autohtone. Puteai să furi, dar trebuia să decartezi la hegemon. Îl mai țineți minte pe Gitenstein? Aveți idee că prostovanul ăla a plecat de-aici cu un „geamantan” cu peste 100 milioane de dolari? Gurile rele vorbesc de mai mult.
Să lăsăm însă temele adiționale de-o parte deoarece deja nu mai e interesant cine și cât a furat. Vom constata în curând pe canale oficiale, atunci când se va vedea originea rală a găurii imense de la Finanțe. Informația esențială e cea a „exportului financiar”. Practic, dându-vă această informație, unirea punctelor e joacă de copii. Anularea alegerilor a fost un fel de timeout, o perioadă de refacere pe care și-a luat-o animalul corupt care patronează încă România. După ce a adulmecat direcția, caracatița sa retrage bani în disperare. Și are timp berechet, doar până la alegeri mai trebuie să treacă ceva apă pe Dunăre. Despre asta este vorba. Omul simplu înjură, e agresat de miliție, de fisc și de celelalte instituții de forță, însă, în spatele obidirii românilor, se ascunde o realitate sumbră.
Citiți AICI articolul integral!
sursă: trenduri.blogspot.com