Jolt Kerestely: ULTIMUL VIS AL DELIEI BUDEANU…

Cu trecerea timpului, amintirile frumoase din trecut îți pot produce chiar dureri fizice. Aceasta senzație m-a cuprins, însoțită și de un regret imens, când fosta mea colegă de la Televiziunea Română, doamna Alexandra Cepraga mi-a trimis vestea tristă că Delia Budeanu, distinsa noastră colegă ne-a părăsit, lăsând în urma ei un gol imens.
Tot Alexandra mi-a mărturisit cu mult regret că a avut cu Delia un proiect ce nu s-a concretizat. Ce coincidență stranie! Delia, ca și mine, a lucrat 30 de ani la Televiziunea Română. Ne întâlneam aproape zilnic prin coridoarele Televiziunii, Delia permanent avea un zâmbet liniștitor, deseori mă intreba:
– Ce mai faci Joly, ai mai compus ceva frumos? Să știi Joly, muzica ta sensibilă, melancolică mă liniștește și îmi crează o liniște interioară… Bineînțeles că, pentru mine, a fost un compliment încurajator.
Cei 30 de ani petrecuți la Televiziunea Română au fost cei mai frumoși ani și cei mai prolifici pentru mine din punctul de vedere componistic. În anul 1984 am fost numit pentru prim dată cel mai prolific compozitor, am compus foarte multe piese în anul respectiv. Anii au trecut pe lângă noi neobservați și într-o zi ne-am trezit pensionari. Pentru anumiți oameni, ieșirea la pensie reprezintă o imensă bucurie, nu trebuie să te mai trezești în grabă a doua zi, ai timp sa te plimbi, poți sa te joci cu nepoții. Pentru altă categorie de oameni, pensionarea este un șoc, înainte cu o zi erai un un om important, te simțeai util societății și deodată te-ai trezit pe un drum nou, un drum nebătătorit care cu fiecare zi se îngustează și nu știi când și unde se va opri.
În meseria mea, ieșirea la pensie la 64 de ani nu a însemnat sfârșitul carierei, ceea ce lucram la TVR făceam și acasă în studioul nostru particular, înregistrări, mixaje și bineînțeles compoziții.
A început în cariera mea cea mai productivă perioadă, scoteam albume după albume, obțineam premii după premii. În această perioadă creativă, într-o zi, mergând pe Calea Dorobanților, mă întâlnesc cu Delia, după o perioadă lungă de timp, ne-a emoționat plăcut revederea noastră.
Vezi Joly, îmi spune Delia, când lucram la Televiziune ne vedeam aproape zilnic, ce mult regret că nu mai putem da timpul înapoi, către anii cei mai frumoși din viața noastră…
Am discutat foarte mult, depănând amintirile celor 30 de ani petrecuți în Televiziune. În timp ce discutam, am observat in ochii ei o tristețe, că privirea ei ascunde o durere nemărturisită. Ne-am despărțit cu promisiunea că vom ține legătura telefonic.
Într-o zi mă sună la telefon și îmi spune că vrea să ne vedem…
– Imediat, m-am oferit, că vin eu cu bicicleta și ajung în 10 minute.
– Nu veni, vreau să fac o plimbare, îmi face bine să merg, cu ocazia asta văd și studioul vostru muzical.
Am discutat multe și de toate, ce am făcut fiecare în ultimul timp. Bineînțeles că i-am cantat la pian câteva creații, pe atunci recente. Mi-a povestit despre planul ei, că are în vedere un proiect generos, pe care urma să îl realizăm împreună.
– Vreau să las ceva frumos publicului, un album de poezii recitat de mine, cu acompaniamentul tău la pian. M-a încântat foarte mult propunerea ei. Mi-a spus că are nevoie de timp să caute niște poezii sensibile, care să o reprezinte. Ne-am despărțit optimiști, cu o bucurie pe care poate să ți-o dea realizarea unei asemenea album. Însă, de câte ori o sunam îmi spunea că încă mai caută, selectează poeziile, altă dată îmi spunea că nu este pregătită emoțional. I-am propus să vină, să facem niște încercări, să facem probe, să vedem cu se descurcă în fața microfonului.
Vă spun din propria mea experiență o întâmplare. Într-o zi nu a venit la înregistrare un solist și a rămas studioul nefolosit. Îmi vine o idee, să încerc să cânt eu, să mă conving ce emoții îți creează acea stare când te afli în fața microfonului. Am rugat-o pe asistentă să mă înregistreze pe bandă de magnetofon. Am imprimat mai multe fragmente din creațiile mele. De la începutul înregistrării m-a șocat cum se auzea vocea mea în cască. Când vorbim liber, vocea noastră o auzim în mod normal, încet, ca în aer liber, dar casca îți amplifică mult sunetul și pierzi controlul vocii. Din acel moment am devenit cel mai tolerant și cel mai solicitat inginer de sunet.
Am simțit că Delia trece printr-o perioadă dificilă, că nu are încredere în forțele ei. Poate că nu a putut suporta realitatea zilelor noastre, degradarea societății, unde totul s-a răsturnat cu fundul în sus, unde nu mai sunt respectate valorile, la rang de cinste ajungând incultura, nesimțirea, incompetența, lumea parveniților, a impostorilor și a mafioților.
Prin asemenea momente trec aproape toți marii artiști.
E greu de suportat, după ce ai strălucit ca o mare vedetă, când te admira o lume întreagă și deodată devii un simplu cetățean.
Sunt sigur că acesta a fost motivul pentru care Delia nu a avut forță și a renunțat să realizăm împreună acest album, ultimul ei vis.
Delia a ajuns în cer, într-o lume unde ajung numai cei aleși după faptele și puritatea sufletelor nepătate…
Dragă Delia, ne vom întâlni în Ceruri și, ce nu am putut realiza în lumea aceasta păcătoasă, poate vom putea desăvârși pentru sufletele celor aleși.

(Jolt Kerestely este un mare compozitor român de muzică ușoară, azi în vârstă de 90 de ani)