Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a atras atenția asupra deciziei judecătorilor cu privire la cazul drogalăului care a ucis doi tineri la 2 Mai.
Deși dosarul 2 Mai ar fi putut fi soluționat cu ușurință, date fiind probele, o decizie finală întârzie să apară. Mai mult decât atât, se iau decizii halucinante în instanță, așa cum este și cea de astăzi, care a zguduit presa și spațiul public. Există un dosar conex celui al crimei de la 2 Mai, care vizează influențarea martorilor și obstrucționarea sau alterarea cursului justiției de către părinții lui Vlad Pascu, Miruna și Mihai Pascu. O instanță din România a hotărât că nu sunt admise înregistrările prin care se demonstrează că părinții lui Pascu influențau martori și îi amenințau. În România, modificările aduse Codului Penal par a fi făcute după ureche și apar cazuri de acest gen în care justiția este părtinitoare cu făptașii și în care sunt afectate mii de dosare.
Se știe că fosta iubită a lui Vlad Pascu a fost amenințată și hărțuită de mama criminalului de la 2 Mai, în încercarea de a o determina să nu depună mărturie împotriva fiului său cu privire la faptul că era drogat la momentul producerii accidentului. Tânăra a înregistrat-o pe Miruna Pascu și a trimis probele anchetatorilor, acuzând că este hărțuită. Anchetatorii au încadrat aceste acuzații la șantaj, hărțuire și obstrucționarea justiției. Instanța a revenit ulterior și a decis că înregistrările și conversațiile nu pot fi acceptate ca probă, pentru că nu sunt obținute de un lucrător al statului român, deci pentru că nu au fost procurate în urma unor interceptări realizate de autoritățile competente. Decizia instanței contrazice legea în vigoare, care obligă cetățenii să denunțe faptele penale prin orice mijloace de probă.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.