Autor: Guy Mettan
Trecând pe sub radarul mass-mediei mondiale oarbe timp de decenii, Continentul african a devenit interesant de observat începând cu criza Covid, deoarece acolo există evenimente perturbatoare în mod constant și există un fel de efervescență greu de descifrat.
Ne amintim, de exemplu, că Africa, în ciuda PIB-ului său infim, a fost regiunea lumii care a suferit cel mai puțin în pandemie și că populația sa a ieșit practic nevătămată de criza de sănătate, prin faptul că a evitat green pass-urile, izolărea, interdicțiile de toate felurile și nu a dezvoltat o fascinație morbidă pentru vaccinurile care sunt la fel de ineficiente pe cât sunt de scumpe. O lecţie de bun simţ şi pragmatism salutar cu siguranţă.
De partea instituţiilor, continentul tocmai a cunoscut două alegeri democratice reuşite. În octombrie, una dintre cele mai mici țări, Liberia, devastată de un război civil atroce, a ales un nou președinte și l-a înlăturat pe cel de dinainte, fotbalistul Georges Weah, după o campanie de succes. Şi mai surprinzător, gigantul în domeniul confecţiilor textile de pe continent, Republica Democrată Congo, însă afectată de tot felul de tensiuni interetnice şi de un război civil fără sfârşit, alimentat de vecinul său rwandez periculos, tocmai şi-a reales preşedintele. Nimeni nu ar fi pariat pe asta.
La rândul lor, Burkina, Mali și Niger au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie retragerea lor imediată din ECOWAS, comunitatea economică a Statelor din Africa de Vest, pilotată de Franța, la scurt timp după împingerea armatei franceze și a soldaților ONU afară din teritoriul lor. Un act îndrăzneţ de suveranitate care este fără precedent în istoria continentului şi este un preludiu, poate, al abandonării iminente a francului CFA, această găselniță care asigura supraviețuirea dominației coloniale franceze, a cărei denunțare i-a adus lui Gaddafi în 2011 o intervenție militară occidentală care i-a fost fatală.
Din punct de vedere economic, clasamentul Forbes 2024 a confirmat că Africa a avut douăzeci de miliardari și că cel mai bogat dintre ei, regele nigerian Alike Dangote, a avut o avere de 14 miliarde de dolari. Acest indicator este destul de anecdotic, dar are meritul de a arăta că Africa nu este exclusă din clasamentul celor mai bogați și că africanul campion și-a făcut averea în economia productivă și nu din specula cu resurse, precum diamantul, aurul sau uleiul.
Dar, fără îndoială, la nivelul ideilor iese în evidență Africa, cu apariția liderilor de opinie și a „agitatorilor neuronilor” care exercită o mare influență asupra tineretului continentului. În țările vorbitoare de limbă franceză, cei trei noi lideri ai juntelor militare care au preluat puterea în Mali, Burkina și Niger, Assimi Goita, Ibrahim Traoré și Abdourahamane Tiani, și al patrulea muschetar, Colonelul Mamadi Doumbouya din Guineea, și-au impus rapid stilul tranșant în comparație cu vechile clici ale politicii africane.
Printre influenceri, observăm impactul tot mai mare al lui Nathalie Yamb, originară din La Chaux-de-Fonds, interzisă în Franța și în țările care ascultă de Franța. Publică videoclipuri incendiare în fiecare săptămână pentru cei 384.000 de urmăritori de pe Twitter și pentru cei 317.000 de ascultători de pe canalul său Youtube. Acum, cu sediul în Zug, fosta iubită a președintelui Ghanei, Jerry Rawlings, poreclită „Doamna de la Soci”, din cauza înclinațiilor sale pro-ruse, dă foc Internetului prin afirmația că „fiecare soldat francez care moare în Africa este un inamic care cade”.
În Africa vorbitoare de limbă engleză, Julius Malema, care este un fel de Steve Biko contemporan, adorat de tineret și de militanții pan-africaniști, este câștigător. Născut în 1981, membru al ANC, a fost expulzat din partid din cauza extremismului discursurilor sale împotriva albilor din Africa de Sud. Fondatoare a mișcării Luptătorii Libertății Economice (Economic Freedom Fighters), Malema s-a poziționat ca fiind de stânga, anti-capitalist, anti-neoliberal, pan-african, naționalist de culoare, anti-alb, anti-sionist și anti-occidental. El a devenit o icoană a războiului anti-colonial cu cântecul său “Kill the Boers”, o copertă a unui vechi cântec anti-apartheid, dar care nu este într-adevăr un imn pacifist. Cu un astfel de pedigree, nu este surprinzător faptul că este ignorat de mass-media europeană, dar venerat pe întreaga rețea vorbitoare de limbă engleză de la Johannesburg la Monrovia și de la Harare la Kampala.
Niciodată discursul “Africii către africani” nu a fost atât de vocal. Acum rămâne de văzut când și cum va fi livrat publicului.
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
